BCR, BRD și Raiffeisen Bank, aflate pe primele două locuri, respectiv pe poziția a patra în funcție de active, vor beneficia de creșterea robustă a economiei românești în cadrul procesului de curățare a bilanțurilor de creditele neperformante, consideră analiștii Moody’s, care avertizează, însă, că profitabilitatea creditorilor ar putea fi amenințată de recentele schimbări legislative.
"Creșterea economiei României va duce la îmbunătățirea graduală a capacității de plată a debitorilor și va crea noi oportunități pentru vânzarea creditelor cu probleme", spune Armen Dallakyan, vicepreședinte și analist senior în cadrul agenției internaționale de evaluare financiară.
Moody’s estimează că împrumuturile neperformante ale BCR, BRD și Raiffeisen se vor reduce cu două până la trei puncte procentuale într-un orizont de 12 până la 18 luni.
CITEȘTE ȘI Raiffeisen se așteaptă la eliberarea cheltuielilor de 39 de mil. euro pe darea în plată, după decizia CCRPonderea creditelor neperformante în totalul împrumuturilor acordate de cele trei bănci a scăzut deja semnificativ în ultimii doi ani ca urmare a măsurilor luate în vederea curățării bilanțurilor. La finele lunii iunie, rata creditelor neperformante se situa la 14% în cazul BCR și la 14,4% în cazul BRD, mult sub nivelul de 29,2%, respectiv 24,5% atins în decembrie 2013. În ceea ce privește Raiffeisen Bank, Moody’s estimează o rată a neperformantelor de 8,5% la finele anului trecut, comparativ cu 10,4% în 2013.
Îmbunătățirea calității activelor ar putea fi însă umbrită de reducerea profitabilității din cauza cheltuielilor mai mari ca urmare a celor două noi inițiative legislative adoptate recent în Parlament, anume legea dării în plată și legea conversiei creditelor în franci elvețieni, arată un raport al Moody’s.
"Noile legi vor duce la majorarea semnificativă a costurilor pentru bănci în următoarele 12 până la 18 luni", apreciează analiștii agenției, care notează că mediul economic favorabil va atenua impactul în cazul BCR, BRD și Raiffeisen, bănci care vor putea acoperi, cel mai probabil, eventualele provizioane suplimentare din venituri.
Legea dării în plată, care permite descărcarea datoriei dintr-un contract de împrumut prin cedarea ipotecii, a fost recent amendată de Curtea Constituțională, care a introdus condiția existenței impreviziunii pentru debitorii care vor să renunțe la case în schimbul ștergerii datoriilor. Totodată, conversia creditelor în franci elvețieni la cursul istoric va fi discutată de judecătorii Curții pe 18 ianuarie, după ce Guvernul a sesizat instanța cu privire la caracterul retroactiv al actului normativ.