Firma de avocatură Filip & Company a asistat fondul de investiții AGISTA, parte din Grupul Impetum, în procesul de semnare a contractelor de vânzare a întregii sale participații deținute în cadrul Dendrio Solutions către Bittnet Systems S.A., și, respectiv, de achiziție a unui nou pachet de acțiuni în compania de cybersecurity Fort S.A., listată pe piața AeRO. În urma acestei operațiuni de schimb, Agista își va crește participația în Fort S.A., devenind astfel acționar majoritar (alături de Impetum Investments). Tranzacția este condiționată de obținerea aprobării din partea Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe.
Profitând de tendința pieței pentru brandurile premium, producătorul basarabean de vinuri Purcari vizează dublarea mai multor indicatori operaționali în următorii 3 ani, prin creșterea producției, expansiunea geografică, lansarea unor game personalizate pentru o serie de piețe și ameliorări de productivitate și calitate, urmare a majorării suprafețelor irigate.
Echipa Filip & Company a acordat asistență juridică Băncii Transilvania privind finalizarea tranzacției prin care aceasta a achiziționat OTP Bank România și OTP Leasing România. Documentele cu privire la achiziție au fost semnate în februarie 2024, între timp fiind obținute aprobările autorităților de reglementare.
Casa de avocatură Filip & Company a asistat BayWa r.e România în procesul de achiziție a parcului fotovoltaic White Gate cu o putere de aproximativ 46 MWp, situat în județul Constanța.
Filip Bușcu, David Ghiberdic și Rareș Marinescu, elevi la Liceul Internațional de Informatică București, au luat premiu la categoria Engineering Technology: Statics and Dynamics.
Filip & Company promovează un counsel și trei senior associates în această primăvară
Despre cultura muncii, pasiune și dedicare. Aceste ingrediente stau la baza carierei Cristinei Tudoran, Partener în cadrul Filip & Company, prima și singura alegere în îndeplinirea scopului ei profesional. Tânăra Parteneră ne-a acordat câteva clipe pentru o discuție emoționantă, făcând o trecere în revistă a factorilor motivanți, a oamenilor pe care i-a întâlnit, și aici vom aminti de Maestrul Ioan Dumitrașcu, așa cum îi spune ea, și a călătoriei prin tot ceea ce reprezintă Dreptul Muncii.
Casa de avocatură Filip & Company a asistat Alpha Bank, una dintre principalele bănci din România, în legătură cu finalizarea procesului de achiziție a activităților de retail incluzând aplicația de plăți digitale, produsele de card de credit și monedă electronică, portofoliul de clienți și angajații Orange Money România, furnizorul de servicii financiare digitale al operatorului Orange România. Documentele cu privire la achiziție au fost semnate în august 2023, între timp fiind obținute aprobările autorităților de reglementare.
Firma de avocatură Filip & Company a asistat Fondul Proprietatea S.A., în procesul de vânzare a participației sale minoritare deținute în Engie Romania S.A. Valoarea totală a tranzacției a fost de peste 86 de milioane de euro. Finalizarea vânzării este supusă aprobării acționarilor Fondul Proprietatea S.A..
Ioana Grigoriu, avocat cu peste 15 ani de experiență în domeniul imobiliar, s-a alăturat echipei Filip & Company în poziția de counsel.
Vânzările Altex România în primele două luni ale anului au fost ușor peste așteptări, dar, pentru o imagine mai clară privind întregul an 2023, așteptăm confirmarea cifrelor în lunile următoare, a declarat pentru Profit.ro directorul de achiziții al companiei, Raul Filip.
Au fost scrise multe cărți și create la fel de multe filme care au încercat să prezinte cum va arata viitorul, însă suntem mult mai aproape de a îl cunoaște, odată cu apariția inteligenței artificiale și, mai precis, a inteligenței artificiale generative. Inteligența artificială generativă reprezintă un tip de inteligență artificială care poate genera conținut nou, spre deosebire de sistemele care doar analizează sau acționează în mod static pe baza unui set de date existent.
Ana-Maria Filip și Bogdan Toma, doi dintre Avocații Seniori Coordonatori ai Dragne & Asociații, cu mai mult de 9 ani vechime în firma de avocatură, au fost promovați începând cu data de 1 septembrie 2022, alăturându-se celor 8 parteneri ai societății.
Digitalizarea proceselor reprezintă, într-adevăr, o oportunitate pentru platformele de facturare online de a atrage mai mulți utilizatori, însă se poate întâmpla și opusul, a spus, la emisiunea PROFIT LIVE de la PROFIT NEWS TV, Valeriu Filip, partener FGO.
Filip & Company oferă asistență juridică cu privire la toate ariile de drept cu relevanță pentru segmentul business. În cadrul societății noastre, îmi desfășor activitatea în cadrul practicilor de dreptul concurenței și pharmaceuticals & life sciences.
Casa de avocatură Filip & Company asistă Medicover, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din România, în achiziția societății Laurus Medical S.R.L., care deține o rețea specializată în servicii medicale de nișă, în proctologie și afecțiuni ale sistemului venos. Tranzacția a fost semnată joi, 28 aprilie, și este în continuare condiționată de obținerea aprobării autorității de concurență.
Casa de avocatură Filip & Company a asistat alături de Linklaters LLP sindicatul de bănci în finanțarea în valoare de 127 de milioane de euro acordată companiei Green Group, cel mai mare grup integrat de reciclare a deșeurilor din Europa Centrală.
Dacian Badea, Președintele Fermelor Ecologice Silvania și Irina Filip, Fondatoarea Cream Land, doi producători români din industria alimentară, susțin că, deși au investit milioane de euro în crearea de capacități de producție, pentru a asigura un volum mare de produse și a garanta o constanță a cantităților livrate, se lovesc în continuare de refuzul marilor retaileri de a le lista produsele la raft, motivele fiind inexistente.
Un fenomen profund mediatizat la nivel global și, probabil una dintre cele mai revoluționare creații în lumea virtuală din prezent, Jetoanele Nefungibile (”Non-Fungible Tokens” sau ”NFT”) ocupă deja un loc important în spectrul tranzacțiilor online speculative. Deși popularitatea NFT-urilor își continuă trendul ascendent într-un ritm alert, sistemele normative naționale și comunitare evită să adreseze în mod direct fenomenul NFT și implicațiile pe care acesta le aduce din perspectivă juridică în circuitul civil. În acest context de reglementare limitată, ne propunem în cele ce urmează să adresăm câteva aspecte relevante privind utilizarea și implicațiile juridice ale NFT-urilor.
Casa de avocatură Filip & Company a asistat Grupul Țiriac la vânzarea drepturilor și operațiunilor turneului de tenis Mutua Madrid Open și a turneului de golf Acciona Open de España către IMG UK, parte a grupului Endeavor, lider global în industria de evenimente, divertisment, sport, media și fashion. Tranzacția a fost semnată pe 6 decembrie 2021 și s-a finalizat pe 1 aprilie 2022.
Firma de avocatură Filip & Company a asistat Țiriac Imobiliare în vânzarea către Dedeman a unui teren cu o suprafață de 14,5 hectare situat în nordul Timișoarei, în localitatea Dumbrăvița din județul Timiș.
Piața de IT ducea oricum lipsă de programatori, nu doar în România, ci și la nivel regional. Iar acum, odată cu izbucnirea războiului în Ucraina, deficitul de specialiști în IT a urcat la aproape 40%, companiile fiind într-o continuă luptă pentru atragerea de talente.
Piața de retail pierde din avansul obținut în 2021, pe fondul scăderii puterii de cumpărare a consumatorilor. Există însă așteptări de revenire în cea de-a doua parte a anului.
Pandemia Covid-19 a avut un impact profund asupra societății românești și, de asemenea, asupra sectoarelor economice, industria medicală fiind în centrul crizei sanitare. Deși, la început de an, România se confruntă cu un număr foarte mare de cazuri zilnice de Covid-19, conform estimărilor OMS1, anul 2022 poate marca sfârșitul fazei acute a pandemiei Covid-19, urmând ca aceasta să treacă într-o fază endemică.
Anul 2021 s-a caracterizat prin constanță și a fost unul de tranziție în pandemia Covid-19. Autoritatea de concurență a finalizat o parte dintre investigațiile mai vechi și a declanșat câteva noi investigații – fie îndreptate împotriva anumitor agenți economici, fie de cunoaștere a modului în care funcționează anumite sectoare de activitate sau piețe relevante.