Companiile mari din România, cu afaceri de peste 100 milioane euro pe an, vor plăti, conform informațiilor Profit.ro, impozit de 16% din profit (așa cum prevede legislația fiscală și în prezent), dar nu mai puțin de 1% pe cifra de afaceri. Decizia a fost luată la recenta ședință a coaliției, propunerea PSD fiind acceptată și de partenerii de coaliție.
Termene.ro, platforma de business intelligence din România, care integrează date analizate cu ajutorul inteligenței artificiale despre companii, a realizat o analiză complexă asupra evoluției mediului de business în 2022.
Relaxarea politicii monetare, prin păstrarea unui excedent mare de lichiditate în sectorul bancar, precum și scăderea inflației au început să se vadă în oferte.
Mulți angajați din SUA apelează la ChatGPT pentru a-i ajuta la îndeplinirea sarcinilor de bază, a constatat un sondaj Reuters/Ipsos, în ciuda temerilor care i-au determinat pe angajatori precum Microsoft și Google să reducă utilizarea acestuia.
Piețele bursiere europene au închis vineri în scădere, în timp ce investitorii au continuat să analizeze rezultatele financiare raportate de companii și cele mai recente date privind inflația din SUA.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va investi până la 10 milioane de euro în cel de-al doilea fond de investiții de risc al GapMinder, pentru a susține potențiale achiziții în companii aflate în stadiu incipient de dezvoltare tehnologică din Europa de Sud-Est (ESE).
Guvernul ia în calcul să excepteze companiile de stat listate la bursă de la măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare, care presupun și reducerea posturilor de conducere, au declarat surse oficiale. Guvernanții consideră că, în caz contrar, ar pune în pericol performanța managerială a companiilor respective.
Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), care va funcționa în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului (SGG), va avea 88 de angajați, la care se adaugă un președinte și doi vicepreședinți, fiecare cu câte doi angajați în subordine, ajungându-se astfel la 97 de angajați. Salarizarea personalului AMEPIP se va realiza la nivelul maxim al drepturilor salariale prevăzut pentru funcțiile publice din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, majorat cu 50%, conform unei hotărâri adoptate de Executiv în acest sens și prezentate anterior de Profit.ro. Guvernul a adoptat totodată noi proceduri și criterii privind numirea membrilor consiliilor de administrație sau supraveghere ale companiilor de stat, indicatorii de perfromanță și modul de calcul al indemnizațiilor acestor membri.
Dobânzile la depozitele la termen au scăzut din nou în mai, pe fondul excesului ridicat de lichiditate din sectorul bancar și al scăderii perspectivelor de inflație. De cealaltă parte, unele credite au continuat să se scumpească. Cu ”înghețarea” IRCC la circa 6% și scăderea ROBOR în ultimele luni, mai e loc de alte creșteri de dobânzi? Când ar putea veni scăderile.
CVC Capital Partners a strâns 26 de miliarde de euro de la investitori pentru cel mai mare fond de buyout din lume, peste obiectivul inițial.
Germania a spus că este nevoie urgentă ca firmele să-și reducă riscurile legate de expunerea la China, în timp ce ”nu urmărește o decuplare” a economiilor celor două țări, transmite CNBC.
Aproape o zecime (9,5%) dintre firmele din UE au raportat anul trecut că în 2021 au recrutat sau au încercat să recruteze specialiști în tehnologia informațiilor și comunicațiilor, iar 62,8% dintre aceste companii au avut dificultăți în acoperirea posturilor vacante, arată datele publicate de Eurostat.
Italia a colectat aproximativ 2,8 miliarde de euro din taxa excepțională de anul acesta impusă companiilor energetice, au declarat luni, pentru Reuters, persoane cu informații despre acest subiect.
Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), care va funcționa în coordonarea prim-ministrului, prin Secretariatul General al Guvernului (SGG), va avea 88 de angajați la care se adaugă un președinte și doi vicepreședinți, fiecare cu câte doi angajați în subordine, ajungându-se astfel la 97 de angajați. Salarizarea personalului AMEPIP se va realiza la nivelul maxim al drepturilor salariale prevăzut pentru funcțiile publice din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, majorat cu 50%, prevede un act normativ pregătit de Executiv în acest sens.
Impulsionată de criticile aduse investigațiilor de durată în materie de confidențialitate și a rolului exagerat al autorității irlandeze de reglementare a confidențialității în supravegherea companiilor Big Tech, Comisia Europeană a anunțat noi reguli pentru a ajuta agențiile de supraveghere să lucreze mai rapid la cazurile transfrontaliere, transmite Reuters.
Fitness-ul corporate se referă la programele și inițiativele de health & fitness organizate în cadrul unei companii sau a unei organizații pentru a promova bunăstarea și sănătatea angajaților săi. Aceste programe sunt concepute pentru a încuraja un stil de viață sănătos, a reduce nivelul de stres, a spori productivitatea și a îmbunătăți moralul angajaților.
Statul controlează companii importante din domeniu, cum ar fi Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, astfel că a fost unul dintre principalii beneficiari.
Instituțiile de credit și băncile de dezvoltare care au calitatea de întreprinderi publice, precum și societățile de asigurare de stat, dar și întreprinderile publice din industria de apărare și securitate națională vor aplica dispozițiile legislației speciale privind guvernanța corporativă, potrivit unui proiect de lege promulgat de șeful statului.
Când vine vorba de lumea cu pielea moale și picioarele întinse a elitei absolute a aviației de top, Singapore Airlines zboară la înălțime de zeci de ani. Acum, pentru a cincea oară în istoria de 23 de ani a premiilor, a fost desemnată cea mai bună companie aeriană în cadrul prestigiosului Skytrax World Airline Awards 2023, transmite CNN.
Dobânzile plătite de bănci pentru depozitele în lei atrase de la clientelă s-au redus din nou în aprilie, pe fondul excesului de lichiditate din sectorul bancar. În același timp însă, băncile au scumpit din nou creditele ipotecare, mai ales pe cele noi. Costurile firmelor aferente împrumuturilor în lei au scăzut, dar au crescut cele cu creditele în valută. Cotațiile ROBOR la 3 luni au continuat să scadă în trimestrul al doilea din acest an, în timp ce IRCC cel mai probabil va rămâne neschimbat.
Cele 1.150 de companii din sectorul public, din care 199, cele mai mari, sunt în subordinea Guvernului, au obținut în primul trimestru din acest an cel mai bun rezultat brut (înainte de taxe) de până acum, 6,65 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Câștigul, cu aproape 50% mai ridicat comparativ cu 4,49 miliarde lei în primele trei luni ale anului 2021, a fost susținut de profiturile marilor companii pe care statul le controlează încă în sectorul energetic. Hidroelectrica, de exemplu, potrivit datelor anunțate, ar fi responsabilă de mai mult de un sfert din rezultatul companiilor statului.
Noul președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, numit de Parlament pe 19 aprilie, și-a vândut întreg portofoliul de acțiuni listate la Bursa de Valori București, dominat de participații la companii energetice care îl puneau în incompatibilitate cu funcția.
Robert Rădulescu, fost Bunker Sourcing Lead pentru compania energetică Shell în regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa) a renunțat la rolul său pentru a lansa propria companie de consultanță.
Veniturile persoanelor care dețin demnități sau funcții publice în statul român și care sunt obținute din exercitarea acestor calități nu vor mai putea fi anonimizate, prevede un proiect de lege al reprezentanților actualei puteri. Măsura este propusă după ce s-a constatat că anul trecut, până în octombrie, peste 71.000 de persoane pentru care există obligația declarării averii ca urmare a funcțiilor deținute în companii de stat, locale sau naționale, regii autonome, solicitaseră anonimizarea acestor venituri.
Potrivit unei analize realizată de CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România, 42% din totalul companiilor de impact sunt companii restructurabile sau în insolvență iminentă, ceea ce arată pe de-o parte că antreprenorii români sunt rezistenți în fața dificultăților, însă, pe de altă parte, acest procent arată cât de puține schimbări fac aceștia pentru a ieși din acea zonă dificilă.