Vremea rece din ultima perioadă a majorat consumul de gaze și a făcut ca România să redevină începând de joi importator net în raport cu Ungaria, în condițiile în care retragerile din depozite se află la maximele ultimilor 3 ani și se apropie de maximele istorice.
Grupul rus Gazprom a încercat să obțină despăgubiri din partea Bulgariei, după ce anul trecut autoritățile de la Sofia au refuzat cererea companiei rusești de a fi plătită în ruble pentru gazele livrate, a anunțat ministrul interimar al Energiei din Bulgaria, Rossen Hristov, transmite Reuters.
Bulgaria pare a fi serios îngrijorată că România va intra singură în spațiul Schengen și va consolida controalele la frontieră dintre cele două țări, în loc să le elimine, potivit agenșiei bulgare Sega, citată de Rador.
Număr record de turiști în ianuarie 2023 în stațiunile de iarnă din Bulgaria, în ciuda prețurilor deosebit de mari în localurile de servire a mesei, care sunt publicate pe rețelele de socializare. Asta a relatat ministrul interimar al turismului, Ilin Dimitrov, care a prezentat presei prioritățile sale de lucru. El nu a dat cifre exacte pentru că datele finale nu sunt încă gata. A spus, totuși, că, potrivit „datelor preliminare, luna ianuarie pare să fie mai bună decât ianuarie anul trecut, care a fost record pentru sezonul de iarnă”, transmite Mediapool, citată de Rador.
Uniunea Europeană nu va plăti Bulgariei să construiască un gard mai solid de-a lungul graniței cu Turcia, dar România poate construi Bulgariei un gard gratuit de-a lungul frontierei comune, în Dobrogea. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lăsat să se înțeleagă că Bruxellesul nu se opune ca țările să se ajute reciproc pe o bază bilaterală pentru paza la frontiere, transmite Sega, citată de Rador.
Agenția de evaluare financiară Moody's a confirmat la "Baa1" ratingul Bulgariei pe termen lung, în valută și monedă locală, cu perspectivă stabilă, și a apreciat că țara încă își poate îndeplini obiectivul de aderare la euro din 2024, dar scenariul principal indică faptul că acest proces va fi probabil întârziat cel puțin până în 2025, transmite Novinite.
Rafinăriile din România trebuie să identifice în 2023 surse alternative pentru cel puțin 80% din importurile de motorină efectuate anul trecut, iar cele europene, pentru aproximativ 50%, de duminică intrând în vigoare embargoul impus de UE importului de carburanți din Rusia.
ulgaria intră din nou sub monitorizarea Comisiei Europene cu privire la statul de drept, după ce, în 2019, Bruxelles-ul a încetat să o monitorizeze prin rapoarte anuale. Atunci s-a creat impresia că este sistată acțiunea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), care a fost conceput pentru Bulgaria și România din prima zi de la aderarea lor la UE, în 2007.
Șansele Bulgariei de a adera la zona euro la 1 ianuarie 2024 sunt tot mai mici, după ce devine din ce în ce mai clar că Parlamentul de la Sofia nu va reuși să adopte trei proiecte de lege importante în acest scop. Votul asupra unuia dintre ele, Codul asigurărilor, a eșuat luni pentru a doua oară, transmite Mediapool, citată de Rador.
Exporturile Bulgariei către România au crescut cu peste 40% în primele zece luni ale anului trecut și sar de 4 miliarde de euro, transmite publicația bulgarăp 24Chasa, citată de Rador.
Ambiția Bulgariei și României de a adera la Schengen în octombrie anul acesta pare tot mai puțin probabilă. Austria și Țările de Jos, care se opun extinderii zonei, își concentrează eforturile mai degrabă pe reformarea acesteia, nu pe extindere. Teza conform căreia Bulgaria a îndeplinit de mult criteriile tehnice de aderare este deja contestată.
Grupul rus Lukoil susține că informațiile publicate despre posibilele sale livrări de carburanți proveniți de la rafinăria sa din orașul Burgas din Bulgaria către Ucraina sunt „în mod categoric false și nesustenabile” și le califică drept o componentă a disputelor politice interne europene. Totodată, compania susține că toți combustibilii produși la Burgas au fost vânduți pe piața bulgară și a avertizat că este pregătită să-și apere reputația în instanță.
Prima turbină eoliană plutitoare din Marea Neagră este dezvoltată de o companie franceză, va fi produsă de compania românească GSP Offshore și va testată în apele Bulgariei, în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană.
O metodologie de tranziție către euro a fost publicată în Bulgaria, țară care vizează adoptarea monedei unice europene în 2024.
Bulgaria, una dintre cei mai sărace țări din UE și mult timp percepută ca fiind pro-Moscova, a ajutat Ucraina să supraviețuiască atacului Rusiei, la începutul războiului, furnizându-i în secret cantități mari de motorină și muniție, de care avea nevoie disperată, au declarat politicienii care erau atunci la conducere la Sofia și care au luat această decizie. Dezvăluirile lor au fost confirmate de ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, relatează The Guardian.
Bulgaria intenționează să relanseze proiectul unui oleoduct transbalcanic de 300 km, abandonat în 2011, care ar urma să pornească din Grecia pentru a asigura aprovizionarea cu țiței non-rusesc a singurei sale rafinării, cea de la Burgas, controlată de compania rusă Lukoil. Anunțul a fost făcut, potrivit Reuters de președintele bulgar Rumen Radev.
Statul bulgar poate prelua controlul timp de un an la rafinăria de la Burgas, deținută de grupul petrolier rus Lukoil, au decis vineri parlamentarii de la Sofia, într-un vot destinat protejării infrastructurii vitale și asigurării aprovizionării cu carburanți în țara vecină, transmite Bloomberg.
Bulgaria negociază cu România pentru livrarea de gaze naturale după 2026. Acest lucru a fost anunțat de ministrul bulgar al energiei, Rosen Hristov, în cadrul audierii din Comisia Parlamentară pentru Energie, relatează publicația Trud, citată de Rador.
Mutarea rezervărilor și amânarea vacanței de iarnă. Între aceste extreme se află stațiunile de iarnă din Bulgaria în acest sezon, scrie publicația Novinite. Deocamdată, doar în Pamporovo, în sudul Bulgariei, hotelierii spun cu seninătate că stațiunea este plină și doar lipsa zăpezii naturale din acest moment o va împiedica să aibă un sezon mai bun decât cel record de anul trecut.
Prețurile produselor alimentare în Bulgaria continuă să crească și doar în ultimele două săptămâni Indicele prețurilor de consum a crescut cu 0,61 la sută și a ajuns la un nou record, relatează agenția Duma, citată de Rador.
România nu mai este folosită, începând cu 1 ianuarie drept rută pentru importul de gaze de către Republica Moldova, cel puțin într-una din zilele acestui început de an, pe 5 ianuarie, fluxul pe fostul coridor transbalcanic inversându-se. Astfel, prin acest gazoduct au fost exportată joi o cantitate de aproximativ 4,5 GWh în Bulgaria, fenomen extrem de rar de la lansarea gazoductului TurkStream.
Compania bulgară de gaze Bulgargaz a semnat un acord pe termen lung cu firma turcă de gaze Botas, care îi oferă acces la rețeaua de gaze a Turciei și la terminalele de gaze naturale lichefiate (GNL) ale acesteia, transmite Reuters.
Bulgaria lucrează la introducerea sistemului U-space de control al traficului cu drone, a declarat Ministerul Transporturilor, precizând că a fost înființat un grup de lucru cu reprezentanți ai ministerului și ai Administrației Aviației Civile pentru a pune în aplicare sistemul.
Protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europene reprezintă un angajament comun al tuturor statelor membre și este esențială pentru combaterea migrației ilegale - este concluzia comună la care au ajuns cancelarului Austriei, Karl Nehammer, și președintele Bulgariei, Rumen Radev, care s-au întâlnit duminică, în prima zi a anului, la Viena.
Ministerul Afacerilor Externe anunță că de la 1 ianuarie 2023 intră în vigoare în Bulgaria noi prevederi referitoare la reducerea cu 10% a cuantumului taxelor vinietelor electronice pentru mijloacele de transport cu masa totală de până la 3,5 tone (inclusiv).