Trei partide din Bulgaria au sabotat o lege esențială pentru aderarea la zona euro

Trei partide din Bulgaria au sabotat o lege esențială pentru aderarea la zona euro
scris 1 feb 2023

Șansele Bulgariei de a adera la zona euro la 1 ianuarie 2024 sunt tot mai mici, după ce devine din ce în ce mai clar că Parlamentul de la Sofia nu va reuși să adopte trei proiecte de lege importante în acest scop. Votul asupra unuia dintre ele, Codul asigurărilor, a eșuat luni pentru a doua oară, transmite Mediapool, citată de Rador.

Partidele GERB, Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (reprezentând partidele pro-europene), precum și Partidul Socialist Bulgar, „Ascensiune Bulgară” și „Vâzrajdane” au sabotat ședința în a doua lectură a textelor în Comisia economică.

Urmărește-ne și pe Google News
Prețurile mai mari ale meniurilor și vizitele clienților au urcat profitul McDonald\'s peste așteptările analiștilor de pe Wall Street CITEȘTE ȘI Prețurile mai mari ale meniurilor și vizitele clienților au urcat profitul McDonald's peste așteptările analiștilor de pe Wall Street

Din cauza absenței celor cinci grupuri parlamentare, Comisia nu a reușit pentru a doua oară consecutiv să obțină cvorum, pentru a examina Codul, ceea ce înseamnă că textele nu vor ajunge în sala de plen până la finalul lucrărilor celui de-al 48-lea Parlament de la Sofia.

La data de 13 februarie, Bulgaria trebuie să raporteze Comisiei Europene implementarea așa-ziselor angajamente post-ERM, care este o condiție pentru examinarea candidaturii țării pentru zona euro, a explicat în fața deputaților ministrul bulgar al finanțelor, Rosița Velkova. Ca urmare a evoluțiilor recente, modificările aduse Codului asigurărilor vor fi considerate ca fiind nerezolvate. Același lucru se va întâmpla probabil și cu modificările aduse Legii privind insolvența comercială și Legii împotriva spălării banilor, care a trecut doar în primă lectură. Potrivit ministrului Velkova, aceste trei proiecte sunt determinante pentru drumul către euro și nu este clar cum va trata Bruxelles-ul neadoptarea lor.

Modificările aduse Codului asigurărilor s-au transformat într-o arenă de conflict politic-economic sever deoarece afectează interesele financiare ale companiilor din sectorul asigurărilor. Instituțiile europene fac presiuni asupra Bulgariei să rezolve problema neplatei unei părți din vechile sale obligații față de sistemul internațional Cartea Verde, care reglementează acțiunea asigurării obligatorii auto Răspundere Civilă în aproape 50 de țări. Situația a apărut în 2016. Începând cu 2018, când Bulgaria singură a solicitat să i se impună monitorizare, datoriile Biroului bulgar Cartea Verde erau în valoare de 19,6 milioane de euro, a anunțat președintele Consiliului de administrație al Biroului, Borislav Bogoev. Din 2021, pasivele sunt deja în jur de 8-9 milioane de euro împreună cu dobânda. Pentru aceeași perioadă, pasivele celorlalte țări din sistem au crescut de la 7,6 milioane de euro la 49,3 milioane de euro.

Biroul bulgar, care este o asociație privată de asiguratori, a refuzat plăți către Consiliul birourilor cu argumentul că firmele bulgare sunt victimele unor fraude grave și sistematice de asigurări, în special pe teritoriul Italiei și României, unde funcționează scheme infracționale organizate. Cazul a fost înaintat parchetelor bulgare, italiene și europene, deși nu este clar care este evolția anchetelor în acest moment.

Prin textele din Codul asigurărilor, ministrul Rosița Velkova a propus introducerea unei obligații de plată automată a pretențiilor din străinătate, indiferent dacă există sau nu documente pentru pagubele și despăgubirile victimelor în străinătate. Textele au provocat o reacție dură din partea sectorului asigurărilor și a Biroului Cartea Verde din Bulgaria, care au avertizat că acest lucru va duce la o epuizare a fondurilor asiguratorilor bulgari și la o creștere a prețului pentru Răspunderea Civilă.

În final, între prima și a doua lectură a proiectului de lege au fost introduse două texte – unul pentru Ministerul de Finanțe, recunoscut de Continuăm Schimbarea și Bulgaria Democrată, iar al doilea – pentru asiguratori, recunoscut de către GERB. În fața deputaților, ministrul Velkova și-a citit corespondența cu organismul european EIOPA, precum și cu Consiliul Birourilor, potrivit căreia textul GERB este inacceptabil și dacă se va vota, angajamentul Bulgariei față de zona euro nu va fi considerat îndeplinit. La votarea celor două texte nu s-a ajuns, însă, din lipsă de cvorum. Președintele Comisiei economice, Martin Dimitrov, de la Bulgaria Democrată, a fost revoltat de faptul că GERB și Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți sabotează una dintre deciziile cheie pentru zona euro. „Să contribui la eșecul zonei euro și să susții că ești pentru zona euro este demagogie”, a comentat el. Alexander Ivanov, care a fost unul dintre cei doi deputați de la GERB prezenți în sală, a apărat comportamentul partidului lui Boiko Borisov cu argumentul că vrea să protejeze 3 milioane de șoferi bulgari de creșterea prețului la RCA.

La finalul dezbaterii, Hristo Ivanov (Bulgaria Democrată) a făcut o ultimă încercare de a-i convinge pe asigurători, în particular pe Borislav Bogoev, să nu sacrifice prioritatea istorică privind aderarea la zona euro de dragul a 5 milioane de euro, iar Bogoev a răspuns că el apăra poziția sectorului.

viewscnt
Afla mai multe despre
bulgaria
euro