Rafinăriile din România trebuie să identifice în acest an surse alternative pentru cel puțin 80% din importurile de motorină efectuate anul trecut, iar cele europene, pentru aproximativ 50%, de duminică intrând în vigoare embargoul impus de UE importului de carburanți din Rusia.
Dacă, în cazul benzinei, România este exportator net, în cazul motorinei situația este contrară. România a importat, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), în primele 9 luni ale anului trecut, 1,85 milioane tone, din care 1,25 milioane tone direct din Federația Rusă. Comparativ, în primele 9 luni ale lui 2021, importurile de motorină din Rusia au fost de 1,3 milioane tone în primele 9 luni și de 1,79 milioane tone pe întreg anul.
Chiar dacă au importat mai puțină motorină din Rusia în primele trimestre ale anului trecut, companiile autohtone au achitat către partenerii ruși 1,3 miliarde de euro, o sumă cu 69% mai ridicată decât cea aferentă perioadei similare din 2021, de 0,77 milioane euro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Pe între anul 2021, factura importurilor de motorină a fost de 0,92 miliarde euro, cu aproape 400 milioane euro sub cea din primele trimestre ale acestui an.
Dacă în perioada ianuarie-octombrie ponderea importurilor de motorină din Rusia în total importuri motorină a fost de 68%, ponderea sumelor plătite pentru acestea a fost de 69%, ceea ce înseamnă că nu numai că motorina rusească n-a fost mai ieftină decât cea din alte surse, ci a fost marginal mai scumpă.
În plus, România nu mai poate importa motorină începând cu data de 5 februarie nu numai din Rusia, ci și din statele scutite de la aplicarea embargoului impus pe 5 decembrie importului de țiței rusesc, dar cărora, în schimb, le este interzis exportul de produse procesate, și anume Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia și Serbia.
volumele și sumele plătite pe importul de motorină din primele 3 trimestre ale anului trecut
Din aceste state, România a importat în primele 3 trimestre ale anului trecut 0,25 milioane tone, ceea ce ridică volumul de importuri ale căror surse trebuie înlocuite la 1,5 milioane tone (81%) din totalul importurilor din respectiva perioadă.
România exportă, e adevărat, la rândul ei aproximativ 0,87 milioane tone, însă majoritatea cantității exportate este fie în state în care companiile românești au rețele de benzinării, precum Republica Moldova, unde se duce peste jumătate din exportul de motorină (0,48 milioane tone), fie în Ucraina (58 mii tone).
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV 11 companii, printre care Romgaz și OMV Petrom, interesate de achiziționarea primei exploatări offshore noi de gaze în Marea Neagră. Gigantul Carlyle cere 800 milioane euroFactura exporturilor către Republica Moldova s-a ridicat la aproape jumătate de miliard de euro în primele trei trimestre ale anului trecut.
Cantitatea totală de motorină importată de companiile autohtone reprezintă aproximativ o treime din motorina comercializată într-un an în România.
Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, care deține rafinăria Petrobrazi, unde procesează două treimi țiței extras din România și o treime țiței de import, susține că deja și-a diversificat sursele.
“În ceea ce privește motorina, într-adevăr, am avut cantități semnificative de diesel importate în 2022, 500.000 de tone importate prin Constanța, toate din surse non-rusești: India, Orientul Mijlociu sau Marea Mediterană. Acestea vor rămâne surse de aprovizionare și în 2023″, a spus Radu Căprău, responsabil cu divizia de Rafinare și Marketing în cadrul Directoratului companiei.
CITEȘTE ȘI Negocierile PPC - Enel România: Oferta grecilor, mai puțin de jumătate decât costul achizițiilor corespunzătoare recente finalizate pe piața elenăCantitatea totală de motorină importată de companiile autohtone reprezintă aproximativ o treime din motorina comercializată într-un an în România.
Concurența pe sursele alternative de import va fi însă una acerbă. În 2022, jumătate din importurile de motorină ale statelor membre UE a provenit din Rusia, iar în ultimele două luni, decembrie și ianuarie, acestea s-au majorat, în perspectiva intrării în vigoare a embargoului pe 5 februarie.
Embargoul impus de UE importului de produse petroliere, în special motorină, rusești nu-și va face însă efectul imediat. Importurile ridicate din Rusia din 2022, dar și cele din ianuarie 2023, efectuate de statele membre UE, implicit România, sunt menite să asigure stocurile necesare evitării unei penurii, în special de motorină.
În plus, majoritatea cargourilor disponibile sunt deja sau vor fi încărcate cu produse petroliere rusești până pe 5 februarie și vor ajunge la destinație în următoarea lună.
Primele efecte ale embargoului impus de UE importului de produse petroliere rusești ar putea apărea în luna aprilie, când și cererea va înregistra o creștere sezonieră, iar stocurile efectuate în ultima perioadă vor începe să se diminueze.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Rușii au vândut Artrom unor sârbiÎn plus, în martie va intra în revizie cea mai mare rafinărie din Uniunea Europeană, cea deținută de Shell în Olanda, la Pernis, cu o capacitate anuală de procesare de 20 milioane tone, aproximativ de 2 ori mai ridicată decât cea a celor 3 rafinării autohtone sau cât capacitatea totală de rafinare a României și Bulgariei.
De altfel, dincolo de identificare de surse alternative de alimentare, soarta rafinăriei Lukoil de la Burgas din Bulgaria este principala sursă de incetitudine din regiune.
După ce foști oficiali bulgari și ucraineni au anunțat că o parte din producția acesteia a ajuns în Ucraina, președintele Dumei de Stat din Rusia, Viacheslav Volodi, a cerut Comisiei pentru Securitate și Anticorupție, precum și Comisiei pentru Energie, să analizeze informațiile apărute în presa internațională.
Autoritățile bulgare au anunțat că vor permite rafinăriei Lukoil, care produce o cantitate de 2 ori mai ridicată decât cea necesară acoperirii consumului autohton, să exporte carburanți doar în Ucraina, și pregătesc legislația necesară pentru o eventuală preluare a rafinăriei.
Dacă rafinăria de la Burgas nu se va mai alimenta cu țiței rusesc (fie ca urmare a unei decizii a grupului rus, fie a preluării ei de către statul bulgar), concurența în regiune se va ascuți, iar rafinăria bulgară și-ar putea diminua producția, cu efect asupra prețului, în special al motorinei.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ CONFIRMARE Cel mai bogat ucrainean investește în RomâniaÎn plus, singurii eventuali compărători care ar avea țiței din surse alternative mai ușor transportabil în Marea Neagră ar fi compania azeră Socar și, în special cea kazahă, KMG.Numai că fiecare dintre cele 2 companii deține deja rafinării în regiune, azerii în Turcia, kazahii în România, Petrotel. În ambele cazuri se pune problema dacă pot alimenta 2 rafinării la Marea Neagră. Iar KMG are și alte probleme, statul român confiscându-i 60% din profitul contabil pe 2022 prin nou introdusa taxă de solidaritate.
Incertă este și soarta Petrotel, rafinăria deținută de Lukoil în România, care era alimentată până acum cu țiței rusesc.