Centrala nucleară de la Kozlodui din Bulgaria a semnat un acord cu Westinghouse Electric Sweden pentru aprovizionarea cu combustibil nuclear a Unității 5, de 1.000 de megawați, de construcție rusească, acesta fiind un prim pas pentru diversificarea aprovizionării dincolo de Rusia, transmite Reuters.
Ministrul interimar al Energiei din Bulgaria s-a aflat la Istanbul pentru discuții despre care speră că vor duce la un acord luna aceasta privind accesul pe termen lung la terminalele de gaze naturale lichefiate (GNL) din Turcia vecină și tranzitul gazelor până la granița sa, transmite Reuters.
Prețul gazelor naturale va crește cu aproximativ 30% în ianuarie, potrivit ministrului interimar al energiei, Rosen Hristov, transmite Mediapool, citată de Rador.
Bulgaria a exportat arme în valoare de aproximativ 2,3 miliarde de euro în perioada ianuarie-august 2022 către peste 50 de țări din întreaga lume, a declarat ministrul economiei și industriei bulgar Nikola Stoianov, informează miercuri novinite.com.
Prelucrarea cânepei în Bulgaria trebuie legalizată, propun parlamentarii din trei partide bulgare – Continuăm Schimbarea (PP), Bulgaria Democrată (BD) și GERB, potrivit publicației 24Chasa, preluată de Rador.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-au arătat optimiști la conferința de presă susținută la încheierea summitului UE, că o decizie în privința aderării României și Bulgariei la Schengen poate fi luată în cursul anului viitor.
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, vrea ca la frontiera externă a UE să fie construite garduri cu bani europeni pentru a pune frână migrației ilegale și a nominalizat în acest sens Bulgaria, calculând deja că Bruxelles-ul ar trebui să deblocheze două miliarde de euro pentru gardul pe care Sofia ar trebui să și-l ridice la granițe, relatează ”Der Standard”.
Mihai Rotaru, proprietarul clubului de fotbal Universitatea Craiova, a vândut toate acțiunile companiei Rural Capital, care se ocupă de cultivarea cerealelor, către Altimir BS EOOD (Bulgaria), controlată integral de Svetoslav Bozhidarov llchovski, unul dintre cei mai mari latifundiari din țara vecină. Operațiunea a fost aprobată în data 15 septembrie, iar transferul dreptului de proprietate a avut loc la 4 octombrie, conform datelor din Monitorul Oficial.
Repunerea pe agenda Consiliului JAI din martie 2023 a subiectului aderării României la spațiul Schengen depinde tot de Austria, care blochează România, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode. „Ne-am bucurat că Parlamentul Olandei a spus că susține România, dar nu susține Bugaria, dar de fapt a fost o capcană”, a mai afirmat Bode.
Portul Pireu este un obiectiv strategic pentru întreaga Europă de Sud. Adăugând la acesta portul Salonic, Grecia este o țară-cheie pentru transportul maritim în această parte a lumii. Porturile Pireu și Salonic sunt cel mai apropiat punct de intrare pe apă în Europa din Orientul Mijlociu și Asia. Prin Canalul Suez, care leagă Mediterană și Marea Roșie prin Egipt, este cea mai scurtă rută pentru mărfurile din China și India către Europa, relatează publicația bulgărească Trud, citată de Rador.
Livrările de gaze rusești către Europa de Est prin Turk Stream s-au majorat de la 1 decembrie cu 40% sau aproximativ 135 GWh/zi, o parte din cantitățile suplimentare ajungând, în urma tranzacțiilor și swap-urilor efectuate, în Republica Moldova și Ucraina, care importă gaze atât prin România, cât și prin Ungaria.
Bulgariei i s-a propus la negocierile din Consiliul JAI o variantă de compromis pentru aderarea la Schengen cu un calendar diferit de cel pentru România. Cu alte cuvinte, decuplarea dosarului celor două țări, analizate astăzi la pachet.
Bulgaria a semnat un memorandum de înțelegere cu Comisia Europeană și cu președintele Eurogrupului privind producția de monede euro, a anunțat Banca Centrală a Bulgariei, citată de Novinite.
Un simplu tweet postat de Elon Musk inflamează Bulgaria: de la miniștri la internauți, unii și-l imaginează deja pe cel mai bogat om din lume pășind pe stâncile de la Belogradcik, care se înalță deasupra celei mai sărace regiuni a Uniunii Europene, relatează AFP.
Embargoul introdus de Uniunea Europeană pentru petrolul rusesc a făcut ca Grecia și Bulgaria să reia discuțiile cu privire la reluarea unui proiect abandonat ce viza construirea unui oleoduct care ar fi ocolit Strâmtoarea Bosfor.
”În loc de solidaritate, Bulgaria primește cinism”, ”cel mai bun cadou de Crăciun pentru eurosceptici”, ”nu e poziția Europei”, ”statele occidentale dovedesc ipocrizie și duplicitate”, „să boicotăm Olanda”, sunt reacțiile oficialilor de la Sofia, începând cu președintele Rumen Radev, după ce Olanda a anunțat că se opune admiterii Bulgariei în spațiul Schengen, relatează Novinite.
Republica Moldova importă, via România, pentru a doua zi consecutiv gaze prin intermediul Coridorului Transbalcanic, traseu care n-a fost folosit de la 1 ianuarie 2020 decât pentru tranzitul de gaz provenit, în principal din gazoductul Turk Stream, de către companiile din România și Ungaria.
O parte din hotelurile de pe coasta de sud a Mării Negre îi vor elibera de la 1 decembrie pe refugiații ucraineni cazați acolo în cadrul Programului de asistență pentru ucraineni, scrie publicația SEGA.
PKP Cargo, cel mai mare transportator feroviar de mărfuri din Polonia și al doilea mare jucător pe piața europeană de profil, a fost nteresat de companiile românești, dar nu s-a grăbit să finalizeze tranzacția, spunând că analizează foarte atent toate riscurile.
Europarlamentarul bulgar Petăr Vitanov (Partidul Socialist Bulgar/ S&D) le-a declarat jurnaliștilor de la Strasbourg că, în opinia sa, Bulgaria, România și Croația nu vor fi primite în Schengen, transmite Rador.
România și Bulgaria vor relua discuțiile privind proiectul comun al construirii hidrocentralei Turnu Măgurele-Nicopol, abandonat după căderea comunismului.
Blocajul politic îndelungat din Bulgaria amenință să amâne planul de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2024, într-un moment în care formațiunea naționalistă Vazrazhdane (Renașterea) este din ce în ce mai vocală, iar bulgarii înșiși sunt profund divizați cu privire la euro, informează Reuters.
Parlamentul bulgar a dat undă verde dublării dimensiunii viitoarei flote militare a țării, o consecință directă a invaziei rusești în Ucraina, potrivit AFP.
Comisia de reglementare în domeniul Energiei din Bulgaria (EWRC) a aprobat luni scăderea prețului gazelor naturale cu 47,3%, în urma propunerii furnizorului de gaze Bulgargaz, transmite Novinite.
Ministrul Energiei și Climei de la Haga, Rob Jetten, a informat oficial Parlamentul Olandei joi, în aceeași zi în care acesta a adoptat o rezoluție în care cere Guvernului olandez să nu voteze în favoarea aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen, că a decis să acorde derogare de la obligația de respectare a sancțiunilor UE împotriva Rusiei, pe toată perioada iernii, adică până pe 31 martie 2023, municipalităților care au sau vor să încheie contracte de furnizare de gaze naturale cu subsidiara olandeză a gigantului rus de stat Gazprom.