Uniunea Europeană nu va plăti Bulgariei să construiască un gard mai solid de-a lungul graniței cu Turcia, dar România poate construi Bulgariei un gard gratuit de-a lungul frontierei comune, în Dobrogea. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lăsat să se înțeleagă că Bruxellesul nu se opune ca țările să se ajute reciproc pe o bază bilaterală pentru paza la frontiere, transmite Sega, citată de Rador.
Spre surprinderea Bulgariei, România aproape că s-a sustras din tandemul cu aceasta pe drumul său spre spațiul Schengen. Dintre cele două obstacole care ne țin în afara zonei, ea a depășit unul, dar puține persoane în Bulgaria au observat ce s-a întâmplat. Bariera olandeză a căzut pentru București, rămânând doar cea austriacă. Succesul României se datorează atât strategiei sale pe termen lung de a se distanța de Bulgaria în îndeplinirea criteriilor pentru Schengen, cât și unei mișcări diplomatice abile din ultimele zile.
Olanda a ținut cele două țări la porțile Schengen, pentru că, în 2011, a adăugat la criteriile tehnice încă unul politic – statul de drept. În timp ce Bulgaria a insistat că o astfel de cerință este incorectă și nu a făcut nimic pentru a demonstra că nimeni nu este mai presus de lege, nici procurorul general, România se străduia să-și schimbe imaginea. Și ea se supăra că i se emit pretenții în afara criteriilor tehnice, prevăzute de legislația UE, dar și-a dat seama că, cu eticheta uneia dintre cele mai corupte țări din Uniune, nu este convingătoare ca și candidată pentru spațiul Schengen.
De aceea, ea a început să facă ordine și să trimită la închisoare sute de corupți de rang înalt, inclusiv foști prim-miniștri, miniștri, magistrați, primari, oameni de afaceri etc. În această perioadă, Bulgaria nu a reușit să raporteze la Bruxelles niciun nume de hoț condamnat de la nivelurile înalte ale puterii. Pe acest fond rușinos, România s-a remarcat cu performațe deosebite în lupta împotriva corupției, iar Olanda părea nedreaptă să trateze cele două țări în mod egal.
Și Haga întrevedea sensul separării acestora. Rămânea ca România să facă un ultim efort, pentru a scutura pomul și a cădea fructele coapte. Acest lucru s-a întâmplat pe 27 ianuarie 2023, când Ministerul de Externe al României a inventat un demers original. A organizat o întâlnire trilaterală, la București, așa cum nu a mai făcut anterior – a miniștrilor de externe din România, Olanda și Franța. De ce o astfel de combinație?
România știa că dacă va exercita singură presiuni, nu va avea suficientă forță. De asemenea, și-a dat seama și că, dacă va continua să cheme în ajutor cea mai interesată țară – Bulgaria – își va face doar rău. Așa că a format un alt triunghi. Franța i-a fost întotdeauna prietenă și a găsit modalități de a o susține în momentele decisive. Nu întâmplător Bucureștiului îi place să se laude cu denumirea de Micul Paris. România a apreciat corect că, dacă i-ar folosi influența puternică în UE, ar putea avea succes. O dovadă în acest sens a fost chiar Bulgaria când, în vara anului trecut, Franța a ajutat-o să scape de izolarea europeană în problema macedoneană.
Doar că Franța are interese specifice, mai ales în domeniul industriei militare, care are nevoie constant de sprijin politic pentru a-și extinde piețele. Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, și-a invitat omologii din Țările de Jos, Wopke Hoekstra, și din Franța, Catherine Colonna, în scopul de a-i duce mai întâi la baza militară de la Cincu, iar apoi să vorbească despre Schengen. La bază, Franța este o națiune cadru pentru Grupul de Luptă NATO în România, iar Olanda este unul dintre principalii participanți, alături de Belgia.
Ei au făcut schimb de păreri despre agresiunea Rusiei în Ucraina și despre întărirea flancului estic al NATO. Trei zile mai târziu, site-ul „Romania Insider” scria că Franța așteaptă noi comenzi de arme românești, după ce anterior a dislocat un batalion de tancuri (Leclerc) și sisteme de rachete antiaeriene (Mamba). Cele două țări au convenit deja asupra producției a 4 corvete Gowind pentru 1,2 miliarde de euro – la fel ca cele refuzate de Bulgaria în 2009.
După plimbare, cei trei miniștri de externe au făcut schimb de păreri și asupra altor probleme și au ajuns la opinia comună că România merită să fie admisă în spațiul Schengen. Pentru a fi mai sigur acest lucru, l-au consemnat în Declarația de la București, în care se arată: „Franța și Țările de Jos așteaptă cu nerăbdare să primească România în spațiul Schengen cât mai curând posibil. Aderarea României va fi o demonstrație clară a principiul că aderarea este posibilă, atunci când cerințele vor fi îndeplinite”. Bulgaria poate trage propria concluzie cui i se adresează a doua propoziție, pronunțată pe un ton edificator.
Acum, România trebuie să depășească bariera austriacă
Viena este interesată de un singur lucru – protecția frontierelor externe, pentru ca migranții să nu ajungă la ea pe căi ilegale. Având în vedere aceste considerente, cancelarul Karl Nehammer a vizitat granița bulgaro-turcă la 23 ianuarie. A văzut-o și a estimat ochiometric că are nevoie de 2 miliarde de euro pentru a deveni mai greu de străpuns. Unii dintre politicienii de la Sofia s-au bucurat că Austria le va oferi un flux financiar nebănuit de la bugetul UE. Bucuria le-a trecut trei zile mai târziu, când comisarul suedez Ylva Johansson le-a tăiat-o într-o singură propoziție: „Dacă cheltuim bani pentru ziduri și garduri, nu ne vor mai avea bani pentru alte lucruri”.
Cu toate acestea, acest lucru nu a schimbat faptul că Austria vede o gaură de 2 miliarde de euro în gardul bulgar, care trebuie rezolvată. Sugestia Ursulei von der Leyen, că CE nu va sta în calea cooperării bilaterale în ceea ce privește construirea de garduri, nu prea entuziasmează Viena să se grăbească să cheltuiască bani în acest scop. Prin urmare, pentru Austria, granița bulgaro-turcă rămâne prost păzită. Cel mai simplu mod de a rezolva problema este de a pune un nou obstacol în calea migranților.
Dacă România dorește un acord cu Austria, va trebui să-și păzească granița cu Bulgaria ca frontieră externă a spațiului Schengen. Granița româno-bulgară are 609 km lungime, din care 470 km reprezintă fluviul Dunărea. Ea este o barieră naturală încă din epoca romană, când a servit drept graniță de nord a Imperiului Roman. Dar că atunci a oprit invazii din nord, iar acum trebuie să oprească presiunea umană din sud. Rămân 139 de kilometri de frontieră terestră, care străbate Dobrogea de la Dunăre până la Marea Neagră.
Dacă se impune, românii pot întinde relativ rapid un gard de sârmă ghimpată, care va fi aproape de două ori mai scurt decât gardul bulgar de la granița cu Turcia, care are 234 km. În afară de asta, va trece print-un teren plat, nu pe unul de munte, ceea ce îl face semnificativ mai ieftin și mai ușor de montat.
Octombrie începe să arate ca fiind un termen realist pentru intrarea în zona Schengen, dar nu pentru Bulgaria, ci pentru România. Președintele bulgar Rumen Radev, care ne-a liniștit după o întâlnire, la jumătatea lui decembrie, cu omologii săi în Consiliul European, poate nu a auzit bine despre ce țară este vorba. Ultima speranță a Bulgariei este că România o va lua ca un remorcher al unui șlep pe Dunăre pentru a o târî în Schengen. Ceea ce înseamnă că altora le este milă și închid ochii când văd cât de jalnici suntem.
