VIDEO Șefa Guvernului Bangladeshului, Sheikh Hasina, își părăsește palatul, luat cu asalt de mii de manifestanți

VIDEO Șefa Guvernului Bangladeshului, Sheikh Hasina, își părăsește palatul, luat cu asalt de mii de manifestanți
scris 5 aug 2024

Premierul Sheikh Hasina și-a părăsit palatul de la Dacca, potrivit unei surse apropiate conducătoarei, înainte ca mii de manifestanți antiguvernamentali să-l ia cu asalt, potrivit unor imagini televizate, relatează AFP.

Un purtător de cuvânt al Forțelor armate a declarat anterior AFP că șeful armatei, generalul Waker-Uz-Zaman, urma să se adreseze țării luni după-amiaza, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
INFOGRAFICE CITR: Numărul companiilor de impact care au intrat în insolvență a fost dublu în primul semestru al anului față de aceeași perioadă a anului trecut. Cauzele: vânzări în scădere și datorii în creștere CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE CITR: Numărul companiilor de impact care au intrat în insolvență a fost dublu în primul semestru al anului față de aceeași perioadă a anului trecut. Cauzele: vânzări în scădere și datorii în creștere

Acest general anunța sâmbătă într-un comunicat că militarii se vor afla ”întotdeauna alături de popor”.

Palatul lui Hasina la Dacca a fost luat de asalt de mii de manifestanți, potrivit unor imagini televizate, după ce o sursă a declarat AFP că șefa Guvernului a fugit într-un ”loc sigur”.

Ea a părăsit orașul cu elicopterul, potrivit unei surse apropiate conducătoarei în vârstă de 76 de ani.

”Ea voia să înregistreze un discurs. Dar nu a putut să aibă ocazia să o facă”, precizează această sursă apropiată șefei Guvernului.

Fiul lui Hasina, Sajeeb Wazed, a cerut forțelor de securitate să împiedice orice preluare a puterii.

”Datoria voastră este să asigurați securitatea poporului nostru și țării noastre și să impună respectarea Constituției”, a scris el pe Facebook.

Intervievat de AFP, un consilier apropiat de premier a declarat sub acoperirea anonimatului că demisia lui Sheikh Hasina este o ”posibilitate”.

Fiica mai mare a lui Sheikh Mujibur Rahman, părintele fondator al Bangladeshului, care și-a proclamat independența față de pakistan în 1971, Sheikh Hasina se află la putere din 2009, după un prim mandat în perioada 1996-2001.

Luni, sute de mii de manifestanți antiguvernamentali defilau pe străzile capitalei, la o zi după confruntări sângeroase, soldate cu cel puțin 94 de morți în întreaga țară.

METRO România are un nou CEO CITEȘTE ȘI METRO România are un nou CEO

Potrivit unor martori, mulțimi largi mărșăluiau pe străzi în Dacca și au doborât baraje.

Cotidianul Business Standard estimează că 400.000 de protestatari manifestau luni, un număr pe care AFP scrie că nu a fost în măsură să-l verifice.

Cel puțin 300 de persoane au fost ucise de la începutul manifestațiilor, în iulie, potrivit unui bilanț întocmit de AFP pe baza unor date de la poliție, oficiali și surse spitalicești.

În țară, o interdicție de circulație a intrat în vigoare duminică seara. Cele 3.500 de fabrici au fost închise în Bangladesh, unde industria îmbrăcăminții a fost principalul motor al unei creșteri economice impresionante.

Accesul la Internet a fost tăiat în mod generalizat luni, potrivit furnizorilor și unor organisme de supraveghere.

viewscnt
Afla mai multe despre
bangladesh
sheikh hasina