Veniturile Vodafone România au scăzut cu 0,5% în 2018, la 719 milioane de euro

Veniturile Vodafone România au scăzut cu 0,5% în 2018, la 719 milioane de euro
scris 25 ian 2019

Veniturile Vodafone România au scăzut cu 0,5% în anul calendaristic 2018, la 719 milioane de euro, de la 722,3 milioane de euro în 2017, potrivit datelor analizate de Profit.ro.

Subsidiara locală a grupului britanic Vodafone a anunțat că, în trimestrul trei al anului fiscal 2018 – 2019, respectiv 1 octombrie 2018 – 31 decembrie 2018, veniturile din servicii au atins 180,2 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News

În trimestrul trei al anului fiscal 2017 – 2018, respectiv în intervalul 1 octombrie 2017 – 31 decembrie 2017, operatorul român a anunțat venituri din servicii de 182,3 milioane de euro.

Portofoliul total al Vodafone România, al doilea jucător local de telefonie mobilă, numără 9,9 milioane de clienți, din care 9,2 milioane sunt utilizatori de servicii de telecomunicații mobile.

Anterior, la finele anului 2017, compania avea 9,94 milioane de clienți, din care 9,22 milioane erau utilizatori de servicii mobile.

EXCLUSIV PayU devine procesatorul de plăți al Vodafone România, care renunță la Netopia după 8 ani de colaborare CITEȘTE ȘI EXCLUSIV PayU devine procesatorul de plăți al Vodafone România, care renunță la Netopia după 8 ani de colaborare

Potrivit companiei, venitul mediu pe client s-a situate la 5,9 euro în T3 al anului fiscal 2018 – 2019, de la 6 euro același trimestru al anului fiscal 2017 – 2018.

“Veniturile din servicii au ajuns la 180,2 milioane de euro și continuă să crească la nivelul de bază, excluzând MTR. Veniturile organice din servicii au scăzut în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut cu 0,8% din cauza impactului negativ al tarifelor de interconectare (Mobile Termination Rates) de la 0,96 eurocenți/minut, la 0,84 eurocenți/minut pentru apelurile de voce mobile”, explică operatorul român în comunicatul transmis vineri către Profit.ro.

Pe bază organică și excluzând reglementarea de MTR, veniturile din servicii au crescut cu 0,6% în trimestrul încheiat la 31 decembrie 2018 în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, se precizează în comunicat.

La 31 decembrie 2018, abonații Vodafone România reprezentau 40,9% din baza de clienți mobili, iar utilizatorii serviciilor preplătite 59,1%.

Ponderea abonaților în baza totală de clienți mobili a crescut cu 1,2% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Unde dai și unde crapă! Disfuncționalitățile Telekom din vara anului 2017 au avut ca efect amendarea Vodafone cu 10.000 lei. Sancțiunea a fost aplicată în urma reclamației unui fost client RCS&RDS CITEȘTE ȘI Unde dai și unde crapă! Disfuncționalitățile Telekom din vara anului 2017 au avut ca efect amendarea Vodafone cu 10.000 lei. Sancțiunea a fost aplicată în urma reclamației unui fost client RCS&RDS

“În trimestrul trecut ne-am concentrat pe dezvoltarea și pe investițiile în digital, una dintre prioritățile companiei. Drept urmare, eforturile noastre constante de a le oferi clienților noștri experiențe digitale convenabile au avut ca rezultat o creștere a interacțiunilor cu peste 50% pe toate canalele digitale. De asemenea, atât abonații, cât și utilizatorii cartelelor preplătite au beneficiat, în ultimele luni, de promoții dedicate și de campanii digitale în cadrul aplicațiilor mobile Vodafone și în magazinul online”, a declarant directorul general al companiei, Murielle Lorilloux.

Vodafone România este parte a grupului britanic Vodafone și al doilea jucător local după nivelul veniturilor și numărul clienților.

Operatorul avea 9,94 milioane de clienți la finele anului 2017, în creștere cu 5,2% față de decembrie 2016, potrivit datelor grupului britanic de telecomunicații.

În 2017, afacerile companiei au crescut cu 4,5%, la 3,654 de miliarde de lei, conform Ministerului Finanețelor Publice.

viewscnt
Afla mai multe despre
vodafone
clienti
venituri
arpu
venit mediu