Un client Cetelem IFN câștigă la prima instanță un litigiu pe clauze abuzive

Un client Cetelem IFN câștigă la prima instanță un litigiu pe clauze abuzive
scris 9 mai 2018

Un client Cetelem IFN, unul dintre cei mai mari jucători pe piața furnizorilor de credite de consum, a obținut în instanță restituirea sumei de 5.130 lei,apreciată ca încasată abuziv de companie cu titlul de comision, precum și dobânda legală, calculată de la data încasării fiecărui comision lunar și până la cea a restituirii. În plus, compania a fost obligată să plătească reclamantului 1.190 lei, reprezentând onorariu de avocat. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 a fost atacată cu apel de Cetelem IFN.

Potrivit unui document consultat de Profit.ro, între părți a fost încheiat în luna mai 2007 un contract de credit de consum prin care reclamantul a primit, cu titlul de împrumut, suma de 9.500 lei. El s-a obligat să-l ramburseze în 120 de luni, plus dobânda aferentă.

Urmărește-ne și pe Google News

Reclamantul a solicitat însă ulterior instanței constatarea caracterului abuziv al mai multor clauze din contract referitoare la dobândă și comisionul lunar de 0,45% din valoarea creditului.

“Instanța apreciază că, în temeiul Legii 193/2000, acest comision este unul abuziv în condițiile în care natura sa, ori scopul său nu sunt specificate în nicio prevedere contractuală, consumatorul aflându-se practic în imposibilitatea de a cunoaște motivul pentru care plătește lunar o astfel de sumă. Nerespectarea exigențelor bunei credințe din partea pârâtei (Cetelem IFN – n.r.) derivă din faptul că acest comision a fost stabilit în forma unui procent din valoarea totală a creditului, fără a se explica în niciun mod consumatorului ce anume serviciu plătește prin sumele de bani astfel reținute. În atare condiții, reclamantul s-a aflat în imposibilitatea absolută de a cunoaște dacă serviciile pentru care a plătit această suma de bani sunt îndeplinite de către pârâtă. Instanța apreciază că suportarea de către consumator a unor costuri care nu i-au fost explicate, descrise și detaliate creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Pe cale de consecință, instanța va constata caracterul abuziv al acestei clauzei cuprinse în articolul 4.3 din contract, va dispune înlăturarea sa din contractul de credit și, față de caracterul nedatorat al comisionului, va dispune obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 5.130 lei, încasată cu titlul de comision, perceput în mod abuziv, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculate de la data încasării fiecarui comision lunar și până la data restituirii”, se arată în document.

O nouă lovitură pentru bănci: OTP Bank pierde al treilea proces pe clauze abuzive cu ANPC CITEȘTE ȘI O nouă lovitură pentru bănci: OTP Bank pierde al treilea proces pe clauze abuzive cu ANPC

Cetelem IFN este unul dintre cei mai mari jucători pe piața furnizorilor de credite de consum, controlat de grupul francez BNP Paribas.

Înființată sub denumirea Credisson International SRL, compania este prezentă pe piața românească de 14 ani și a avut peste 1 million de clienți până în prezent.

Conform celor mai recente date disponibile, Cetelem IFN a raportat în 2016 un profit net de 77,4 milioane de lei la venituri totale de 411,5 milioane de lei, ambii indicatori fiind în creștere față de anul precedent.

Recent, Cetelem a fuzionat cu BNP Paribas Personal Finance, acționarul unic al companiei, și s-a transformat în sucursală a băncii franceze. Activitatea comercială din România a noii sucursale de finanțe personale a BNP continuă sub brandul Cetelem.

viewscnt
Afla mai multe despre
cetelem
client
litigiu
comision
clauze abuzive
instanta