Președintele-ales american Donald Trump și-a revizuit din nou marți echipa de tranziție, renunțând la un expert în securitate și la membri ai unor echipe de lobby din cercul său de apropiați și plasând printre favoriții pentru poziții economice cheie doi susținători loiali de pe Wall Street, relatează Reuters.
Trump, care a obținut o victorie surpriză săptămâna trecută în alegerile din SUA, a completat marți și actele necesare pentru procesul de tranziție, blocat temporar după ce l-a însărcinat pe vicepreședintele ales Mike Pence să se ocupe de acesta, scrie News.ro.
“Are loc un proces foarte organizat, în timp ce mă decid asupra Cabinetului și asupra multor alte poziții”, a anunțat Trump pe Twitter. “Doar eu știu cine sunt finaliștii”, a adăugat el.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În fruntea listei pentru pozițiile economice importante sunt Steve Mnuchin și Wilbur Ross, doi veterani de pe Wall Street, a declarat aliatul lui Trump Carl Icahn. Mnuchin, care de ocupat de finanțe în campanie, ar putea deveni secretar al Trezoreriei. Ross, un susținător vechi al republicanului și un investitor de succes ar putea fi numit secretar pentru Comerț.
Wall Street urmărește cu atenție pe cine va numi Trump ca șef al Trezoreriei, pentru că republicanii au majorități în ambele camere din Congres, ceea ce îi oferă președintelui-ales o șansă mare să impună reformele fiscale și financiare pe care le dorește.
Mnuchin a refuzat să comenteze eventuala sa numire, dar a subliniat că echipa lui Trump se “asigură că vom trece cea mai amplă lege privind taxele, cele mai mari mari schimbări privind taxele după Reagan”.
CITEȘTE ȘI DOCUMENT Strategia Energetică: Producția de gaze și țiței a României va scădea spre zeroMarți, numeroși consilieri au intrat și au ieșit din Trump Tower, printre care senatorul de Alabama Jeff Sessions, posibil viitor secretar al Apărării sau Procuror General.
Senatorul de Texas, Ted Cruz, care a candidat împotriva lui Trump la învestitura republicană, a fost invitat de asemenea la o întâlnire. El le-a spus reporterilor că este nerbdător să lupte “din greu pentru a îndeplini promisiunile făcute” în timpul campaniei.
Ulterior, Bloomberg a spus că Trump analizează posibilitatea de a-l numit pe Cruz Procuror General.
Între timp, un moderat republican bine-cunoscut, Mike Rogers, a fost eliminat din echipă. Rogers, fost membru al Camerei Reprezentanților, a fost prezentat ca favorit pentru a deveni director CIA, dar a fost scos de pe listă.
El lucrase cu guvernatorul de New Jersey Chris Christie, care vineri a fost înlocuit brusc cu Pence la conducerea echipei de tranziție.
Consilierii lui Trump consideră că Rogers nu a urmărit-o suficient de agresiv pe democrata Hillary Clinton atunci când a condus Comisia de Informații a Camerei Reprezentanților. El a condus ancheta privind atacul asupra Consulatului de la Benghazi, din 11 septembrie 2012.
Unii oficiali din serviciile de informații se tem, însă, că plecarea lui Rogers ar putea însemna că Trump se orientează spre persoane mai radicale care să conducă politica externă.
Decizia de a renunțat la Rogers a blocat temporar discuțiile cu Casa Albă, până când Pence a semnat un memorandum de înțelegere. Documentul a fost primit de Președinție marți seară.
Echipa Trump mai are depus o serie de acte, înainte să poată începe briefingurile detaliate la fiecare agenție în parte, potrivit unei purtătoare de cuvânt a Casei Albe. Printre aceste acte se numără un cod de conduită și atestate că membrii echipei de tranziție nu au conflicte de interese.
Susținători loiali ai lui Trump, precum fostul primar de New York Rudy Giuliani și fostul ambasador la ONU John Bolton sunt luați în calcul pentru a deveni secretar de Stat, potrivit unor surse apropiate omului de afaceri new-yorkez.
Giuliani, primarul New Yorkului când au avut loc atentatele din 11 septembrie 2001, este cunoscut ca având o abordare radicală în privința chestiunilor de securitate națională.
Bolton este de asemenea destul de dur în ceea ce privește diplomația și a spus anul trecut că Statele Unite ar trebui să bombardeze Iranul pentru a pune capăt programului nuclear.
Generalul în retragere Mike Flynn, favorit pentru a deveni consilier pe probleme de securitate naționale al lui Trump, a cerut în trecut ca SUA să nu își mai apere aliați vechi, precum Coreea de Sud și Japonia.
Potrivit unor surse apropiate discuțiilor, sunt așteptate, însă, noi schimbări în echipă. Pence și Rick Dearborne, directorul executiv al echipei de tranziție, “îndepărtează lobbyiștii”. “Acest lucru este întâmplă pentru a asigura respectarea angajamentului președintelui-ales Trump de a interzice implicarea lobbyiștilor la toate nivelurile tranziției”, a adăugat sursa.
Trump, care și-a criticat rivalii pentru că sunt sclavii intereselor oamenilor de afaceri în timpul campaniei, a fost la rândul său sancționat de senatoarea democrată Elizabeth Warren pentru că a inclus lobbyiști în echipa sa de tranziție.
“Pe baza informațiilor publice, echipa dumneavoastră de tranziție și cabinetul dumneavoastră potențial includ peste 20 de membri ai elitei de pe Wall Street, apropiați industriei și lobbyiști, care iau decizii ce ar putea avea implicații enorme pentru clienții sau angajatorii lor”, a scris Warren într-o scrisoare.
Unul dintre numele care lipsește de pe lista cu posibili membri ai cabinetului este fostul neurochirurg Ben Carson, care l-a consiliat pe Trump după ce a renunțat la propria sa candidatură la învestitură. “Viața sa nu l-a pregătit să fie secretar în cabinet”, a explicat un apropiat al lui Carson, Armstrong Williams.
Deocamdată, Trump a numit doi membri ai echipei sale - pe președintele Partidului Republican Reince Priebus și pe fostul său director general de campanie Stephen Bannon - o persoană foarte controversată.
Priebus, numit în funcția de secretar general al Casei Albe, este un politician experimentat, care va orchestra întreaga administrație a noului lider populist și care va servi ca legătură între aleși și partid - ieșit dezbinat din campanie.
Stephen Bannon, fostul său director general de campanie, patronul site-ului de știri ultraconservator Breitbart News, care întreține legături cu mișcări de extremă dreapta europene, este "consilier de rang înalt și șef al strategiei".
Ei nu au nevoie de confirmarea Senatului, dar membrii Cabinetului vor avea, iar o parte dintre favoriți ar putea întâmpina dificultăți.
Senatorul republican de Kentucky Rand Paul a declarat pentru CNN că nu va aproba numirea lui Bolton, dacă acesta nu va reveni asupra declarațiilor de susținere a războiului din Irak și asupra celor privind bombardarea Iranului.
De asemenea, el și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu relațiile lui Giuliani cu guvernele străine.
Trump mai are mai puțin de 70 de zile până când va depune jurământul, pe 20 ianuarie. Până atunci el trebuie să ia o decizie privind membrii cabinetului. După aceea, el va fi nevoit să numească circa 4.000 de oameni în poziții din administrație.