Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a-l nominalize pe Andrei Iancu, un avocat de origine română care l-a reprezentat la un moment dat, pentru funcția de subsecretar al Comerțului pentru proprietate intelectală și director al Oficiului SUA pentru Brevete și Mărci Înregistrate, a anunțat Casa Albă într-un comunicat.
Iancu este în prezent partener la casa de avocatură Irell & Manella LLP, unde este specializat în dosare privind proprietatea intelectuală în numeroase domenii, precum cel al dispozitivelor medicale, IT, telefonie, emisii TV, sisteme de jocuri sau periferice pentru computere, scrie News.ro.
Unul dintre cele mai celebre cazuri ale sale a fost cel în care a reprezentat TiVo în procese privind tehnologia sa DVR. Activitatea sa a permis înțelegeri în afara instanței de peste 1,6 miliarde de dolari, încasate de TiVo de la companii precum AT&T, Verizon, Microsoft, Motorola sau Cisco.
CITEȘTE ȘI Dara Khosrowshahi este noul CEO UberCompania la care lucrează Iancu l-a reprezentat la un moment pe Trump, împreună cu Mark Burnett Productions și NBC Universal într-un dosar privind drepturile de autor asupra show-ului de televiziune “Ucenicul", scrie The Hill.
El a pledat la Oficiul pentru brevete și mărci înregistrate, la tribunal de district, precum și la Curtea de Appel federală.
Iancu, născut în România, a publicat lucrări și a ținut discursuri privind proprietatea intelectuală și a predat drept la universitatea UCLA.
Casa Albă a notat că, înainte de a deveni avocat, el a absolvit inginerie spațială la UCLA și a lucrat ca inginer la Hughes Aircraft. În acea perioadă, el a primit mai multe premii pentru inovație. De altfel, avocatul de origine română este înregistrat în continuare ca inginer în California.
Dacă va fi aprobat de Congres, Iancu va pune capăt unei perioade lungi de confuzie privind conducerea Oficiului pentru Brevete.
În timpul administrației Obama, Michelle Lee a condus instituția, dar administrația Trump a refuzat să spună dacă o ține în funcție sau nu.
În iulie, ea a demisionat.