Transelectrica alocă, din surse proprii, 6,8 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de pază, pentru o perioadă de trei ani, potrivit unui anunț de participare postat luni în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Firma care va câștiga licitația urmează să asigure "servicii specializate de pază, monitorizare și intervenție obiectivelor Sucursalei de Transport Sibiu". Potrivit anunțului, firma va presta "servicii de investigație și de siguranță, cu excepția serviciilor de transport cu vehicule blindate".
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 27 ianuarie 2016, ora 09:00.
Potrivit anunțului, ofertanții vor depune polița de asigurare de răspundere civilă sau o declarație pe proprie răspundere prin care se obligă să încheie în favoarea autorității contractante o poliță de asigurare de acoperire a daunelor produse din vina prestatorului serviciului de pază, inclusiv 'mal praxis', în valoare de minim 1.000.000 euro/an, care va fi reînnoită pe toată durata contractului.
Transelectrica a mai atribuit, în data de 14 octombrie 2015, un contract în valoare de 7,6 milioane lei, fără TVA, pentru servicii de pază firmei Mike Security Group, tot pentru o perioadă de trei ani.
Sursa: Agerpres