Telekom România va inaugura un centru de date în Cluj-Napoca: Dezvoltarea accelerată a Clujului, al doilea pol IT al țării, ne-a determinat să lansăm proiectul

Telekom România va inaugura un centru de date în Cluj-Napoca: Dezvoltarea accelerată a Clujului, al doilea pol IT al țării, ne-a determinat să lansăm proiectul
scris 17 sep 2020

Grupul Telekom România va inaugura, saptămâna viitoare, un centru de date în Cluj-Napoca, proiectul fiind anunțat în primăvara anului 2019, pe fondul dezvoltării accelerate orașului în ultimii ani, care a devenit al doilea pool IT al țării.

“Ideea construirii unui centru de date în Cluj-Napoca a pornit de la dezvoltarea accelerată a acestui oraș, care a devenit al doilea pol IT la nivel național, precum și al dezvoltării accelerate în zona automotive, producție și banking. Practic, am constatat o cerere puternică de a găzdui date la o viteză din ce în ce mai mare. Potențialul de creștere al pieței este de două cifre, 16% anual în următorii 4 ani, și în condițiile astea se impunea dezvoltarea unui centru de date în Cluj-Napoca”, spunea Vasile Voicu, B2B Product Management Manager în cadrul Telekom România, la a treia ediție a evenimentului Datacenter Forum.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Google Assistant va avea un mod special pentru condus și va fi integrat în Waze CITEȘTE ȘI VIDEO Google Assistant va avea un mod special pentru condus și va fi integrat în Waze
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Grupul Telekom România a inaugurat primul centru de date în 2006, în București, urmat în scurt timp de alte două în Brașov.

“Am început cu servicii de găzduire de servere pentru clienți, apoi a urmat storage de date și servicii de backup și disaster recovery, servicii de VPS (Virtual Private Server) și VDC (Virtual Data center), alături de servicii SaaS (Software as a Services)”, a mai spus reprezentantul grupului.

Noul centru de date, proiect realizat de Tema Energy (antreprenor general), este amplasat într-un fost centru de telecomunicații, conectat la două surse separate de energie electrică, cu o putere de 600 Kw, suplimentată ulterior la 1.000 Kw, și rețeaua de fibră optică a Telekom România.

GTS Telecom intră pe piața serviciilor de tip Disaster Recovery as a Service CITEȘTE ȘI GTS Telecom intră pe piața serviciilor de tip Disaster Recovery as a Service

“Faptul că noi am dezvoltat noul centru de date într-o clădire existentă ne-a redus semnificativ costurile. Să construiești acum un centru de date la o putere de 1 MW te costă între 5 și 7 milioane de dolari”, afirma atunci Voicu.

Cu trei nivele și subsol, noul centru de date Telekom este situat la 11 kilometri de aeroportul din Cluj-Napoca și poate găzdui 300 de rack-uri de servere.

“Centru de date are disponibilitate de 99,982%, nivel Tier 3 conform Uptime Institute”, potrivit lui Voicu.

Lansat în septembrie 2014, Telekom România este brandul sub care acționează foștii operatori Romtelecom și Cosmote. Brandul aparține Deutsche Telekom, una dintre cele mai mari companii de telecomunicații la nivel mondial.

Grupul de firme Telekom Romania a înregistrat, în 2019, venituri totale de 980 milioane de euro, în urcare cu 5% față de 2018, iar EBITDA (rezultatul brut al exploatării) a avansat cu 29%, la 178 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
cluj
telekom
centru date