Poliția a reținut un grup de persoane mascate pe strada principală care duce către Palatul Moncloa din Madrid, unde locuiește Sanchez împreună cu familia sa, după cum au arătat imaginile difuzate de televiziunea spaniolă.
Zeci de mii de demonstranți au purtat bannere cu mesajul „Demisia mafiei socialiste” și alte sloganuri, alături de zeci de steaguri spaniole, în cadrul Marșului pentru Demnitate, organizat de asociația Societatea Civilă Spaniolă, scrie News.ro.
Liderii Partidului Popular, de opoziție, și ai partidului de extremă dreapta Vox au participat, de asemenea, la marșul care s-a desfășurat în mare parte pașnic.
Un tribunal spaniol a anunțat marți că fostul prim-ministru socialist spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero este anchetat pentru că ar fi condus o rețea de trafic de influență și spălare de bani, o altă lovitură pentru guvernul de stânga afectat de scandaluri de corupție. Zapatero, un aliat cheie al actualului prim-ministru, a negat marți orice faptă ilegală.
Organizatorii au declarat că 80.000 de persoane au participat la protest, deși reprezentantul guvernului spaniol a estimat numărul acestora la aproximativ 40.000.
















