Guvernul pregătește o amplă reformă a pensiilor. Este o condiție obligatorie pentru a putea primi de la UE cele 29 de miliarde de euro din PNRR. Pe viitor, pensia anticipată va dispărea, iar vârsta de retragere de pe piața muncii va crește. Altfel, odată cu ieșirea la pensie a "decrețeilor", sistemul public va intra în colaps, relatează Prima TV.
În acest moment, vârsta de pensionare conform legii – valabilă din 2010 – este de 65 de ani pentru bărbați și 61 de ani și 7 luni pentru femei. Vârsta de pensionare pentru femei va crește însă anual cu cîte 3 luni, astfel încât în 2030 să ajungă tot la 65 de ani.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Ministerul Muncii condus de Raluca Turcan va modifica în acest sens Legea pensiilor. Primul pas este prelungirea opțională a vârstei de pensionare până la 70 de ani, și pentru femei, și pentru bărbați. Opțional, adică persoanele care ies la pensie pot să mai rămână angajate la stat câțiva ani, cu condiția să renunțe la pensie și să încaseze doar salariul. Astfel s-ar face economie la bugetul de stat.
Pasul doi. Potrivit unor surse guvernamentale, opțiunea va deveni obligație, arată sursa citată. Guvernul plănuiește să crească vârsta de pensionare proporțional cu speranța de viață. Asta ar înseamnă doi ani de muncă în plus față de cât lucrează acum. Practic, bărbații și femeile vor munci obligatoriu până la 67 de ani. Însă această prevedere va intra în vigoare după 2024.
Noua lege a pensiilor va fi finalizată, în cel mai optimist scenariu, la finalul anului 2022. Până atunci, cei care vor avea cel mai mult de suferit vor fi pensionarii cu venituri mici. Singura majorare care li se va aplica va fi indexarea cu rata inflației. Asta înseamnă o creștere de cel mult 3% pe lună. Aproape 1 milion de români trăiesc doar din pensia minimă, de 800 de lei lunar. Practic, și-ar “rotunji” veniturile cu suma de 24 de lei.
CITEȘTE ȘI Prima zi din iulie vine cu noi schimbări pe piața energiei electrice. Asigură-ți un preț fix avantajos pentru anul contractual următorAcum, o persoană poate ieși anticipat la pensie cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, la un stagiu de cotizare cu cel puțin opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare, stagiul minim de cotizare fiind de 15 ani. Oricum, pensiile anticipate sunt foarte mici, pentru că sunt aplicate penalități. Excepție fac pensionarii din sistemul de securitate națională: armată, poliție, servicii secrete.