UPDATE Presedintele interimar al PSD a transmis un mesaj prin care anunță că este bine și le mulțumește celor care au fost alături de el. Liderului PSD i s-a făcut rău în timpul conferinței de presă care se desfășura la sediul partidului (VIDEO mai jos).
"Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu! Mulțumesc familiei mele, prietenilor, colegilor de partid, jurnaliștilor și tuturor celor care ați fost alături de mine și mi-ați dat mesaje de susținere! Nu în ultimul rând, le mulțumesc cadrelor medicale de la Spitalul Militar pentru investigațiile făcute. Totul este în regulă. Mă întorc la treabă!", a transmis liderul PSD.
Președintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu, i s-a făcut rău, duminică, în timpul conferinței de presă pe care o susținea la sediul partidului.
CITEȘTE ȘI Încă 2 milioane de lei donate pentru a susține lupta împotriva COVID-19Marcel Ciolacu prezenta în fața presei propunerile din planul de relansare a economiei, intitulat ''Repornim România''. Conferința a fost întreruptă în momentul în care i s-a făcut rău, fiind inițial chemată ambulanța. Acesta a început să tremure și s-a dezechilibrat, fiind susținut de unul dintre membrii staff-ului său.
UPDATE ora 14.30 Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a suferit, duminică, în timpul conferinței de presă pe care o susținea la sediul formațiunii, o criză de lipotimie, posibil cauzată de căldura și lipsa de oxigen din sală și pe fondul unei activități intense din ultima perioadă desfășurată la Parlament și la partid, se arată într-un comunicat al PSD.
Lideului social-democrat când prezentase abia o treime din cele 28 de măsuri economice și sociale, care ar costa mai puțin de 8% din PIB. Programul include includ bani pentru angajatorii care păstrează locurile de muncă, scutiri de taxe pentru sectoare lovite de închiderea economiei, scheme de ajutor pentru consumul de energie în regim casnic, dobânzi sub piață pentru IMM-uri.
CITEȘTE ȘI INTERVIU Bogdan Georgescu, despre premium în businessPotrivit unor surse, apelul pentru solicitarea ajutorului medical ar fi fost anulat, având în vedere că liderul PSD și-a revenit.
Ulterior, Biroul de presă al PSD a confirmat că Marcel Ciolacu și-a revenit, a părăsit sediul partidului și urmează să-și facă un control medical.
„Sunt măsuri pe termen scurt și mediu, măsuri șoc. Măsuri discutate cu sindicatele, patronatele, oamenii de afaceri și celelalte partide politice. Le dăm acest proiect gata făcut, trebuie doar să îl implementeze. Nu vrem această luptă politică sterilă care nu ajută deloc românii”, a declara Ciolacu, înainte de episodul care a întrerupt conferința de presă.
CITEȘTE ȘI Serge Offers, ING Bank: Înainte de COVID-19, firmele întrebau despre piața muncii și instabilitatea legislativă, acum vor să știe cum să gestioneze numerarulEl a spus că pachetul ar urma să asigure repornirea activității economice pentru sectoarele cele mai afectate de covid-19 care poate fi finanțat din fonduri interne – 50 la sută și europene – 50 la sută și care va costa mai puțin de 8 la sută din PIB. ”Avem un pachet de 28 de măsuri economice și sociale care are patru obiective fundamentale: menținerea puterii de cumpărare a populației, repornirea economiei, protejarea locurilor de muncă și stimuli economici. Avem un pachet de 28 de măsuri care va asigura repornirea imediată a activității economice pentru sectoarele cele mai afectate de Covid, care reprezintă 45 de miliarde de euro, vorbim de 20% din PIB și un milion de locuri de muncă din sănătate, turism, Horeca, agricultură, industrie auto sau electrocasnice. Toate ar începe să funcționeze imediat. Este un pachet de măsuri ce poate fi finanțat 50% din fonduri interne și 50% din fonduri europene și care va costa mai puțin de 8% din PIB”, a declarat președintele interimar al PSD.
Măsurile propuse de PSD includ bani pentru angajatorii care păstrează locurile de muncă, scutiri de taxe pentru sectoare lovite de închiderea economiei, scheme de ajutor pentru consumul de energie în regim casnic, redesenarea programului „Rabla”, dobânzi sub piață pentru IMM-uri, indemnizații pentru familiile cu venituri foarte mici.
Documentul integral:
„1. PSD sprijină angajatorii care își reiau activitatea și reîncadrează românii care și-au pierdut locul de muncă în perioada stării de urgență și pentru cei care au revenit în țară.
(1) Se instituie un stimul de reinsertie în valoare de 2.250 lei/lună acordat angajatorilor care încadrează persoane cărora le-au încetat raporturile de munca pe perioada stării de urgentă sau persoane care s-au repatriat începând cu data de 1 martie 2020, pentru o perioadă de 12 luni, sub obligația ca persoana în cauză să fie menținută în activitate cel puțin încă un an de la data încetării acordării subvenției și sub condiția ca același angajat să nu beneficieze de aceeași măsură de la mai mulți angajatori sub acelasi interval de timp. Se instituie un stimul de reinserție de 1000 lei/lună pentru persoanele cărora li s-au suspendat raporturile de muncă pe perioada stării de urgență. Stimulul de reinsertie se acordă pe o perioada de 3 luni începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei legi. Fondurile necesare asigurarii stimului de reinserție se asigură din bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale prin Agentia Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), precum și din fonduri europene nerambursabile.
2. PSD susține locurile de muncă
(2) Se eșalonează in rate egale plata impozitului aferenta veniturilor din salarii și veniturilor asimilate salariilor așa cum sunt definite în Legea 227/2015 Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare realizate pe perioada starii de urgenta, pentru o perioada de 3 luni, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, concomitent cu acordarea unei bonificații de 10% contribuabililor care înțeleg să nu acceseze opțiunea de reeșalonare stabilită de prezenta lege. Facilitatea se aplică numai contribuabililor care mențin locurile de muncă existente la data de 01.03.2020 sau creează locuri de muncă noi, cu excepția marilor contribuabili. De condițiile prezentate beneficiază și cei care realizează venituri din drepturi de autor.
3. PSD protejează puterea de cumpărare a populației (3) Guvernul României definește până la data de 01 iulie 2020 consumatorul vulnerabil, elaborează și pune în funcțiune o schemă de ajutor pentru aceștia în conformitate cu prevederile art. 5 din Directiva 2019/944/UE privind normele comune pentru piața internă de energie electrică a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 și de modificare a Directivei 2012/27/UE
4.PSD susține familiile cu venituri mici și personalul medical
(4) Se instituie o indemnizație de sprijin de 700 lei/lună pentru gospodăriile cu venituri de până la 1.500 lei și de 300 lei/lună pentru gospodăriile cu venituri de la 1.501 lei până la 2.000 lei/lună. Indemnizatie de sprijin se acordă pentru o perioada de trei luni începând cu data de întâi a lunii următoare intrării in vigoare a prezentei legi. Sumele prevăzute sunt neimpozabile și se asigură de la bugetul de stat. Banii se vor acorda sub forma unor vouchere și vor putea fi cheltuiți doar pentru achiziția de medicamente și alimente.
(5) Începând cu data de 1 iunie 2020 veniturile obținute de medicii de familie sunt scutite de impozit. Se instituie un stimulent de susținere a personalului calificat la nivelul stabilit prin Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru cel putin un angajat, asistent medical, stimulent care va fi asigurat din bugetul de stat
(6) Se instituie Programul “Servicii medicale de urgență pentru toți”. Până la sfârșitul anului 2020, va fi garantat accesul populației la serviciile de urgență prin asigurarea unor centre dotate cu ambulanță, care să acopere o rază de maximum 30 km. Fiecare centru de urgență va primi primi ajutor nerambursabil de 150.000 euro pentru o ambulanță și dotarea ei, precum și asigurarea cheltuielilor pentru carburant pentru ambulanță, salariu șofer si dotarea cabinetelor medicilor de familie pentru o perioadă de maxim 4 ani. Centrele de urgență vor fi stabilite la nivel de judet.
5. PSD deblochează economia și diminuează blocajul financiar și creditul comercial prin:(7) Se eșalonează obligațiile fiscale înregistrate la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru o perioada de 3 luni, începând cu data intrării în vigoare a prezentei, fără a fi calculate dobânzi și penalități de întârziere pentru această perioadă, pentru companiile aflate în dificultate financiară,probată cu situații financiare interimare întocmite în acest sens. Se consideră o companie in dificultate financiară, acea companie care înregistrează o diminuare a cifrei de afaceri cu cel putin 15% in luna martie a anului 2020 fata de aceeasi perioada a anului 2019, cu exceptia celor infiintate ulterior martie 2019, care se vor raporta la ultimele 2 luni de activitate. Se acorda o bonificație de 5% din obligația fiscală pentru cei care nu doresc să beneficiaze de eșalonarea plății.
(8) Se acordă linii de credit pentru acoperirea deficitelor temporare ale capitalului de lucru prin intermediul băncilor cu capital de stat (CEC Bank, Eximbank), cu termen între 3 și 10 ani, cu dobândă cuprinsă între 0% și 50% din IRCC afișat de Banca Națională a României, pentru persoanele fizice, pentru întreprinderi mici si mijlocii (”IMM”), întreprinderi individual, asociații familiale, pentru a stimula revenirea rapidă a activității.
(9) Livrările de bunuri și servicii precum și contravaloarea lucrărilor executate în cadrul contractelor de investiții, se vor achita, în termen de 10 zile lucrătoare de la data recepționării acestora, de către autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și de către companiile cu capital de stat din subordinea acestora.
(10) Sumele prevăzute în cererile de rambursare a indemnizațiilor pentru concediile medicale depuse de angajator, se vor deconta, în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea acestora.
(11) Se compensează din oficiu sumele de restituit de la bugetul de stat cu obligațiile fiscale scadente ale contribuabililor persoane juridice, iar pentru sumele care fac obiectul compensării, dacă aceasta nu s-a realizat la data scadenței, din oficiu, nu se vor calcula accesorii.
(12) Se suspendă, până la data de 31.12.2020, plata impozitului pe venit, a contribuțiilor sociale și a taxelor locale, pentru trimestrul II al anului în curs, pentru firmele din domeniul turismului, transporturilor, alimentație publică ,construcții,societăți organizatoare de evenimente de promovare,medici stomatologi, avocați, notari, florarii, frizerii, saloane igiena personala, cofetarii-patiserii, precum si orice alt operator economic care și-a încetat activitatea, ca urmare a instituiri stării de urgentă , sub condiția menținerii locurilor de muncă existente la data de 01.03.2020.(13) Pentru proiectele finanțate de la bugetul de stat, bugetele locale si/sau din fonduri europene se pot modifica sau actualiza valorile si sumele inițiale ale produselor, serviciilor si lucrărilor, dacă beneficiarul demonstrează o fluctuație a prețului creată de efectele globale ale COVID-19. Solicitarea se va formula doar pentru proceduri de achiziție ce urmează a fi inițiate si nu se aplica procedurilor aflate in derulare sau finalizate in ultimele 3 luni, chiar dacă produsul, serviciul sau lucrarea nu au fost furnizate. Diferențele de sume rezultate prin aceasta actualizare a costurilor vor fi asigurate de la bugetul de stat, pentru proiectele finanțate guvernamental sau local si/sau din fonduri europene, prin realocarea sumelor rezultate din economii realizate la apelurile anterior desfășurate, pentru proiectele cu finanțare U.E. În situații justificate,se acordă la cererea UAT-urilor credite de trezorerie cu dobânda subvenționată de stat,în valoare de maximum 140.000 RON, pe o perioadă de maximum 24 de luni, exclusiv pentru achiziții de materiale și servicii destinate combaterii pandemiei.
(14) Toate rezervele bilanțiere utilizate pentru acordarea de plăți salariale nu se vor impozita. Acționarii care utilizează profitul nerepartizat sau care renunță la profiturile repartizate drept dividende pentru salarii sunt scutiți de orice sarcină fiscală, în limita unui plafon de șase salarii medii lunare din societatea respectiva.
(15) Salariații pot beneficia de zile libere plătite în avans care vor fi recuperate prin ore suplimentare, cu posibilitatea depășirii temporare a plafoanelor impuse de legislația actuală.
(16) Se suportă prin bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, toate cheltuielile efectuate de către agenții economici cu materialele specifice pentru prevenirea răspândirii virusului în limita unui plafon de 5% din cifra de afaceri anuala aferenta anului precedent.
(17) Se diminuează plafonul certificat de amânare a plății TVA în vamă de la suma de 100.000.000 lei la suma de 100.000 lei pentru importurile de medicamente, echipamente de protecție, alte dispozitive sau echipamente medicale și materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea COVID.
6.PSD susține IMM-urile și tinerii antreprenori prin:(18) Ministerul Finanțelor Publice acordă garanții guvernamentale, prin FNGCIMM și FRC, în cadrul programelor instituțiilor de credit privind achiziția de creanțe de la IMM-uri.
(19) Se amână termenul de implementare a proiectelor finanțate prin Start-up Nation 2018 până la data de 31.12.2020, cu prelungirea pe o perioadă proportionala a contractelor în derulare.
7.PSD sustine exporturile prin garanții de stat 100%(20) Se acordă garanții guvernamentale companiilor exportatoare pentru susținerea activității curente, inclusiv a șomajului tehnic. Schemele de garantare vor fi acordate de Eximbank cu plafon de 5 miliarde lei si posibilitatea garantării cu până la 100% a creditului cu perioadă extinsă de grație fără plata ratelor în interiorul perioadei de gratie.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV De ce au fost suspendate preluările de companii energetice în perioada stării de urgență 8. PSD susține agricultura românească
(21) Plata la produsele alimentare proaspete de către marile lanțuri de magazine către furnizorii locali va fi efectuată în termen de 5 zile lucrătoare, de la emiterea facturii, respectiv 15 zile lucrătoare pentru celelalte tipuri de produse alimentare.
(22) Se asigură din Fondul De Garantare a Creditului Rural (”FGCR”) garantarea în procent de 100% a proiectelor declarate eligibile pe fonduri europene în cadrul Agenției pentru finanțarea investițiilor rurale (”AFIR”), în perioada aprilie–decembrie 2020.
(23) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale instituie o schemă de ajutor de stat privind plata suplimentară pe hectar/cap de animal pentru anul 2020 echivalent cu cuantumul platii de bază pentru anul de cerere anterior. Schema de ajutor de stat se va adresa atât fermierilor afectați de fenomenele meteorologice nefavorabile cât și pentru cei care au suferit pierderi de venit sau costuri suplimentare urmare a situatiei generate de existența Covid-19 pe teritoriul României. Plafonul maxim a schemei de ajutor de stat este de 500 milioane de lei si se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
9. PSD încurajează revenirea imediata a sectorului de transport și a sectorului de productie auto și electrocasnice
(24) Ministerul Mediului Apelor si Pădurilor , prin Administrația Fondului de Mediu (”AFM”) va dubla bugetul Programului Rabla Clasic de la 405 milioane lei la 910 milioane lei, care va fi utilizat numai pentru autovehicule achizitionate de la producatoriiautohtoni. Programul Rabla Plus in valoare de 140 milioane lei milioane lei pentru anul 2020se va utiliza numai pentru achizitiilefacute de catreinstitutiile publice. Suplimentarea bugetului pentru aceasta măsură se va realiza prin redistribuirea de către AFM a bugetelor aferente altor programe.
(25) Ministerul Mediului Apelor si Pădurilor , prin AFM va mari bugetul Programului Rabla pentru Electrocasnice de la 30 de milioane lei la 300 milioane lei. Banii pentru această măsură vor fi redistribuiți de către AFM de la alte programe, care va fi utilizat numai pentru echipamentele producatorilor autohtoni.
(26) Se suspendă, până la data de 31.12.2020, plata pentru licențe de transport, taxe de drum, taxele stabilite de către Autoritatea Rutiera Romana, taxa de pod, datorate de catre companiile din domeniul transportului.
10. PSD încurajează turismul din România(27) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative, pentru pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate comercializate anterior decretării stării de urgență pentru anul 2020, dacă incetarea contractului se face din cauza restrictiilor generate de Covid19 iar turistul nu acceptă un alt pachet sau reprogramarea pachetului, suma contractuala se va transforma in voucher valoric nominal, pe care turistul il va folosi pentru aceleasi servicii contractate initial. Emiterea voucherelor nominale se va face de catre agentia organizatoare a pachetului de servicii turistice fara costuri suplimentare. Valabilitatea voucherelor emise va fi pana la data de 31.12.2021. Dupa data de 31.12.2021 daca voucherul nu va fi folosit, turistul are dreptul la rambursarea tuturor plăților aferente pachetului, efectuate de catre turist sau de agentiile intermediare in numele turistului catre agentiile organizatoare, in termen de 14 zile de la expirare.
(28) Se aprobă Programul de finanțare a investițiilor pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare, denumit în continuare Programul stațiuni balneare, finanțat integral din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Programul beneficiaza de un plafon de finanțare de 1 miliard de euro pe o durată de 10 ani. Beneficiarii Programului stațiuni balnearesunt unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, denumite în continuare UAT, și societățile înființate în conformitate cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Obiectivele programului constau în: a) reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport care să faciliteze accesul la stațiunea balneară, în condițiile legiib) reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii stradale și pietonale;c) modernizarea și extinderea infrastructurii de utilități publice din stațiunea balnearăd) construcția, extinderea și reabilitarea capacităților de tratament balnear, precum și a capacităților turistice de alimentație publică și cazaree) construcția, extinderea și reabilitarea obiectivelor de sănătate, culturale, sportive și de agrement, în condițiile legii f) achiziția, în scopul dezvoltării activității turistice, de imobile care nu sunt utilizate sau care nu sunt în exploatarea cu profil de turismg) achiziția de echipamente, mobilier și aparatură medicală specifice tratamentelor balneareh) achiziția de mijloace de transport persoane, utilizabile exclusiv în scopuri turisticei) realizarea de centre de informare turistică și dotarea acestoraj) alte obiective de investiții care asigură dezvoltarea stațiunilor balneare respectivek) cheltuieli privind pregătirea profesională a persoanelor cu calificări în domeniul HORECA și a persoanelor cu pregătire medical-sanitară, precum și cheltuieli pentru locurile de muncă nou-create pentru personalul cu pregătire medical-sanitarăFinanțarea din Programul stațiuni balneare se face în proporție de 50% din cheltuielile eligibile prevăzute la alin. (1) și se acordă sub forma unei scheme de ajutor de stat de minimis, până la maximum 200.000 euro pentru cheltuielile ce vizează activități economice”.