Pastile recreaționale de tip Ecstasy având forma capului președintelui SUA Donald Trump și fiind inscripționate cu numele acestuia, care au început să circule în întreaga lume după ce Trump a câștigat ultimele alegeri pentru fotoliul de șef la Casa Albă, se găsesc și în România, potrivit informațiilor din mai multe dosare penale de trafic și consum de droguri.
Astfel, un tânăr de 19 ani condamnat recent în primă instanță cu suspendare pentru trafic de droguri de mare risc în București i-a spus anul trecut unei persoane care colabora cu procurorii DIICOT și cu Poliția în anchetă, pretinzând că este client, că îi poate procura pastile Ecstasy de tip "Donald Trump".
"Înregistrarea audio și video realizată cu această ocazie (o întâlnire între colaborator și inculpat, ulterior condamnat – n.r.) confirmă derularea tranzacției ilicite în modalitatea arătată, rezultând, de asemenea, și disponibilitatea inculpatului (...) de a procura pentru colaborator și alte tipuri de pastile Ecstasy, unele mai rare, cu logo-ul DONALD TRUMP", se arată în motivarea sentinței judecătorești de condamnare a tânărului.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Într-un dosar penal similar, la Oradea, procurorii au confiscat tot anul acesta "2 pastile Ecstasy de culoare portocalie, cu logo-ul Trump".
Anterior, Poliția confiscase într-un club din Capitală "un comprimat de culoare portocalie cu logo-ul ”Trump” și inscripția ”NL”, pe o față, iar pe cealaltă o față de bărbat", pastilă cu conținut de MDMA (3,4-metilendioxi-N-metilamfetamină – substanța psihoactivă empatogenă din categoria amfetaminelor ce formează esența conținutului tabletelor Ecstasy).
Pe plan mondial, pastilele Ecstasy cu chipul lui Donald Trump au început să apară în 2017, primul an de mandat al actualului președinte al Statelor Unite. Circa 5.000 de astfel de pastile au fost descoperite atunci de polițiști în orașul german Osnabrueck, asupra a 2 persoane care veneau cu mașina din Olanda.
CITEȘTE ȘI Încă 135 milioane de lei pentru restituirea taxei autoDe atunci, s-au mai făcut numeroase astfel de descoperiri, atât în SUA, Marea Britanie și alte state europene, cât și în țări asiatice precum Hong Kong. Foarte recent, un bărbat din statul american Florida a fost arestat după ce a fost prins de polițiști cu 5 pastile portocalii de Ecstasy de forma capului lui Donald Trump.
Presa internațională a scris în mai multe rânduri că Ectasy-ul "Donald Trump" a fost fabricat inițial în laboratoare din Amsterdam.
Pe de altă parte, o organizație nonguvernamentală specializată în testarea calitativă a drogurilor recreaționale a avertizat că pastilele Ecstasy cu Donald Trump prezintă risc sporit pentru sănătatea consumatorilor, mai mare decât altele din aceeași categorie, întrucât au conținut de substanță psihoactivă MMDA mai mult decât dublu față de cel considerat standard.