Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, anunță că procentele mai mici de creștere a salariilor profesorilor constituie o greșeală și că majorarea va fi în linie cu cele convenite anterior, respectiv de 13% și 7%.
Inițial, foarte recent, a fost anunțat că, de la 1 ianuarie, salariile profesorilor vor fi majorate cu 13%, iar în august, profesorii vor beneficia de o nouă creștere salarială, cu 7 procente.
CITEȘTE ȘI Guvernul îngheață și anul viitor angajările, dar mărește indemnizațiile pentru funcționari publici și aleși locali. Nu sunt acordate tichete bugetarilor și bani pentru munca suplimentară, cu excepțiiMinistrul a anunțat însă acum că proiectul avansat de Finanțe este greșit la acest capitol și că majorarea va fi tot de 13%, respectiv 7%.
"Este o greșeală din grabă, a fost afișat un proiect neactualizat. Îmi cer scuze, voi verifica ce s-a întâmplat", spune Boloș, la Digi 24.
Majorarea va fi valabilă atât pentru cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic și personalului didactic auxiliar, cât și pentru cel al personalului nedidactic din sistemul național de învățământ.
CITEȘTE ȘI LEGE Poliția locală îi va putea amenda pe conducătorii de trotinete electriceDe asemenea, Guvernul s-a angajat că, în noua lege a salarizării, salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023.
Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează: 40% în primul an; 30% în al doilea an; 30% în al treilea an.
Inquam Photos / Octav Ganea
La rândul său, ministrul Educației a precizat că impactul bugetar al măsurilor din această ordonanță este de circa 2,16 miliarde de lei.
CITEȘTE ȘI Fără precedent: bolnavii de cancer vor ieși în stradă după ce Rafila a lansat un nou Plan anticancer, în loc să îl aplice pe cel deja promulgat acum 7 luni: „Nu ne interesează inepțiile domnului Rafila!”Totodată, purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că mesajul public pe care îl transmite Executivul este că „negocierile s-au încheiat”.
Acesta a adăugat însă că Executivul rămâne deschis dialogului cu sindicatele, iar miniștrii Muncii și Educației vor negocia în continuare cu sindicatele noua grilă de salarizare și contractul colectiv de muncă.
CITEȘTE ȘI Vârsta de pensionare va crește la 65 de ani pentru militari, diplomați, personalul auxiliar din instanțe. Impozit de 30% pentru o cotă din pensiile speciale. Pensiile magistraților aflate în plată se vor recalcula, anunță CiucăMinistrul Educației a explicat și care va fi cuantumul salariilor nete pentru cadrele didactice, după adoptarea ordonanței de urgență a Guvernului care prevede majorări salariale pentru personalul din învățământ.
Astfel, un profesor studii superioare de lungă durată, grad didactic definitiv cu experiență între cinci și zece ani, ar primi de la salariul actual fără niciun fel de spor, de la 2.713 lei va primi 3.365 de lei net.
De asemenea, „un profesor studii superioare, grad didactic 1, peste 25 de ani vechime, va trece de la 3.985 de lei, din nou fără niciun spor, fără nicio creștere, fără gradație la 4.707 lei net”, a adăugat ea.
„Dacă ne referim la bază, deci fără creșterile legate de dirigenție, învățământ special, un profesor cu studii superioare debutant are acum, fără niciun fel de alt spor, 2.376 pe net și ar ajunge la 2.956 tot pe net. Un profesor studii superioare de lungă durată, grad didactic definitiv cu experiență între cinci și zece ani, ar primi de la salariul actual fără niciun fel de spor, de la 2.713 va primi 3.365 net.
Asta înseamnă de la 4.678 la 5.802 pe brut, iar un profesor studii superioare, grad didactic 1, peste 25 de ani vechime, va trece de la 3.985, din nou fără niciun spor, fără nicio creștere, fără gradație la 4.707 net”, a explicat Ligia Deca, întrebată la finalul ședinței de joi a Executivului cât vor câștiga cadrele didactice după adoptarea acestei ordonanțe de urgență care prevede majorări salariale în educație.
„Să reținem însă că în cele mai multe cazuri, sporurile se aplică”, a mai spus ministrul Deca.
„De exemplu, sporul de dirigenție se aplică la 70% din personalul didactic și venitul este mai mare, mulți profesori au și plata cu ora, deci vorbim dacă este să vorbim pe venituri deja este o altă conversație”, a continuat ea.
UPDATE Sindicatele din Educație au respins din nou oferta Guvernului pentru încetarea protestelor, iar greva din sector continuă, au anunțat liderii federațiilor sindicale, după consultările de la Guvern.
Ieri, sindicaliștii din Educație au avut o nouă rundă de negocieri la Palatul Victoria și au transmis că angajații din teritoriu resping oferta Executivului, iar greva va continua.
Președintele Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunțat, după discuțiile de la Guvern, că ultima ofertă, transmisă în teritoriu în cursul zilei, a fost respinsă de angajații din sistem.
”Oferta a ajuns în teritoriu, iar organizațiile noastre județene și ale municipiului București ne-au spus foarte clar că ea se respinge. În acest moment am convocat, în regim de urgență, Colegiul liderilor Federației Spiru Haret pentru a stabili foarte clar care este limita minimă pe care o putem negocia de acum înainte. În momentul de față greva continuă”, a declarat Nistor, citat de news.ro.
Guvernul anunțase anterior că va adopta, la 1 iunie, prin ordonanță de urgență, creșterea salariilor pentru personalul didactic cu 1.000 lei brut lunar, un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în noua lege de salarizare ce se va aplica de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.
IMAGINI ÎN MATERIAL ȘI ÎN GALERIA FOTO ( Inquam Photos / Octav Ganea)
Majorările cu 1.000 lei și 400 lei brut se vor aplica din luna iunie, într-un context în care profesorii sunt în grevă de mai multe zile.
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și ministrul Educației, Ligia Deca s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii sindicatelor din educație, pentru a dialoga pe tema revendicărilor acestora.
CITEȘTE ȘI DECIZIE După protestul angajaților - CFR Călători și CFR Marfă vor putea acorda majorări salariale, fără obligația de a reduce pierderile și plățile restanteÎn urma întrevederii, au fost prezentate următoarele măsuri:
Guvernul României va adopta, de 1 iunie, prin ordonanță de urgență, cresterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi in viitoarea lege de salarizare, care se va aplica de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.
CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Protest al polițiștilor din penitenciare. Aceștia refuză să intre la serviciu și nu vor ieși cu deținuții la muncăÎn noua grilă de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educatie.