Ministerul Sănătății (MS) anunță că a fost înregistrată prima reacție adversă rară - paralizie temporară facială - după administrarea celei de-a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer. Reacția a fost înregistrată la o femeie din Vâlcea, medic, care în prezent este într-o stare de sănătate bună.

"Ministerul Sănătății a fost informat de către reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile despre înregistrarea unei reacții adverse rare, paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer (Comirnaty)", a anunțat ministerul.

Conform sursei citate, în acest moment, pacienta se află într-o stare de sănătate bună, iar rezultatele analizelor nu arată modificări patologice, scrie News.ro.

"Reacția adversă avută, potrivit prospectului vaccinului BioNTech Pfizer (Comirnaty), este una rară, care se manifestă și la alte tipuri de vaccinuri", a precizat MS.
Pacienta respectivă este un medic din Vâlcea, în vârstă de 32 de ani.