ULTIMA ORĂ Guvernul va dubla numărul muncitorilor străini admiși în România. Criză de personal pe piața internă

ULTIMA ORĂ Guvernul va dubla numărul muncitorilor străini admiși în România. Criză de personal pe piața internă
scris 10 aug 2021

La finele anului trecut, Guvernul Cîțu a revizuit estimările pentru 2021 și a stablit un contingent mai mic, de 25.000 de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă. După cum a relatat Profit.ro, Executivul pregătise majorarea cu 10.000 a contingentului de lucrători străini, dar acum, conform ultimei hotărâri pregătite în acest scop, guvernanții pregătesc dublarea avizelor acordate muncitorilor străini, pe fondul unei crize de personal pe piața internă, relevă date analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

VIDEO Director spital: România este lovită acum de cel de-al patrulea val. Cei care vor muri în valul patru de COVID, cu varianta Delta, în România, sunt cei care acum comentează și refuză vaccinarea CITEȘTE ȘI VIDEO Director spital: România este lovită acum de cel de-al patrulea val. Cei care vor muri în valul patru de COVID, cu varianta Delta, în România, sunt cei care acum comentează și refuză vaccinarea
Urmărește-ne și pe Google News

De ce este important: Plecarea lucrătorilor români în alte țări a condus la situația în care angajatorii, la salariile pe care le oferă, nu găsesc suficienți români dispuși să se angajeze la ei și sunt nevoiți să apeleze la personal din țări exotice, precum Filipine, Thailanda, Nepal, Vietnam. Un astfel de caz a fost prezentat de Profit.ro încă din 2016, când un hotel din Poiana Brașov a recrutat angajați din Filipine.

Profit.ro a relatat că, în plin sezon estival, angajatorii din industria HoReCa întâmpină în continuare greutăți când vine vorba de recrutare.

Criza forței de muncă se resimte tot mai mult în toată țara. În timp ce zeci de mii de muncitori din Asia vin în România și sunt de mare ajutor în special în sezonul estival, lucrătorii români calificați migrează spre Occident. Asteflm conform Prima TV, mare parte din personalul unui restaurant din Suceava a ajuns să fie format din tineri bengalezi.

FOTO CORESPONDENȚĂ din Antalya - Cu Grecia în „scenariu roșu”, românii sunt chemați în Turcia. Cum să faci cu schimbul valutar. Atenție la comunicații și tentația de a rămâne captiv în resortul de lux. 150 reguli sanitare impuse industriei CITEȘTE ȘI FOTO CORESPONDENȚĂ din Antalya - Cu Grecia în „scenariu roșu”, românii sunt chemați în Turcia. Cum să faci cu schimbul valutar. Atenție la comunicații și tentația de a rămâne captiv în resortul de lux. 150 reguli sanitare impuse industriei

Este bine de știut.: Pentru 2019, Guvernul a majorat numărul de avize pentru muncitori străini de la 20.000 la 30.000, iar pentru anul 2020 a menținut același plafon. Guvernul Orban se pregătise să înghețe plafonul și să aloce tot 30.000 de permise de muncă pentru străini în 2021, dar decizia a fost revizuită iar Guvernul Cîțu a stabilit un prag de 25.000 de permise.

Între timp, pentru a diminua din deficitul de forță de muncă, Parlamentul a decis că angajatorii sunt exceptați de la obligația obținerii avizului de angajare în cazul angajării cetățenilor din Republica Moldova, Ucraina și Republica Serbia, cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic. Drept urmare, cetățenii acest state, care doresc să intre pe teritoriul României în scopul desfășurării de activități lucrative, pot solicita viza de lungă ședere pentru angajare în muncă fără a fi necesară prezentarea copiei avizului de angajare.

FOTO Căldură și apă caldă pentru bucureșteni: se pregătește închirierea de centrale provizorii modulare de 70 MW pentru ca termoficarea Capitalei să treacă cu bine iarna CITEȘTE ȘI FOTO Căldură și apă caldă pentru bucureșteni: se pregătește închirierea de centrale provizorii modulare de 70 MW pentru ca termoficarea Capitalei să treacă cu bine iarna

Potrivit informațiilor transmise de către Inspectoratul General pentru Imigrări, în cazul contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă pentru anul 2020, stabilit la 30.000 de lucrători, până la sfârșitul anului 2020 au fost eliberate 27.258 avize de angajare, adică 90,8% din total.

Totodată, din contingentul de 25.000 de lucrători nou-admişi pe piaţa forţei de muncă pentru anul 2021, până la data de 30 iunie 2021 la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări au fost eliberate un număr de 14.066 avize de angajare (reprezentând 56,3% din total), fiind, totodată, în curs de soluționare un număr de 2.122 de solicitări pentru eliberarea avizelor de angajare, ceea ce, cumulat, ar conduce la aproape 65% din pragul aprobat pentru anul în curs.

Potrivit informațiilor furnizate de către aceeași instituție, în cursul anului 2020 s-a înregistrat o ușoară scădere a numărului de solicitări pentru eliberarea avizelor de angajare (cu aproximativ 5.000 de cereri mai puțin fată de anul 2019), iar în primul semestru al anului 2021 s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de cereri (27,8%) prin raportare la perioada similară a anului 2020 (20.084 față de 15.720).

Bitcoin a atins un nou maxim al ultimelor 3 luni, peste pragul de 45.000 de dolari CITEȘTE ȘI Bitcoin a atins un nou maxim al ultimelor 3 luni, peste pragul de 45.000 de dolari

Potrivit datelor furnizate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, dacă în perioada ianuarie-mai 2020 numărul locurilor de muncă vacante declarate de angajatori era de 156.085, pentru aceeași perioadă a anului 2021 numărul total de locuri de muncă vacante este de 160.405 (în creștere cu 2,77% față de perioada similară din anul 2020), din care 29.995 locuri de muncă vacante comunicate în mod repetat de către angajatori.

Prin urmare, Guvernul pregătise suplimentarea, pentru anul 2021, cu 10.000 de locuri a contingentului de lucrători nou - admişi pe piaţa forţei de muncă din România. Numărul de muncitori străini care ar putea fi admiși în România în acest an ar fi ajuns astfel la pragul de 35.000.

Acum, însă, conform ultimei forme (vezi documentul mai jos) a hotărârii de majorare a numărului de avize ce pot fi emise pentru străini, Guvernul pregătește dublarea numărului de noi muncitori străini admiși în țara noastră în 2021. Astfel, este propusă suplimentarea cu 25.000 a celor 25.000 de avize stabilite deja, ajungându-se astfel la un total de 50.000 de avize de muncă pentru străini anul acesta.

Ministerul Finanțelor introduce sistemul e-facturare CITEȘTE ȘI Ministerul Finanțelor introduce sistemul e-facturare

Eliberarea avizelor de angajare/detașare pentru lucrători nou-admiși pe piața forței de muncă din România aduce venituri la bugetul de stat, având în vedere că la eliberarea avizelor de angajare/detașare,angajatorul/beneficiarul prestării de servicii plătește un tarif în lei, echivalent a 100 euro raportat la cursul oficial alBăncii Naționale a României la data efectuării plății, iar pentru eliberarea avizului de angajare pentru lucrători sezonieri angajatorul plătește un tarif în lei, echivalent a 25 euro raportat la cursul oficial al Băncii Naționale aRomâniei la data efectuării plății.

De asemenea, pentru lucrătorii permanenți sau asimilați lucrătorilor permanenți, angajatorii vor plăti taxele,impozitele și alte contribuții prevăzute de legislația română în vigoare.

ULTIMA ORĂ Guvernul va dubla numărul muncitorilor străini admiși în România. Criză de personal pe piața internă

viewscnt
Afla mai multe despre
angajati
muncitori
straini
aviz
guvern
numar
contingent
2021
2020