Trei zile cu temperaturi de până la 19 grade. De joi, se răcește semnificativ și va ploua sau va ninge

Trei zile cu temperaturi de până la 19 grade. De joi, se răcește semnificativ și va ploua sau va ninge
scris 18 nov 2024

Meteorologii prognozează, pentru următoarele trei zile, o vreme frumoasă, cu temperaturi maxime întimpul zilei ce pot ajunge până la 19 grade. De joi până duminică inclusiv, vremea se răcește semnificativ, iar în majoritatea regiunilor va ploua, va fi lapoviță sau va ninge, în condițiile în care valorile termice vor varia de la o zi la alta.

În cursul zilei de luni și al nopții de luni spre marți, valorile termice diurne se vor situa în jurul celor specifice datei în regiunile intracarpatice și ușor peste acestea în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara și noaptea în nordul și nord-vestul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua slab. În Maramureș, nordul Crișanei și al Moldovei va fi lapoviță și va ninge. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în special la altitudini mari, cu viteze de 70...80 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 6 și 15 grade, iar cele minime între -7 și 4 grade. Local, dimineața și pe arii restrânse noaptea va fi ceață în zonele joase de relief. La București, vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil și cu probabilitate mare de ceață dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă va fi de 11...12 grade și cea minimă de -3...-1 grad.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Legile Afacerilor. Camelia Șucu și Irina Stoenescu, despre artă și business CITEȘTE ȘI VIDEO Legile Afacerilor. Camelia Șucu și Irina Stoenescu, despre artă și business

De marți și până miercuri dimineață, temperaturile se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei în cea mai mare parte a țării, cu maxime de până la 15 grade și minime de -3 grade în estul Transilvaniei și 10 grade pe litoral și în sudul Banatului. Cerul va avea înnorări temporare și mai ales seara și noaptea vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi mai ales sub formă de ploaie în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania, Oltenia și Moldova și izolat în Muntenia. În zonele montane vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la altitudini mari la munte, iar îndeosebi în a doua parte a intervalului local și în vestul, nordul și estul țării, cu viteze în general de 45...60 km/h. Pe arii restrânse va fi ceață, mai ales dimineața. În Capitală, vremea se va menține predominant frumoasă, iar valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice datei. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 12...13 grade, iar cea minimă de 1...3 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață, scrie News.ro.

În cursul zilei de miercuri și până joi dimineață, temperaturile vor fi peste cele specifice datei în centru, sud și estul țării și vor scădea semnificativ în vest și nord- vest. Cerul se va înnora treptat, iar aria precipitațiilor se va extinde dinspre vest și va cuprinde treptat toată țara. Ziua vor fi mai ales ploi, iar seara și noaptea se vor semnala și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, mai ales în nord, centru și vest. La munte vor predomina ninsorile. Izolat, se vor acumula cantități însemnate de apă. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, dar cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime se vor situa în general între 7 și 19 grade, iar cele minime între -2 și 9 grade. În prima parte a zilei de miercuri, izolat vor fi condiții de ceață. La București, valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât cele caracteristice datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea, când probabilitatea de ploaie va fi ridicată. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 17...18 grade, iar cea minimă de 6...7 grade.

De joi, se face frig

Începând de joi dimineață, temperaturile vor scădea semnificativ și în centrul, sudul și estul țării, astfel că la nivelul întregii țări vremea va deveni normală termic pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare, iar în cursul zilei vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, local în sudul și estul țării și sub formă de lapoviță și ninsoare pe arii restrânse în centru. În noaptea de joi spre vineri, local în vest și izolat în centru vor fi lapoviță și ninsoare. La munte, pe arii restrânse va ninge. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zonele montane, în sud-vest și pe litoral. Temperaturile maxime se vor situa între 0 și 13 grade, iar cele minime între -5 și 4 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre - 10 grade. La București, valorile termice vor scădea semnificativ, astfel că vremea va deveni normală termic. Cerul va avea înnorări în cursul zilei de joi, când vor fi condiții de ploaie, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă va fi de 7...8 grade și cea minimă de -2...-1 grad.

Vineri, sâmbătă și duminică, atât în țară, cât și la București, regimul termic va avea variații de la o zi la alta, iar probabilitatea de precipitații va fi ridicată în toată țara, mai ales în prima jumătate a intervalului, potrivit meteorologui de serviciu Raul Ilea.

viewscnt
Afla mai multe despre
meteo
vreme