Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că după ce au fost alocate fonduri pentru reabilitarea drumurilor județene afectate de inundații în județul Galați, peste 60 de milioane de lei vor fi alocate pentru refacerea drumurilor comunale.
„Deja am văzut modificările, ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Unde s-au descoperit problemele, în acest moment eu văd că ele sunt îndepărtate. După ce se vor finaliza investițiile și la Apele Române, sunt ferm convins că ceea ce s-a întâmplat la dvs. nu o să se mai întâmple”, a afirmat Marcel Ciolacu sâmbătă, în timpul unei vizite în județul Galați, unde a discutat cu autoritățile locale din zonele afectate de inundațiile din luna septembrie.
Premierul a precizat că aproape 130 de milioane de lei au fost puse la dispoziție pentru ca Apele Române să realizeze lucrările necesare pentru ca zonele afectate în mod repetat de inundații, în județul Galați, să fie protejate
CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Raport OCDE. Aproape o cincime dintre elevii români care au participat la ultima testare PISA au omis cel puțin o masă pe săptămână, din motive financiare. Unul din zece a fost nevoit să facă același lucru aproape zilnicMarcel Ciolacu mai anunță că, după ce au fost alocate fonduri de 62 milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor județene din zonele afectate de inundații, în perioada următoare vor fi în atenția autorităților drumurile comunale din cele 27 de localități lovite de viituri, pentru care vor fi alocate aproximativ 64 de milioane de lei.
În ceea ce privește sprijinul promis pentru refacerea locuințelor afectate de inundații, premierul a explicat că instituțiile statului fac demersuri pentru a realiza evaluări, este vorba despre „un demers care este în lucru” și care își dorește să se finalizeze „cât mai rapid”. „Nu-s Harry Potter. Când am venit prima dată aici, mi-aș fi dorit să pot schimba totul în acea noapte. nu se poate, dar am intrat totuși într-un calendar”, a adăugat Ciolacu.