Trafic intens spre litoral. Recomandările polițiștilor

Trafic intens spre litoral. Recomandările polițiștilor
scris 7 aug 2021

Centrul Infotrafic avertizează că sâmbătă dimineață se circulă în coloană pe unele segmente din Autostrada Soarelui, pe sensul către litoral, traficul fiind intens pe toată șoseaua.

”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe Autostrada A2 București - Constanța, pe sensul către litoral valorile de trafic sunt intense, iar pe anumite tronsoane se circulă în coloană”, a transmis, sâmbătă, Centrul Infotrafic.Polițiștii recomandă următoarele rute alternative: București - DN 2 -Urziceni –– Urziceni – Hârșova – Constanța – DN 2A și București – DN 3- Fundulea A2 –Lehliu – A2.

Urmărește-ne și pe Google News

”Amintim că prin stația de taxare de la Fetești se poate trece liber, în ambele sensuri, cu obligativitatea ca taxa de pod să se plătească înainte sau ulterior trecerii, până a doua zi, la ora 24, la oricare dintre stațiile autorizate de distribuire a carburanților sau prin SMS, de pe telefonul mobil, la numărul 7577 (detalii pe site-ul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România http://www.cnadnr.ro/pagina.php?idg=316)”, au mai precizat polițiștii.

Aceștia au transmis și mai multe recomandări șoferilor pentru a fi evitate accidentele rutiere:

  • să păstreze în mers o distanță corespunzătoare, care să le permită să oprească în condiții de siguranță;
  • să respecte limitele legale de viteză;
  • să folosească luminile de întâlnire;
  • să se asigure și să semnalizeze când schimbă banda de circulație;
  • să pună în funcțiune luminile de avarie când încheie o coloană care oprește sau încetinește brusc;
  • să acorde prioritate la ieșirea din spațiile de servicii;
  • să nu circule sau să oprească pe banda de urgență, exceptând cazurile justificate;
  • în cazul în care observă, la plecare, că numărul de autovehicule aflate în trafic este foarte mare, să aștepte până ce intensitatea circulației mai scade.
viewscnt
Afla mai multe despre
trafic
litoral
aglomerație