Primăria Municipiului București (PMB) anunță că Termoenergetica este, de la 1 decembrie, noul operator de termie din Capitală, după ce primarul general, Gabriela Firea, a semnat contractul de delegare a gestiunii directe a serviciului de termoficare.
Primarul general, Gabriela Firea, a semnat contractul de delegare a gestiunii directe a serviciului de termoficare, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de PMB, preluat de news.ro.
Contractul intră in vigoare în 1 decembrie și a fost încheiat între Primăria Municipiul Bucuresti - prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov - și Compania Municipală Termoenergetica București S.A., condusă de Alexandru Burghiu.
"Compania Municipală Termoenergetica București este, de la 1 decembrie, noul operator de termie al Capitalei. Compania a preluat, în integralitate, activitatea RADET și angajații fostei regii, pentru a asigura continuitatea furnizării agentului termic în București. Compania va continua și va dezvolta investițiile începute de fosta regie pentru modernizarea sistemului de termoficare, necesare pentru reducerea avariilor în rețea. Am început un amplu proces de modernizare și înlocuire a conductelor cu vechime de peste 50 de ani, care ar fi trebuit schimbate încă de acum 20-30 de ani. În acest an au fost contractate lucrări de intervenție în primă urgență la rețea pentru 52 de șantiere în Capitală și au fost finalizate primele lucrări. O parte dintre intervenții continuă și pe timp de iarnă, altele fiind programate pentru primăvara anului viitor, pentru a nu opri livrarea agentului termic decât pe timp de avarie", afirmă Gabriela Firea, citată în comunicat.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ LIVE VIDEO Focuri de armă și explozii la LondraPrimarul general adaugă că are "încredere în profesionalismul dedicarea tuturor angajaților Companiei" și că împreună au conceput planul pe baza căruia au reușit "restartarea investițiilor și reducerea cu 81% a pierderilor financiare ale RADET, în ultimii trei ani".
"Fiind vorba despre un sistem de asemenea amploare, lucrările nu se pot realiza decât etapizat, pe parcursul mai multor ani în care constanța și consistența investițiilor sunt cuvintele cheie”, mai spune Firea.
Contractul a fost aprobat, alături de documentația aferentă, la propunerea primarului general, în ședința Consiliului General al Municipiului București din 14 noiembrie.
La aceeași dată, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov a primit mandat special, în numele și pe seama Consiliului General al Municipiului București, să delege gestiunea serviciului public de alimentare cu energie termică în arealul deservit de Asociație și să atribuie direct contractul de delegare către operatorul regional Compania Municipală Termoenergetica București S.A.
Potrivit PMB, documentația anexă a contractului de delegare a gestiunii semnat include: • Studiul de oportunitate privind modalitatea de gestiune a serviciului public de alimentare cu energie termică – activitățile de producere, transport, distribuție și furnizare a energiei termice; • Procesul-verbal de predare-preluare a bunurilor către Delegat; • Regulamentul Serviciului Public de Alimentare cu energie termică în arealul deservit de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov; • Caietul de sarcini al Serviciului Public de alimentare cu energie termică - activitățile de producere transport, distribuție și furnizare a energiei termice în arealul deservit de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică București-Ilfov • Contractele de furnizare a energiei termice / apă caldă – pentru utilizatorii de tip casnic și non-casnic.
RADET, regie intrată în faliment, a anunțat, miercuri, că noua companie Termoenergetica va începe negocierile pentru noul contract cu ELCEN, de furnizare a energiei termice pentru bucureșteni.