Consiliul de Administrație al Băncii Europene de Investiții (BEI), banca Uniunii Europene, a decis joi să stopeze cu totul, de la finalul anului 2021, acordarea de noi finanțări pentru proiecte investiționale legate de energia clasică (fosilă), inclusiv pentru cele legate de gaze naturale. Decizia, care face parte din noua strategie a băncii de luptă împotriva schimbărilor climatice și de "înverzire" a politicii sale de creditare, riscă să dea o lovitură puternică demersurilor de sporire și diversificare a surselor de aprovizionare cu gaze ale Europei.
Este vorba de o hotărâre radicală, în condițiile în care gazul natural este considerat a fi un combustibil intermediar, de tranziție către o viitoare industrie energetică cu zero emisii de carbon, emițând cantități semnificativ mai mici de CO2 decât cărbunele.
Noua politică de creditare în energie a BEI ar fi fost adoptată în pofida opoziției exprimate de Germania, liderul informal al UE, printre cei mai importanți acționari ai BEI, cu 16% din capital, totodată cel mai mare consumator de gaze din Europa. Împotriva stopării finanțării proiectelor legate de combustibilii energetici fosili s-ar fi exprimat și Italia, Spania și statele membre UE din estul Europei, în frunte cu Polonia, încă profund dependente și de cărbune, nu doar de gaze.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Pe site-ul BEI figurează în continuare ca reprezentant al României în board-ul guvernatorilor băncii fostul ministru PSD al Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici. Membru în board-ul directorilor este Attila Gyorgy, secretar de stat în MFP.
Decizia conducerii BEI poate fi o lovitură puternică și pentru proiectele românești din domeniul gazelor naturale, multe de interes comun european. Astfel, ar putea fi afectate proiectele de dezvoltare a infrastructurii sistemului național de transport administrat de Transgaz și de interconectare a sa cu sistemele din statele vecine, dar și planurile de construire de noi centrale de producție de energie electrică și termică pe gaze, vitale pentru securitatea alimentării, în condițiile necesității înlocuirii termocentralelor pe cărbune.
Din 2013 încoace, BEI a acordat finanțări de circa 2 miliarde euro pe an pentru proiecte legate de surse fosile de energie, grosul mergând către investiții în infrastructura gazieră.
CITEȘTE ȘI ANCOM atenționează asupra ofertelor online de Black Friday - la ce anume trebuie maximă atențieÎn perioada 2017-2019, Transgaz a contractat de la BEI împrumuturi în sumă totală de 250 milioane euro, pentru conducta BRUA și pentru infrastructura de transport al gazelor ce ar urma să fie extrase din zăcămintele românești offshore din Marea Neagră.
Luna trecută, BEI a anunțat că a decis să acorde un credit de 110 milioane euro pentru dezvoltarea proiectului interconectării sistemelor de transport de gaze ale Bulgariei și Greciei. Proiectul prevede și stabilirea unei legături cu gazoductul Trans-Adriatic Gas Pipeline (TAP).
"Ca urmare a aprobării astăzi a politicii revizuite de creditare, BEI nu va mai lua în considerare acordarea de noi finanțări pentru proiecte de energie fosilă, inclusiv gaz, de la finalului anului 2021 încolo. În plus, banca a stabilit un nou standard de performanță a emisiilor, de 250 grame CO2/KWh. Acesta îl va înlocui pe cel actual, de 550 g/KWh. Precedenta revizuire a politicii de creditare a sectorului energetic, din 2013, a permis BEI să devină prima instituție financiară internațională care a pus capăt efectiv finanțării proiectelor legate de producția de energie din huilă și lignit, prin adoptarea unui standard strict de performanță a emisiilor", se arată într-un comunicat al băncii.
CITEȘTE ȘI Germania aprobă o lege prin care vaccinarea antirujeolică devine obligatorie în grădinițe și școliSăptămâna trecută, miniștrii de Finanțe ai UE, într-un gest fără precedent, au făcut apel oficial la BEI să stopeze treptat finanțările pentru proiecte energetice bazate pe cărbune, țiței și gaze naturale, pentru a sprijini lupta pentru combaterea schimbărilor climatice.
"Emisiile de carbon ale industriei energetice globale au atins un nou nivel record în 2018. Trebuie să acționăm urgent pentru a contracara acest trend. Politica ambițioasă a BEI privind creditarea sectorului energetic pe care am adoptat-o astăzi constituie o bornă crucială în lupta împotriva încălzirii globale. După o lungă discuție, am ajuns la un compromis pentru a stopa finanțarea de către banca UE a proiectelor legate de combustibili fosili, inclusiv gaz, începând cu finalul anului 2021. Le sunt recunoscător tuturor celor care au contribuit la cea mai mare consultare publică derulată vreodată cu privire la politica de creditare a BEI, precum și colegilor experți, care au arătat cum poate banca să fie un lider al demersurilor globale de decarbonizare a energiei", a declarat vicepreședintele BEI responsabil cu energia, Andrew McDowell.
O veste bună pentru România ar putea fi decizia adoptată tot joi de CA-ul BEI, ca banca să sprijine investițiile Fondului pentru o Tranziție Justă (către energia regenerabilă – n.r.), inițiat de Parlamentul European și aflat în curs de implementare de către Comisia Europeană, pentru ajutorarea regiunilor celor mai dependente de energia convențională.
Împrumuturile BEI contractate de Transgaz