Introducerea taxelor de autostradă, pe tronsoanele construite în concesiune, este încă în discuție și nu va fi aplicată nici de anul viitor, momentul urmând să fie stabilit, conform Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR).
Precizările CNADNR au fost transmise ca reacție la informații din presă conform cărora oficiali ai Ministerului Transporturilor, împreună cu cei ai CNADNR, pregătesc sistemul de taxare a autostrăzilor din România, șoferii urmând să fie obligați să plătească din 2017 dacă vor să circule pe autostrăzile București-Pitești și București-Constanța.
Compania de Autostrăzi a precizat însă că, având în vedere perioadele alocate etapelor procedurale privind încheierea contractului de concesiune și intrarea acestuia în vigoare, la care se adaugă timpul necesar finalizării lucrărilor de reabilitare a autostrăzilor, anul 2017 nu este un termen realist pentru aplicarea taxării autostrăzilor incluse în proiectul de concesiune, nefiind fundamentat din punct de vedere procedural și tehnic.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Procedura de dialog competitiv pentru atribuirea contractului de concesiune privind construcția și întreținerea Autostrăzii de Centură Sud a Municipiului București ;i Autostrăzii București-Constanța și Autostrăzii București-Pitești se află în etapa de dialog cu candidații preselectați. Referitor la momentul introducerii taxei și cele legate de estimări de costuri și alte aspecte care țin de structura financiară, tehnică și juridică a viitorului contract de concesiune, facem precizarea că aceste aspecte sunt în discuție, urmând a fi adoptate soluțiile optime care să corespundă necesităților autorității contractante la finalul etapei de dialog cu candidații preselectați. Printre aspectele vizate în cadrul acestei proceduri se regăsește și evitarea dublei taxări a utilizatorului", arată CNADNR.
Contractul de concesiune este cel prin care viitorul concesionar, în contrapartida lucrărilor executate, primește din partea statului dreptul de a exploata un bun, în acest caz o autostradă, pe o perioadă determinată, implicit dreptul de a avea venituri prin impunerea unei taxe de utilizare.