Numărul beneficiarilor de pensii speciale plătiți de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a crescut în martie la 10.222 de pensionari, din care mai mult de jumătate sunt foști magistrați.
Numărul beneficiarilor de pensii speciale a fost în martie 2023 de 10.222 de persoane, cu 24 de persoane mai mult decât în luna precedentă, arată Adevarul.
Cei mai mulți dintre beneficiarii de pensii speciale plătite de CNPP sunt foștii magistrați - 5.174 de persoane, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din total.Pensia medie încasată de foștii magistrați în martie a fost de 21.509 lei, cu 32 de lei mai mult decât în luna februarie (21.477 lei în medie).
3.600 de foști magistrați nu au deloc contributivitate la sistemul public de pensii
Din acești 21.509 lei, doar 4.761 lei li s-ar fi cuvenit în medie potrivit propriilor contribuții la sistemul de pensii, diferența de peste 20.000 de lei (sunt 20.000 de lei în medie, pentru că nu toți magistrații au plătit contribuții la sistemul public de pensii, aproape 3.600 neavând deloc contributivitate, cf tabelului de mai jos) fiind suportată de la bugetul de stat.
A doua cea mai mare pensie medie este cea a foștilor angajați din Aviația Civilă, care beneficiază de un aport substanțial din partea statului. Deși toți cei 1.379 de pensionari au contribuit la sistemul public de pensii, pensia care li s-ar fi cuvenit este de 5.515 lei, dar încasează în medie aproape 11.700 lei lunar. Contribuția medie suplimentară a statului pentru fiecare dintre aceștia este de 7.521 lei.
A treia cea mai mare pensie specială este cea a foștilor angajați ai Curții de Conturi - aproape 8.500 lei lunar, statul plătind în medie din bugetul de stat 2.800 de lei pentru fiecare dintre cei 556 de beneficiari.
A patra cea mai mare pensie specială este cea a foștilor diplomați, care beneficiază în medie de aproape 5.800 lei, contribuția din bugetul de stat fiind în medie de 2.542 lei.
Cele mai „sărace” pensii speciale plătite de CNPP sunt cele ale foștilor angajați din Parlament - 5.056 lei - și ale foștilor grefieri și personal auxiliar al parchetelor - 5.114 lei, potrivit datelor publicate de CNPP.