Suporterii violenți și persoanele cu obiecte de propagandă vor fi blocate să intre în țară chiar dacă sunt din UE

Suporterii violenți și persoanele cu obiecte de propagandă vor fi blocate să intre în țară chiar dacă sunt din UE
scris 25 feb 2016

Suporterii echipelor sportive care se manifestă violent și persoanele care au asupra lor obiecte de propagandă prin care pot genera sau incita la manifestări violente vor fi oprite la graniță să intre pe teritoriul României, chiar dacă sunt cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, în baza unei legi care urmează să fie aprobată de Guvern.

În prezent, unui cetățean al Uniunii Europene sau unui membru de familie i se poate restrânge exercitarea dreptului la liberă circulație și rezidență pe teritoriul României din motive de securitate națională sau de ordine publică, care nu vizează însă distinct astfel de cazuri.

Urmărește-ne și pe Google News

Noile reguli, analizate de Profit.ro, vor permite polițiștilor de frontieră să blocheze intrarea în România a cetățenilor UE sau a membrilor de familie ai acestora atunci când, la momentul verificării, constată că persoanele respective reprezintă "o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa ordinii publice", prin comportamentul adoptat.

Ca exemplu în acest sens, este prezentată situația suporterilor care vor să intre în România pentru a asista la diferite evenimente sportive și care se manifestă violent sau persoanele care vor să intre în țară pentru a participa la manifestații publice, având însă asupra lor obiecte de propagandă care pot genera sau incita la manifestări violente.

Nori negri pentru microbiști: TVR anunță Parlamentul că transmiterea CE de fotbal este greu de realizat CITEȘTE ȘI Nori negri pentru microbiști: TVR anunță Parlamentul că transmiterea CE de fotbal este greu de realizat

Persoanele blocate să intre în țară vor putea intra în România "atunci când motivele care au stat la baza măsurii au încetat", dar nu mai devreme de 3 zile. Cetățenii UE aflați într-o astfel de situație putea depune contestație, care însă nu va suspenda decizia poliției de frontieră.

viewscnt
Afla mai multe despre
suporteri
cetateni ue
frontiera
interzicere
violenta