Salariile de bază ale medicilor și profesorilor cresc începând de astăzi. Un medic primar va avea un salariu brut de 13.338 de lei, față de 6.010 lei, cât are acum

Salariile de bază ale medicilor și profesorilor cresc începând de astăzi. Un medic primar va avea un salariu brut de 13.338 de lei, față de 6.010 lei, cât are acum
scris 1 mar 2018

Creșteri ale salariilor de bază pentru personalul din sănătate și învățământ intră în vigoare începând de joi, 1 martie. Un medic primar, care acum câștigă 6.010 lei brut, va avea un salariu de bază de 13.338 de lei, iar un medic specialist, care acum are 4.675 de lei, va primi un salariu de 10.563 de lei.

La anatomie patologică și medicină legală, un medic primar va avea o creștere salarială de la 9.481 de lei la 16.250 de lei, iar un autopsier debutant, care acum are un salariu de 2.600 de lei, va avea un salariu brut de 4.693 de lei. În cazul cadrelor didactice, majorarea salarială va fi de 20%. Astfel, un profesor cu o vechime între 25 și 30 de ani, al cărui salariu este acum 4.371 de lei, va câștiga 5.246 de lei brut, iar profesor universitar cu o vechime între 20 și 25 de ani, care acum câștigă 7.163 de lei, va avea 8.596 de lei, scrie News.ro.

Prin majorările etapizate prevăzute în Legea salarizării unitare aprobate în vara anului trecut, în cazul personalului didactic salariile de bază vor crește cu 20%.

Urmărește-ne și pe Google News

De exemplu, un profesor cu studii superioare și grad didactic I, cu o vechime în învățământ de peste 40 de ani, care acum are un salariu brut de 4.935 de lei, va avea un salariu de 5.922 de lei, un profesor cu o vechime între 35 și 40 de ani, care acum are 4.724 de lei, va avea de la 1 martie un salariu brut de 6.669 de lei, în timp ce un profesor cu o vechime între 25 și 30 de ani, al cărui salariu este acum de 4.371 de lei, va câștiga 5.246 de lei.

Un profesor grad didactic I, cu o vechime în învățământ între cinci și zece ani, va avea un salariu brut de 4.139 de lei, de la 1 martie, în timp ce un profesor cu o vechime între 1 și 5 ani va avea un salariu de 4.047 de lei brut, de la 1 martie, iar un învățător cu studii de nivel liceal, debutant și cu o vechime de până la un an în învățământ, va avea un salariu de bază de 3.197 de lei.

VIDEO Amazon plătește peste 1 miliard de dolari pentru un startup care produce sonerii cu cameră video, una dintre cele mai mari achiziții semnate vreodată de gigantul american CITEȘTE ȘI VIDEO Amazon plătește peste 1 miliard de dolari pentru un startup care produce sonerii cu cameră video, una dintre cele mai mari achiziții semnate vreodată de gigantul american

De asemenea, un profesor universitar cu o vechime de peste 40 de ani, care acum are un salariu brut de 9.252, va avea de la 1 martie un salariu de 11.103 de lei, un profesor universitar cu o vechime între 20 și 25 de ani, care acum câștigă 7.163 de lei, va avea 8.596 de lei, în timp ce un profesor universitar cu o vechime între 6 și 10 ani poate ajunge la un salariu de 5.998 de lei. În cazul rectorilor, salariile de bază vor crește la 14.259 de lei, iar pentru decani la 11.892 de lei.

La rândul lor, și medicii și asistentele vor avea salarii mai mari de la 1 martie.

Astfel, un medic primar din unitățile clinice, care acum câștigă 6.010 lei, va avea un salariu brut de 13.338, iar un medic specialist, care acum are 4.675 de lei, va primi de la 1 martie un salariu de 10.563 de lei. Un medic rezident anul I, care acum are un salariu brut de 2.769 de lei, va primi 5.700 de lei, un medic rezident an II, care acum are 3.089 de lei, va avea 6.100 de lei, un medic rezident an III va avea 6.700 de lei, de la 3.431, cât primește acum, iar un medic rezident an IV, al cărui salariu este acum de 3.524 de lei, va câștiga un salriu brut de 7.300 de lei.

La anatomie patologică și medicină legală, un medic primar va avea o creștere salarială de la 9.481 de lei la 16.250 de lei, un medic specialist va primi 12.870 de lei, față de 7.451 de lei, un rezident an I va avea un salariu de 5.700 de lei, față de 4.426, cât are acum, iar un rezident an IV-V, care acum câștigă 5.699 de lei, va avea un salariu lunar brut de 7.300 de lei. Un autopsier principal va avea, de la 1 martie, un salariu de 4.875 de lei, față de 4.105 de lei, în timp ce un autopsier debutant, care acum are un salariu de 2.600 de lei, va avea un salariu brut de 4.693 de lei.

La serviciile de ambulanță, un medic primar, al cărui salariu este în prezent de 6.010 lei, va câștiga 13.338 lei, iar un rezident an IV-V, al cărui salariu este acum de 3.524 lei, va avea un salariu de 7.300 de lei.

Un biolog din unitățile clinice va avea o creștere salarială de la 3.685 de lei la 4.905 lei, iar un psiholog principal, al cărui salariu este acum de 3.478 de lei, va avea un salariu de 4.905 lei. O infirmieră va avea salariul dublu - de la 1.725 de lei, cât câștigă în prezent, la 3.550 de lei, în timp ce un brancardier sau spălătoreasă, care acum au un salariu brut de 1.700 de lei, vor avea 2.950 de lei. La medicină legală, o spălătoreasă va avea un salariu lunar brut de 3.835 de lei, față de 2.594 lei, cât are acum.

Un șofer de autosanitară din unități clinice, al cărui salariu este acum 1.738 de lei, va avea un salariu lunar brut de 3.850 de lei, iar un șofer de autosanitară la serviciile de ambulanță va avea un salariu de 3.900 de lei, față de 2.200 de lei, în timp ce un ambulanțier, care acum are un salariu de 2.600 de lei, va avea un salariu de 4.130 de lei.

Salariul unui farmacist primar va fi de 5.528 de lei, iar o soră medicală principală va câștiga 3.750 de lei brut. 

viewscnt
Afla mai multe despre
salarii medici
salarii profesori