Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) din subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG) vrea să cumpere de pe piață până la 6.400 de tone de mâncare la conservă pentru refugiații ucraineni care ajung în România din cauza agresiunii militare a Federației Ruse împotriva țării vecine.
În acest scop, instituția a lansat o licitație pentru încheierea unui acord-cadru de furnizare, cu durata de 4 ani.
Achiziția este justificată prin faptul că, "urmare a situației tensionate în context regional, se preconizează primirea unui val major de refugiați ucraineni pe teritoriul României", ceea ce creează "necesitatea pregătirii pentru o posibilă asistență a migranților", precum și a "intervenției cu operativitate pentru organizarea unei tabere de migranți amenajată pe teritoriul României", potrivit documentației de atribuire.
Valoarea totală maximă a achiziției este estimată la 146,4 milioane lei plus TVA. Termenul limită de depunere a ofertelor este 27 iunie.
Cantitățile maxime avute în vedere sunt de 1.600 de tone de conserve de carne de porc în suc propriu, 800 de tone de conserve de ciorbă de carne cu legume, 800 de tone de conserve de tocană de carne cu legume, 1.600 de tone de conserve de tocană doar din legume și 1.600 de tone de conserve de pateu de ficat de porc.
De la invazia Rusiei asupra Ucrainei din 24 februarie și până în prezent, în România au intrat circa 912.000 de cetățeni ucraineni.
CITEȘTE ȘI Guvernul a început negocierile cu gigantul francez Tereos pentru a salva fabrica de zahăr Luduș de la dispariție. Altfel, România nu își mai poate asigura cota de consum din producția internăPotrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne (MAI), până pe 10 aprilie intraseră în țară peste 700.000 de cetățeni ai Ucrainei, din care 80.000 rămăseseră în România.
La finalul lunii trecute, România a primit o finanțare europeană în avans de peste 450 milioane de euro prin programul REACT-EU, fonduri ce vor fi utilizate pentru gestionarea sosirii pe teritoriul țării a persoanelor care fug de războiul din Ucraina. În total, Comisia Europeană a plătit peste 3,5 miliarde de euro în avans statelor membre, în urma adoptării unei propuneri pentru majorarea prefinanțării acordate prin programul REACT-EU, cu scopul de a sprijini țările care primesc și găzduiesc refugiați din Ucraina.