Referendum la Voluntari pentru interzicerea jocurilor de noroc

Referendum la Voluntari pentru interzicerea jocurilor de noroc
scris 30 mar 2019

Consiliul Local Voluntari a decis, printr-o hotărâre, organizarea unui referendum local în data de 26 mai, având ca subiect interzicerea sălilor de jocuri de noroc în oraș. Primarul Florentin Pandele a explicat că a primit în audiență numeroase persoane care s-au plâns că cei apropiați sunt dependenți de jocuri de noroc, în oraș fiind peste 30 de astfel de săli, relatează News.ro.

”Această decizie am luat-o în urma mai multor audiențe pe care le-am primit, cetățeni care au venit și au spus că copiii lor au căpătat acest viciu. În orașul nostru sunt mai bine de 30 de săli care desfășoară asemenea activități comerciale, sunt soții care au venit și ne-au spus că soții lor aduc mai puțini bănuți acasă pentru că deja au căpătat viciul de care vorbeam mai devreme. Eu consider că asemenea activități ar trebui să nu se desfășoare pe teritoriul administrativ al orașului Voluntari”, a declarat Florentin Pandele, într-o intervenție telefonică la Digi 24.

Urmărește-ne și pe Google News

Pandele a explicat că decizia a fost luată de către Consiliul Local Voluntari, la propunerea sa, iar hotărârea va pleca la Prefectură pentru controlul de legalitate. Dacă acesta este întrunit, aceeași propunere va ajunge la Ministerul Afacerilor Interne care va decide dacă se poate organiza referendumul local în data de 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare și referendumul pe justiție.

Șeful Consiliului Concurenței: Polițele RCA pe o lună, o eroare. Fără reînnoire automată fradul de acoperire a scăzut CITEȘTE ȘI Șeful Consiliului Concurenței: Polițele RCA pe o lună, o eroare. Fără reînnoire automată fradul de acoperire a scăzut

”Nu are nicio legătură cu referendumul pe justiție, absolut niciuna. (... ) O altă modalitate legală prin care să ne facem auzită vocea și de a interzice această activitate nu există, decât prin referendum. Nu se poate da o dispoziție de primar prin care să se interzică jocurile de noroc în orașul Voluntari, sau o hotărâre de consiliu”, a mai spus Pandele.

Acesta a explicat că își dorește o consultare publică, dar cu cheltuieli mici.

viewscnt
Afla mai multe despre
jocuri de noroc
pacanele
casino
referendum
voluntari
pandele
interzis