Promisiune a hotelierilor: Tarifele pe litoral pentru anul viitor vor crește cu cel mult 5%

Promisiune a hotelierilor: Tarifele pe litoral pentru anul viitor vor crește cu cel mult 5%
scris 25 sep 2017

Prim-vicepreședintele executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoș Răducan, susține că, anul viitor, tarifele de cazare pe litoral ar putea crește cu cel mult 5% în vârf de sezon, în timp ce prețurile pentru capetele de sezon ar putea rămâne nemodificate.

Dragoș Răducan a declarat luni, la finalul unei dezbateri pe proiectul legii turismului organizate la Constanța, că pentru acest sezon tarifele s-au majorat cu 10%, în timp ce pentru 2018 prognozează o creștere de cel mult 5%, iar aceasta doar în vârf de sezon, transmite news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

“Anul trecut, după mirajul unui an extraordinar de bun, s-au mărit tarifele cu 10%. Anul acesta, când ne-am reintrat în normal din punct de vedere al cererii, probabil că se vor mări undeva până în 5% cât să acopere inflația. Deci, o creștere de tarife, îmi place mie să spun, naturală și normală, pentru că trebuie să ținem pasul cu inflația. Și asta se va întâmpla probabil numai pe partea de vârf de sezon când piața încă permite, extrasezonul va rămâne la același tarif de anul acesta, când au fost tarifele de anul trecut și care sunt nemodificate de vreo patru ani de zile”, a menționat Dragoș Răducan.

Perioada estivală, plină de infracțiuni și contravenții CITEȘTE ȘI Perioada estivală, plină de infracțiuni și contravenții

El a spus că nu vor suferi modificări nici tarifele la programele speciale promovate de FPTR împreună cu hotelierii.

“Același lucru pot să-l spun și despre programele speciale pe care le promovează patronatul nostru împreună cu hotelierii, unde tarifele sunt nemodificate de șase ani de zile și probabil că vor rămâne la fel pentru că acesta este și scopul, nu trebuie neapărat să îți aducă profit, poate chiar să îți aducă o mică pierdere, dar să poți să începi activitatea cu cât mai mulți turiști”, a explicat prim-vicepreședintele executiv al FPTR.

El s-a referit și la sezonul estival recent încheiat, care a înregistrat în luna iulie o scădere a numărului de turiști cu 20 la sută, după care s-a înregistrat o creștere în luna august.

“Sezonul a început foarte bine, prin vânzări foarte mari, pentru că a prins gust turistul român să cumpere vacanțe cu prețuri mai mici, prin sistemul Early Booking, după care, în clipa în care au intervenit creșterile normale de preț datorită intrării în sezon s-a constatat o scădere care s-a suprapus peste vremea nefavorabilă, ceea ce a dus la o scădere cu până la 20% față de anul trecut a numărului de turiști. După care activitatea și-a revenit în partea a doua a lunii august când datorită tarifelor practicate și a numărului foarte mare de turiști și a modificări vârfului de sezon din punct de vedere climatologic s-au recuperat pierderile din sfârșitul lunii iulie”, a menționat Dragoș Răducan.

Întrebat cum se situează România comparativ cu alte țări la tarifele de pe litoral, prim-vicepreședintele executiv al FPTR a spus că țara noastră are același prețuri, ba chiar mai mici, decât Bulgaria.

“Din punct de vedere al tarifelor, comparând aceeași categorie, aceeași poziționare și aceleași tipuri de hoteluri, de servicii, suntem sensibil egali, dacă nu chiar mai ieftini și mă refer aici la comparația cu Bulgaria. Deci, dacă comparăm aceleași servicii, cu aceleași hoteluri, cu aceeași poziție”, a afirmat Dragoș Răducan.

viewscnt
Afla mai multe despre
turisti
litoral