Prezentarea și vânzarea tutunului încălzit vor avea același statut ca cel al țigărilor tradiționale

Prezentarea și vânzarea tutunului încălzit vor avea același statut ca cel al țigărilor tradiționale
scris 20 iul 2023

Fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun încălzit nu vor mai fi exceptate de la prevederile legale și vor fi identice cu cele impuse țigaretelor tradiționale, producătorii fiind obligați să printeze pe ambalaje aceleași tipuri de avertismente de sănătate, se precizează într-o ordonanță adoptată astăzi de Guvern.

În plus, și aditivii permiși vor fi aceeași ca în cazul țigărilor tradiționale. Până în prezent, produsele de tutun încălzit erau exceptate de la mai multe prevederi ale legii 201 din 4 noiembrie 2016 privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe.

Urmărește-ne și pe Google News

Guvernul susține că adoptarea acestui act normativ a fost determinată în principal de creșterea volumului vanzarilor pe piață a produselor din tutun încălzit, categorie nouă de produse din tutun, și de necesitatea punerii în concordanță a dispozițiilor legislației naționale cu prevederile Directivei delegate (UE) 2022/2100 în ceea ce privește retragerea anumitor exceptări care vizează produsele din tutun încălzit.

Executivul recunoaște că, în 2021, companiile din sectorul tutunului au virat 4 miliarde euro la buget, echivalentul a circa 1,7% din PIB, însă amintește, în contrapondere, că UE suportă o povară economică substanțială din cauza fumatului. O estimare conservatoare a acestor costuri se încadrează între 98-130 miliarde euro pe an, sau între 1,04-1,39% din PIB-ul al regiunii pentru anul 2000.

Viktor Orban: Ucrainenii sunt agresivi. Ministrul maghiar al Apărării: Nici Ungaria, nici NATO nu se pot implica în războiul din Ucraina CITEȘTE ȘI Viktor Orban: Ucrainenii sunt agresivi. Ministrul maghiar al Apărării: Nici Ungaria, nici NATO nu se pot implica în războiul din Ucraina

"Costurile adevărate sunt, fără îndoială, mai mari și vor continua să fie escaladate dacă nu se iau măsurile adecvate", precizează documentul amintit.

Veniturile din accizele la tutun reprezintă 45,5% din veniturile bugetare provenite din accize, în 2021 fiind platit la buget un venit cu 13% mai mult ca în 2020, iar potrivit INS, în 2021, totalul exporturilor de produse din tutun a fost de peste 1,34 miliarde de euro, contribuția pozitivă a tutunului la balanța de plăți fiind de circa un miliard de euro.

Pe plan local, cele patru companii – BAT, JTI, PMI și Imperial Tobacco – angajează direct aproape 5.000 de salariați, având în România trei fabrici. În 2020, România a devenit al doilea producător european de țigarete, după Polonia și la egalitate cu Germania.

În 2022, exporturile de produse din tutun încălzit au depășit exporturile de țigarete. La nivelul anului trecut, exporturile totale de produse din tutun încălzit au atins cifra de 830 milioane de euro, în creștere cu 13% față de anul trecut, în timp ce exporturile de țigarete ale României s-au situat la 627 milioane de euro.

Ordonanța va intra în vigoare pe 23 octombrie, cu excepția obligației de notificare a producătorilor către Ministerului Sănătății, care se va aplica la 90 de zile de la publicarea actului în Monitorul Oficial.

În Slatina încă se mai face bișniță cu valută ca în anii ’90 CITEȘTE ȘI În Slatina încă se mai face bișniță cu valută ca în anii ’90

Până atunci, va ajunge pe masa Parlamentului, care ar putea-o modifica suplimentar.

Legislația privind fumatul în spațiile publice variază în funcție de regiune și autoritățile locale. În general, fumatul țigărilor electronice și celor de încălzit tutun este interzis în unele spații publice închise, precum școli, locuri de joacă pentru copii, spitale și mijloace de transport în comun. La locul de muncă, restricțiile depind de angajator, iar în restaurante, cluburi etc, de proprietar.

viewscnt
Afla mai multe despre
tutun
tigari
electronice
incalzit
interzicere
promovare
vânzare