Jandarmilor le-a fost astrasă atenția o replică a celui care transporta geanta.
„Materiale pirotehnice în loc de meniul zilei. Astăzi, în zona unui centru comercial din Capitală, colegii noștri au descoperit că o geantă de livrare nu ascundea meniul zilei, ci… „o porție” de materiale pirotehnice”, a transmis Jandarmeria Română.
Echipajului de jandarmi i-a fost atrasă atenția de o replică suspectă a persoanei respective.
„Ce le-a atras atenția jandarmilor? O replică a comerciantului: „Am doi pe bancă care așteaptă. Merg să le aduc!”. Persoana a fost interceptată de jandarmi chiar în momentul în care revenea cu geanta de livrare”, a precizat Jandarmeria.
În urma verificărilor, au fost găsite înăuntrul acesteia mai multe articole pirotehnice din categorii interzise de lege.
Jandarmii au menționat că cel care vindea materiale pirotehnice nu era livrator, ci folosea o geantă de livrare, potrivit News.ro.
Jandarmii reamintesc că materialele pirotehnice nu înseamnă distracție, „ele reprezintă un risc real și un pericol pentru sănătate voastră și a celor din jur”.
















