Parlamentul European: Căsătoriile și parteneriatele între persoane de același sex ar trebui recunoscute în întreaga Uniunea Europeană

Parlamentul European: Căsătoriile și parteneriatele între persoane de același sex ar trebui recunoscute în întreaga Uniunea Europeană
scris 14 sep 2021

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat o rezoluție în care solicită eliminarea tuturor obstacolelor cu care se confruntă persoanele LGBTIQ atunci când își exercită drepturile fundamentale, indică un comunicat postat pe site-ul legislativului european.

În document, adoptat cu 387 voturi pentru, 161 împotrivă și 123 abțineri, Parlamentul European subliniază că acești cetățeni ar trebui să își poată exercita pe deplin drepturile, inclusiv dreptul la liberă circulație, oriunde în Uniunea Europeană, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite CITEȘTE ȘI Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor Unite

Potrivit rezoluției, căsătoriile sau parteneriatele înregistrate constituite într-un stat membru ar trebui să fie recunoscute în toate statele membre în mod uniform, iar soții și partenerii de același sex ar trebui tratați în același mod ca și cei de sex opus.

În urma hotărârii Curții de Justiție a UE (CJUE) în cazul 'Coman & Hamilton', care a constatat că dispozițiile referitoare la "soț/soție" din Directiva privind libera circulație se aplică și cuplurilor de același sex, Comisia ar trebui să ia măsuri împotriva României în cazul în care guvernul nu actualizează legislația națională pentru a reflecta această hotărâre, solicită eurodeputații.

De asemenea, rezoluția îndeamnă toate țările UE să accepte ca părinți legali adulții menționați în certificatul de naștere al unui copil. În general, deputații doresc ca familiile LGBTIQ să aibă același drept la reîntregirea familiei ca și cuplurile de sex opus și familiile acestora. Pentru a se asigura că copiii nu devin apatrizi atunci când familiile lor se mută într-un alt stat membru, eurodeputații susțin că familiile ar trebui să beneficieze de același tratament în întreaga UE.

În cele din urmă, eurodeputații iau act de discriminarea cu care se confruntă comunitățile LGBTIQ din Polonia și Ungaria. Parlamentul European solicită luarea unor măsuri suplimentare la nivelul UE (proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, măsuri judiciare și instrumente bugetare) împotriva acestor țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
parlamentul european
casatorii
lgtb