Parlamentarii încearcă din nou înființarea notariatelor de stat, cu argumentul reducerii tarifelor, deși UNNP și Justiția s-au opus

Parlamentarii încearcă din nou înființarea notariatelor de stat, cu argumentul reducerii tarifelor, deși UNNP și Justiția s-au opus
scris 12 feb 2018

După ce în urmă cu mai bine de un an Parlamentul a respins un proiect de lege identic, parlamentarii Puterii revin acum cu o inițiativă legislativă privind înființarea notariatelor de stat, care să conducă la tarife mai mici, deși Ministerul Justiției și Uniunea Notarilor Publici s-au opus în trecut proiectului. Aleșii arată că trebuie aduse modificări legislației actuale, reclamând existența unui monopol pe piață, care conduce și la tarife notariale mari.

Profit.ro a anunțat, în urmă cu peste doi, că doi parlamentari PSD au inițiat un proiect de lege care să permită activitatea pe piață a unui notar public "de stat", care să perceapă propriul tarif pentru servicii notariale și să strice astfel înțelegeri între actualii notari privind onorariile.  Proiectul respectiv a fost respins la finele anului 2016 definitiv de fostul legislativ.

Urmărește-ne și pe Google News

Noul proiect a fost depus acum de doi parlamentari ALDE și unul PSD, care reiau cuvânt cu cuvânt proiectul respins, inclusiv argumentele susținute de foștii inițiatori.

Singura adăugire a noilor susținători ai proiectului este mențiunea că, începând cu 2018, grila notarilor  crescut cu 2,5%, conducând astfel la creșterea costurilor suportate de cetățeni și firme pentru astfel de servicii.   

EXCLUSIV Surpriză: Split TVA, sub semnul întrebării – Guvernul a fost nevoit să ceară derogare de la Bruxelles, Comisia Europeană se gândește dacă acceptă sau respinge noul sistem CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Surpriză: Split TVA, sub semnul întrebării – Guvernul a fost nevoit să ceară derogare de la Bruxelles, Comisia Europeană se gândește dacă acceptă sau respinge noul sistem

În prezent, onorariile pentru serviciile notariale sunt stabilite prin ordin al ministrului Justiției, deși ar fi trebuit liberalizate, conform unei legi din 2012. Astfel, clientul plătește un onorariu fix pentru fiecare serviciu notarial, dar și gradual în funcție de valoarea actului solicitat. Ministerul Justiției stabilește limitele minime pentru fiecare serviciu, dar un notar poate solicita și tarife mai mari.

Proiectul de lege propune ca, pe lângă birouri notariale individuale sau societăți profesionale, să existe și un birou public, în care să lucreze un "notar public de stat" și reiau acuze din spațiul public cu privire la notari, considerând că actualii notari s-ar putea înțelege pentru a practica tarife mari. În aceste condiții, un notar de stat ar putea practica tarife minimale și i-ar putea determina și pe ceilalți notari să reducă din onorarii.

Parlamentarii arată că situația pieței notarilor în România este mult mai gravă decât în alte țări din Uniunea Europeană, iar lipsa concurenței pe această piață se traduce în prețuri mari. Ei prezintă date care relevă că România are cel mai ridicat cost real al serviciilor notariale din 21 de state membre UE analizate, un român plătind de 14 ori mai mult decât în Germania pentru aceleași servicii, de șase ori mai mult decât în Austria și Spania, de cinci ori mai mult decât în Franța și de patru ori mai mult decât în Belgia.

EXCLUSIV Dertour, unul dintre marii turoperatori germani, scoate România din cataloage, din cauza infrastructurii proaste și a hotelurilor puține și foarte scumpe CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dertour, unul dintre marii turoperatori germani, scoate România din cataloage, din cauza infrastructurii proaste și a hotelurilor puține și foarte scumpe

Într-un document transmis Parlamentului, Ministerul Justiției se pronunța, în 2015, împotriva apariției pe piață a acestor notari "de stat", admițând încă de la început că, pentru formularea propriului punct de vedere, a consultat Uniunea Națională a Notarilor Publici.

Documentul, care prezintă opinia Ministerului Justiției, relatată atunci de Profit.ro, a apreciază că inițiativa legislativă este neclară și incompletă și nu poate conduce la scăderea costurilor pentru servicii notariale, deoarece nu introduce o altă modalitate de stabilire a onorariilor. În ceea ce privește faptul că România are cel mai ridicat cost al serviciilor notariale din 21 de state membre UE analizate, explicația prezentată este că această situație, indicată de Consiliul Concurenței în 2009, rezultă din raportarea costului unor servicii notariale la salariul pe care îl are un român comparat cu cel al unui german sau francez.

"Nivelul dezvoltării economice al țării nu poate fi însă imputat notarilor publici, ori că în România un salariu este exponențial mai mic decât în Germania", se afirmă în document.

Onorariile sunt prezentate ca fiind la un nivel care garantează accesul în condiții de cost corecte și egale la servicii notariale pentru toți beneficiarii, indiferent de gradul individual de bunăstare, fiind orientate către minimul legal.

Tarifele pentru închirierea Transfăgărășanului, gândite să fie majorate, efect al cererilor frecvente de filmări de la Nicolas Cage, Van Damme, Top Gear. Prețurile actuale sunt derizorii CITEȘTE ȘI Tarifele pentru închirierea Transfăgărășanului, gândite să fie majorate, efect al cererilor frecvente de filmări de la Nicolas Cage, Van Damme, Top Gear. Prețurile actuale sunt derizorii

Un alt argument formulat împotriva notarilor "de stat" este că acceptarea acestei formule ar reprezenta un regres nejustificat, o revenire parțială la notariatele de stat, fapt unic în Europa democratică.

La dezbaterea proiectului în Parlament, susținătorii săi au susținut că legea a fost respinsă din cauza formei și au reclamat necesitatea unor modificări, spunând că pe piața notarială există un monopol, nu un mediu concurențial, și, ca urmare, taxele percepute pentru diverse servicii sunt ridicate față de tarifele din alte state europene, iar cetățenii se plâng de acest lucru. 

Fostele notariate de stat au fost desființate exact în urmă cu peste 20 de ani, în noiembrie 1995, prin lansarea notariatelor publice, ca profesie liberală și cu statut autonom.

În prezent, notarul public este învestit de către stat să îndeplinească serviciile notariale de interes public și are statutul unei funcții autonome. Cu alte cuvinte, notarul nu este un funcționar public al statului, ci își desfășoară activitatea ca profesie liberală, fie în cabinete individuale, fie într-o societate profesională.

viewscnt
Afla mai multe despre
notari
stat
parlament
lege
tarife
monopol