OFICIAL Câți români au murit în pandemia COVID

OFICIAL Câți români au murit în pandemia COVID
scris 2 iul 2023

Un număr de 3.425 de români au fost uciși de COVID-19, fără să fi avut și alte boli asociate, de la începutul pandemiei și până la data de 25.05.2023, relevă datele transmise de Ministerul Sănătății la solicitarea News.ro. Aproape jumătate dintre aceste decese s-au înregistrat la categoria persoanelor cu vârsta peste 70 de ani.

Pe de altă parte, de la începutul pandemiei și până acum, conform datelor oficiale existente, numărul celor care aveau și alte boli asociate sau comorbidități și care au murit din cauza complicațiilor după ce au făcut boala COVID-19 este, fără cei puțin peste 3400 de pacienți ale căror decese au fost puse numai pe seama COVID-19, de 64.808.

Urmărește-ne și pe Google News
OMV Petrom, acuzată de ucidere din culpă, a fost condamnată CITEȘTE ȘI OMV Petrom, acuzată de ucidere din culpă, a fost condamnată

Cifrele pandemiei: Număr decese: 68.233; Cazuri de infectare: 3.407.485 cazuri; Teste RT-PCR prelucrate: 13.903.394; Teste rapide prelucrate: 13.74.542.

Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al INBI Matei Balș din Capitală și prof. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, au comentat aceste cifre. Dr. Marinescu spune că, odată ce vor fi făcute mai multe programe de prevenție în România, s-ar putea descoperi mai mulți oameni cu comorbidități sau alte boli asociate decât am crede, inclusiv în rândul tinerilor și al celor de vârstă medie. Dr. Marinescu spune că este posibil ca inclusiv în categoria celor care sunt fără alte boli să existe totuși factori de risc care să fi dus la complicații după infectarea cu SARS-CoV-2, și că în cazul copiilor au existat acele forme fulminante de COVID-19 care au dus la deces.

“Din păcate starea de sănătate a unei populații presupune, apropos de monitorizare, să fie situația în care oamenii sunt căutați. De ce spun asta? Atunci când spui că cineva nu are comorbidități înseamnă că se referă la bolile cunoscute. De exemplu, sunt persoane supraponderale care în teorie nu au boli asociate, teoretic. Faptul că sunt supraponderale este suficient ca să existe un factor de risc. E foarte probabil ca acele persoane, dacă le-am căuta cu mai multă atenție, vom vedea că au afecțiuni cardiovasculare, poate diabet și așa mai departe. Deci din start acele comorbidități se referă la lucrurile cunoscute.

Solidaritatea Sanitară: \'\'Ordonanța amăgirilor\'\' nu satisface revendicările angajaților din Sănătate; continuăm protestele CITEȘTE ȘI Solidaritatea Sanitară: ''Ordonanța amăgirilor'' nu satisface revendicările angajaților din Sănătate; continuăm protestele

Al doilea aspect este legat de vârstă și ați văzut că numărul de decese este categoric mai mare după 60 de ani.

Este un lucru bine știut și nu doar la infecția cu SARS-CoV-2 se întâmplă la gripă, în general la bolile infecțioase.

Mai sunt copiii mici care într-adevăr, copiii până la 9 ani, care pot să facă, rar, formele fulminante, au fost descrise astfel de situații în care infecția cu SARS-CoV-2 a dus la forme fulminante cu hiperactivitate și cu o evoluție de asemenea nefavorabilă, din păcate”, a explicat dr. Marinescu.

Restricțiile din pandemie, justificate sau nu? Dr. Marinescu spune că, dacă nu ar fi fost restricțiile legate de circulația oamenilor, ar fi existat mult mai mulți pacienți care ar fi necesitat îngrijiri medicale și că cei sănătoși i-ar fi pus în pericol pe cei cu factori de risc.

“E foarte ușor să discutăm acum, când lucrurile sunt echilibrate. La acel moment, în primul rând că exista termenul de neprevăzut, oamenii, autoritățile, lumea medicală nu aveau de unde să știe cum va fi cu evoluția. Al doilea aspect, în condițiile în care ai fi lăsat la liber, fără restricții, toată situația cu siguranță că ar fi fost mai mulți pacienți care aveau nevoie să fie evaluați și nu aveai unități spitalicești, pacienți care aveau nevoie de internare, cei care ar fi evoluat nefavorabil, deci aici nu discutăm despre împărțirea între oameni sănătoși și mai puțin sănătoși, e destul de arbitrară, e foarte greu să faci această delimitare, de multe ori tu nu ai informațiile.

ICCJ sesizează Curtea Constituțională în legătură cu legea pensiilor speciale CITEȘTE ȘI ICCJ sesizează Curtea Constituțională în legătură cu legea pensiilor speciale

Într-adevăr, discuția că oamenii tineri care nu aveau absolut nicio boală și care ar fi putut să treacă prin infecție s-a luat în calcul și în Suedia și în alte locuri din lumea asta, doar că acele persoane, dacă nu aveau restricții, i-ar fi îmbolnăvit pe cei care aveau factori de risc, adică nu-mi dau seama care ar fi fost rețeta în așa fel încât într-adevăr aceste persoane să fi putut avea o circulație liberă, vorbim strict despre cei care nu aveau boli asociate, eu nu văd cum se putea realiza.

De altfel, în pandemie acest lucru s-a întâmplat treptat, dar nu puteai să știi de la început”, a precizat dr. Marinescu.

Ce învățăminte pot fi trase din cifrele existente. Programele de prevenție sunt extrem de importante, pentru că astfel sunt depistați cei care nu știu că au probleme de sănătate. Ar putea exista mai mulți români cu comorbidități decât am crede, spune dr. Marinescu.

“Aceste date ne învață foarte mult, pentru a avea un exemplu concret ar trebui să ne uităm la Danemarca, o țară care are o populație mult mai mică decât a României și unde numărul de decese nu are nicio legătură cu ce a fost în România, noi am avut 68.000, ei 8000. E o diferență clară și se referă la starea de sănătate de la nivelul populației, de tot ceea ce faci preventiv, de felul în care îi cauți pe oameni.

ACUE: Menținerea plafonului de decontare defavorizează clienții finali CITEȘTE ȘI ACUE: Menținerea plafonului de decontare defavorizează clienții finali

În România, dacă ai căuta și ai face aceste prevenții cum probabil că se va întâmpla de acum încolo, că există astfel de programe, vei vedea că sunt mai mulți oameni care au comorbidități decât am crede, se va întâmpla mai ales în rândul tinerilor și al celor de vârstă medie, aceste persoane nefiind căutate, în teorie ei sunt oameni sănătoși.

Ar fi ușor de spus că lumea în general a învățat și că la o următoare provocare lucrurile vor fi perfecte, ori nu-i așa, întotdeauna depinde ce fel de provocare, dacă vorbim de o boală infecțioasă comparabilă cu ce a fost, cu infecția SARS-CoV-2, probabil că vom avea o reacție mai bună.

De exemplu, Institutul Matei Balș s-a transformat într-o unitate rapidă de intervenție în infecțiile emergente, sunt tocmai aceste infecții cum este SARS-CoV-2 și unde ai nevoie de o reactivitate foarte bună. Nu e suficient, normal, sunt toate celelalte mecanisme.

Sigur probabil am face mai bine dar nu am face lucrurile perfect, uitați-vă în istorie, când a existat o astfel de boală tot timpul au existat aceste restricții, fără o restricție care să ducă la o limitare a circulației pentru acel microorganism nu ai cum să rezolvi, discuția că trebuie să ai atât de multe spitale încât să-i rezolve pe toți, indiferent câți ar fi infectați, e o utopie, plus că nu există un tratament care să rezolve sută la sută”, a declarat pentru News.ro dr. Adrian Marinescu.

Prof. Alexandru Rafila a declarat în emisiunea Insider Politic de sâmbătă, 1 iulie, întrebat despre numărul celor care au murit de COVID și care nu aveau și alte comorbidități că existența comorbidităților care nu au fost de natură infecțioasă a dus la agravarea evoluției bolii COVID- 19, situație care poate să apară și în cazul gripei, de exemplu.

DECIZIE Primăriile de graniță, obligate să instaleze panouri de avertizare a riscului de ”roaming involuntar” CITEȘTE ȘI DECIZIE Primăriile de graniță, obligate să instaleze panouri de avertizare a riscului de ”roaming involuntar”

“Vă dau un exemplu, cineva avea o boală cardiovasculară și avea și o boală pulmonară sau o boală de rinichi, toate aceste însumări de afecțiuni cronice care nu sunt de natură infecțioasă duc la agravarea evoluției unei viroze, dar lucrul e valabil și pentru gripă. Lumea de multe ori a murit sau a avut forme grave pentru că stătea mult acasă și întârzia să se prezinte la medic. Cea mai mare problemă am avut în valul acela care a început în 2021, când am avut 26 de mii de decese, a fost într-un singur val aproape jumătate din numărul total de decese. Ulterior a mai scăzut și virulența, am mai învățat și noi, am dezvoltat centrele ambulatorii”, a precizat Rafila.

INFO PLUS

Conform unor statistici INS, în primele două luni ale acestui an au murit de boli ale aparatului circulator peste 24.000 de români, iar de cancer peste 7000. Tot în primele 2 luni ale acestui an bolile aparatului respirator au provocat aproape 4700 de decese.

Pe 28 iunie 2023 Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat încetarea stării de risc epidemiologic și biologic generată de pandemia de COVID-19. Odată cu acest moment, încetează funcționarea spitalelor și secțiilor dedicate COVID, pacientii putând să se trateze în orice spital, în condiții de izolare. De asemenea, din această dată nu mai există nici centrele de evaluare dedicate COVID-19. Iar de pe 1 iulie 2023, nu se mai eliberează de către STS certificatele electronice de vaccinare COVID-19.

viewscnt
Afla mai multe despre
covid
pandemie