O firmă de recuperare creanțe a început executarea silită a unui decedat. Tribunalul a intervenit

O firmă de recuperare creanțe a început executarea silită a unui decedat. Tribunalul a intervenit
scris 19 iun 2016

Compania Secapital, înregistrată în Luxemburg și specializată în achiziția de portofolii de creanțe și active de la bănci, reprezentată în România prin firma de recuperare a datoriilor Kruk, a început anul trecut executarea silită, printr-un executor judecătoresc, a unui debitor care murise în 2009, astfel că Judecătoria Sectorului 2 din București a anulat recent executarea demarată ilegal, iar suma de circa 25.000 de euro a fost ștearsă.

La începutul acestei luni, Kruk a precizat că nu va mai suna și notifica debitorii, chiar dacă există angajamente de plată pentru stingerea datoriei, cel puțin până legea va fi clarificată prin practica instanțelor.

Urmărește-ne și pe Google News

Secapital a solicitat anul trecut începerea executării silite, astfel că procedura a fost inițiată în august 2015 de Biroul Executorului Judecătoresc Ochian Doru Cătălin și Neneci Alexandru, arată news.ro.

Guvernul schimbă regulile de înmatriculare a vehiculelor, cu sancțiuni pentru șoferii care nu achită taxele CITEȘTE ȘI Guvernul schimbă regulile de înmatriculare a vehiculelor, cu sancțiuni pentru șoferii care nu achită taxele

Potrivit datelor Camerei Notarilor Publici, debitorul decedase la 1 noiembrie 2009, se arată în motivarea deciziei instanței, prezentată de avocatul Adrian Cuculis.

Codul de Procedură Civilă prevede că o executare silită nu poate fi pornită dacă debitorul moare înainte de sesizarea executorului judecătoresc, iar dacă decesul are loc după demararea executării, nu poate fi continuată cât timp moștenirea nu a fost acceptată de către cei chemați la moștenire sau, în lipsă, cât timp nu a fost numit un curator al succesiunii sau unul special pentru executare.

Astfel, executarea silită a fost contestată în instanță, în noiembrie 2015, de o moștenitoare a debitorului.

"În cauză, debitorul era decedat la data începerii executării silite. Introducerea în dosarul de executare a moștenitorilor nu este posibilă în aceste condiții, Codul de procedură civilă reglementând continuarea executării silite împotriva moștenitorilor numai în cazul în care executarea a fost pornită în mod legal", se arată în motivarea deciziei instanței.

Avocatul Cuculis spune că executorul judecătoresc care a inițiat executarea silită poate fi tras la răspundere pentru abuz în serviciu, pe lângă faptul că a adus un prejudiciu civil, în condițiile în care avea acces la baza de date a poliției și putea să se informeze înaintea demarării procedurii.

A dat în plată și e fericită: Am senzația că am câștigat la loto. Am câștigat 200.000 de franci! CITEȘTE ȘI A dat în plată și e fericită: Am senzația că am câștigat la loto. Am câștigat 200.000 de franci!

"Instanța a constatat ilegalitatea actelor de executare și a dispus anularea lor, astfel nu doar că acel credit de 25.000 euro va fi anulat din actele de executare, dar el este și prescris, adică viitorii moștenitori nu vor mai trebui să-l achite", a explicat Cuculis.

Avocatul precizează că, în cazul în care creditorul sau executorul judecătoresc află că debitorul a murit, trebuie să solicite imediat camerei notarilor publici în a cărei circumscripție a avut ultimul domiciliu defunctul să facă mențiune în registrul special prevăzut de lege despre începerea executării silite și să îi elibereze un certificat din care să rezulte dacă moștenirea debitorului a fost sau nu dezbătută.

Dacă aceasta a fost dezbătută, trebuie menționate persoanele care au calitatea de moștenitori, precum și faptul dacă, până la acceptarea moștenirii de către cel puțin unul dintre succesibili, a fost numit sau nu un curator al succesiunii.

În cazul în care moștenirea nu a fost dezbătută sau acceptată, creditorul sau executorul judecătoresc poate cere camerei notarilor publici respective întocmirea inventarului succesiunii sau desemnarea unei persoane în acest scop.

viewscnt
Afla mai multe despre
recuperare
creante
executare
tribunalul