Pentru a dobândi calitatea de detectiv particular, absolvenții unei instituții de învățământ superior vor trebui să facă și dovada absolvirii unui curs de specialitate, prevede un proiect de lege aprobat de Guvern.
De ce este important: În prezent, legislația prevede că pentru ca o persoană să aibă calitatea de detectiv particular, aceasta trebuie să se afle într-una din următoarele trei situații:
- posedă cel puțin studii medii și este absolventă a unei școli postliceale de detectivi;
- a îndeplinit funcția de polițist ori lucrător în cadrul unei instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale;
- este absolventă a unei instituții de învățământ superior.
CITEȘTE ȘI Termen mult mai mare pentru desființarea de către autorități a construcțiilor ilegale din stațiuni turistice, inclusiv de pe plaje. Somația, nu doar pentru proprietar. Atribuțiile de desființare, delegate localAcum, proiectul de lege, care va fi transmis Parlamentului pentru adoptare, introduce o nouă condiție exclusiv pentru absolvenții unei instituții de învățământ superior, respectiv aceea de a fi absolvit un curs în specialitatea detectiv particular.
În cazul celorlalte categorii, Executivul nu consideră că este necesară impunerea condiției absolvirii unui curs de specialitate.
”În privința absolvenților unei școli postliceale de detectivi, considerăm că pentru aceștia nu este necesar un curs de specialitate, întrucât sunt deja specializați în domeniu, tocmai prin absolvirea școlii postliceale în acest domeniu.
Pentru persoanele care au îndeplinit funcția de polițist ori lucrător în cadrul unor instituții publice cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice sau securității naționale, apreciem că pe parcursul pregătirii de specialitate în domeniile în care au activat, au dobândit cunoștințe similare pregătirii de specialitate în domeniul detectivi particulari, nefiind necesară absolvirea unui curs de specialitate”, sunt argumentele invocate.
CITEȘTE ȘI Primăria Sinaia a cumpărat activele Teleferic Sinaia. Actul de cumpărare, semnat. Povestea vânzăriiPentru a asigura debirocratizarea şi simplificarea administrativă, proiectul de lege elimină solicitarea copiilor după actul de studii, respectiv după actul de absolvire a unui curs în specialitatea detectiv particular. Astfel, persoanele interesate să susțină examenul de atestare a calităţii de detectiv particular nu vor mai fi obligate să depună copii după actul de studii, respectiv de pe actul de absolvire a unui curs în specialitatea detectiv particular, acestea urmând să fie realizate și certificate de către reprezentantul unității, originalele fiind restituie pe loc, după realizarea și certificarea copiilor.
Totodată, se elimină obligativitatea depunerii de către cei interesați să susțină examenul de atestare a calității de detectiv particular a unei adeverințe din care să reiasă îndeplinirea unei funcții de polițist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau securităţii naţionale, sarcina verificării îndeplinirii condiției revenind inspectoratelor de poliție județene sau, după caz, Direcției Generală de Poliție a Municipiului București.