Nicușor Dan: O „funcționare acceptabilă” pentru oameni a sistemului de termoficare din București va fi în 2-3 ani

Nicușor Dan: O „funcționare acceptabilă” pentru oameni a sistemului de termoficare din București va fi în 2-3 ani
scris 10 mai 2023

Primarul general, Nicușor Dan, spune că o „funcționare acceptabilă” pentru oameni a sistemului de termoficare din București va fi în 2-3 ani și a apreciat că februarie a fost cea mai bună lună de funcționare a termiei din ultimii ani.

„Eu cred că luna februarie, care a fost cea mai friguroasă din iarna care a trecut, a fost cea mai bună funcționare de termie din ultimii ani. (…) Luna aceasta de februarie am avut zile întregi cu funcționare sută la sută. Înseamnă că eforturile noastre au dat roade. (…) O funcționare acceptabilă pentru oameni va fi în 2-3 ani”, a afirmat Nicușor Dan, la Digi 24.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV Grupul austriac Grawe întrerupe în România colaborarea cu peste 60 de brokeri. \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Grupul austriac Grawe întrerupe în România colaborarea cu peste 60 de brokeri. "Măsură pe care am încercat să o evităm timp de aproape doi ani."

Primarul general a precizat că sistemul centralizate de termoficare deservește 550 de mii de apartamente, cam jumătate din București. „Ar fi o catastrofă pentru mediu ca aceste 550 de mii de apartamente să treacă pe centrale cu gaz”, a menționat edilul.

Acesta a mai spus că centralele de apartament vor fi interzise la un moment dat. Planul de interzicere a centralelor termice de apartament pe gaze a fost inclus într-o propunere care urmează să fie discutată de Comisia Europeană - Vezi detalii AICI

Nicușor Dan a mai declarat că, marți seara, 95% dintre locuitori au apă caldă, față de 50% în urmă cu o zi, după ce au fost remediate mai multe avarii și ținând cont de faptul că unele CET-uri au intrat în revizie.

„CET-urile sunt la Ministerul Economiei. Noi, dacă am fi avut aceste CET-uri, revizia n-ar fi durat o lună și jumătate, ar fi durat câteva zile. Tehnologia e din anii 70 și e nevoie să se facă aceste revizii”, a spus primarul general.

viewscnt
Afla mai multe despre
nicușor dan
termoficare