Noi măsuri de relaxare, aplicabile de astăzi: se redeschid spațiile de joacă și piscinele din interior, crește gradul de ocupare a hotelurilor de pe litoral și numărul participanților la evenimente culturale sau artistice în aer liber

Noi măsuri de relaxare, aplicabile de astăzi: se redeschid spațiile de joacă și piscinele din interior, crește gradul de ocupare a hotelurilor de pe litoral și numărul participanților la evenimente culturale sau artistice în aer liber
scris 1 iun 2021

Măsurile de relaxare a restricțiilor, adoptate săptămâna trecută de Guvern, se aplică începând de astăzi, ele vizând, între altele, renunțarea la masca de protecție în birourile unde lucrează cel mult cinci persoane, toate vaccinate, redeschiderea spațiilor de joacă și a piscinelor din interior. Totodată, crește gradul de ocupare la hotelurile de pe litoral și numărul de participanți la evenimentele culturale sau artistice organizate în aer liber.

Săptămâna trecută, Guvernul a decis, în urma propunerii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, ca de la 1 iunie să fie aplicate mai multe măsuri, în contextul scăderii numărului de cazuri de COVID-19, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Jean Tucan, Organizația Patronală Mamaia Constanța: Turistul trebuie respectat. Ne lovim de dorința românului de a nu munci. Este nevoie de o strategie. Mesaj către investitori și autorități CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Jean Tucan, Organizația Patronală Mamaia Constanța: Turistul trebuie respectat. Ne lovim de dorința românului de a nu munci. Este nevoie de o strategie. Mesaj către investitori și autorități

Astfel, activitățile culturale, artistice și de divertisment pot fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 1.000 de persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității).

Totodată, crește numărului de persoane care nu aparțin aceleiași familii și care pot circula în grupuri pietonale, de la 6 persoane la 8 persoane.

Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase) este permisă cu participarea a maxim 70 de persoane în spații deschise sau cu participarea a maxim 50 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară. Organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea evenimentului cu un număr mai mare de participanți dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minim 4 mp/persoană.

Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte CITEȘTE ȘI Grupul Tinmar și-a propus susținerea în continuare a invesțiilor în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziția de parcuri funcționale cât și prin dezvoltarea unor noi proiecte

De asemenea, activitățile culturale, artistice și de divertisment pot fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

Organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, este permisă cu participarea unui număr de maximum 70 de persoane în interior și 200 în exterior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare, asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană și obligativitatea purtării măștii de protecție.

În plus, este permisă organizarea de conferințe în spații închise, cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane în interior, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanțare și cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

Tot de astăzi, se redeschid locurile de joacă în spații închise, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității).

Ministerul de Interne pregătește angajări masive: Peste 8.500 de posturi vor fi ofertate. Impact bugetar de aproape 1 miliard lei în următorii 5 ani CITEȘTE ȘI Ministerul de Interne pregătește angajări masive: Peste 8.500 de posturi vor fi ofertate. Impact bugetar de aproape 1 miliard lei în următorii 5 ani

Organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise este permisă cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării evenimentului).

De asemenea, funcționarea sălilor de sport/fitness este permisă cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană.

Și piscinele în spații închise își reiau activitatea cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori

Restaurantele pot fi deschise în interior până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 5:00 - 24:00.

Totodată, între măsurile anunțate de Guvern este și creșterea gradului de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică de pe litoral până la cel mult 85%. Administratorul poate permite ocuparea unității de cazare până la capacitatea maximă, dacă toate persoanele fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

România ia în calcul să scoată la vânzare pe piața externă vaccinurile AstraZeneca rămase nefolosite CITEȘTE ȘI România ia în calcul să scoată la vânzare pe piața externă vaccinurile AstraZeneca rămase nefolosite

În urma deciziei Executivului, este permisă desfășurarea activității în baruri, cluburi, discoteci și săli de jocuri, în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Crește gradul de ocupare, la 70% din capacitatea maximă a spațiilor pentru operatorii economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

În plus, festivitățile organizate în spații deschise, prilejuite de terminarea anului școlar pot fi desfășurate cu participarea elevilor și personalului didactic, precum și a aparținătorilor, dacă aceștia din urmă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfășurării activității) în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și ministrului sănătății.

De asemenea, se elimină obligativitatea purtării măștii de protecție la locurile de muncă în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 5 persoane, cu condiția ca acestea să fie vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune. 

viewscnt
Afla mai multe despre
masuri de relaxare
pandemie
bucuresti