Punctul de trecere a frontierei Rafah a fost redeschis, fiind reluat tranzitul pentru persoane, Precizează Ministerul Afacerilor, potrivit informațiilor din teren, în continuarea demersurilor pentru evacuarea din Fâșia Gaza a cetățenilor români și membrilor de familie care au solicitat acest lucru. Astfel, duminică, vor continua procedurile de evacuare pentru cetățenii statelor care primiseră, pentru data de 10 noiembrie, permisiunea autorităților israeliene și egiptene de a tranzita punctul de trecere Rafah către Republica Arabă Egipt, inclusiv pentru 101 de cetățeni români și membri de familie.
Evacuarea lor în R.A. Egipt se va realiza pe parcursul zilei de astăzi, cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse, având în vedere că aceștia au fost informați în prealabil de către reprezentanții Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, arată comunicatul de presă al MAE.
Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah rămâne în contact permanent cu cetățenii români și membrii de familie care au solicitat evacuarea din Fâșia Gaza. Reamintim faptul că, în prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în R.A. Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
De asemenea, Celula de Criză Interinstituțională, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României la Cairo și Tel Aviv și Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah continuă dialogul cu autoritățile egiptene și israeliene până la finalizarea operațiunilor, mai spune sursa citată.