Liderul BNS Dumitru Costin susține că intenția viitorului Guvern ar fi de a îngheța salariul minim pe economie la valoarea din acest an

Liderul BNS Dumitru Costin susține că intenția viitorului Guvern ar fi de a îngheța salariul minim pe economie la valoarea din acest an
scris 20 dec 2020

Liderul Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a afirmat duminică, într-o conferință de presă, că intenția viitorului Guvern ar fi de a îngheța salariul minim pe economie de anul viitor la valoarea din acest an.

Dumitru Costin a afirmat într-o conferință susținută online că sindicatele au propus o creștere a salariului minim la 2400 de lei brut de la 1 ianuarie.

Urmărește-ne și pe Google News

“Vă reamintesc că am avut o ședință de CNT, vă reamintesc că Ministerul Muncii a făcut de vreo două luni și jumătate un grup tehnic de lucru la Ministerul Muncii cu mecanismul salariului minim. La CNT-ul ăla noi ne-am comunicat punctul de vedere, toată partea sindicală, 2400 de lei brut de la 1 ianuarie, partea patronală a fost împărțită în trei - zona IMM-urilor a propus o creștere de la 1 ianuarie la 2300 de lei, celelalte organizații patronale au oscilat și au spus că propun un moratoriu între trei și șase luni de zile, lăsăm să vedem ce se mai întâmplă și discutăm peste trei luni sau șase luni. Guvernul nu a precizat nimic în acest sens”, a transmis liderul BNS, citat de News.ro.

El a declarat că din informațiile pe care le deține intenția viitorului Guvern este de a îngheța salariul minim pe economie la valoarea din 2020.

“Luni, săptămâna asta trebuia să avem un Consiliu Național Tripartit pentru Dialog Social, care nu a mai avut loc, am primit o comunicare scrisă, ni s-a spus că primul ministru, domnul Ciucă, are un program foarte încărcat și nu își mai permite să participe la acest CNT. Din informațiile de care noi dispunem la această oră se pare că cel care e nominalizat să formeze Guvernul, viitorul prim-ministru nominalizat, domnul Cîțu, dorește să își asume decizia politică și pe sub uși, prin crăpăturile de uși am aflat că intenția este de a îngheța salariul minim pe economie la valoarea din 2020”, a relatat Dumitru Costin.

El a menționat că valoarea salariului minim pentru anul viitor a fost calculată după formula care a determinat salariul minim din 2020.

“În perioadele bune discutăm și de productivitate. Zic angajatorii, doar inflație, discutăm și despre productivitate, că nu avem creștere de productivitate. Trebuie să vă reamintesc că formula de calcul care a determinat salariul minim din 2020, care a fost propusă de același guvern, cu același sprijin politic, lua în calcul atât inflația, cât și creșterea de productivitate. Confederațiile sindicale au lucrat exact pe aceeași formulă de calcul, în care am luat și inflația și productivitatea. Acum unul din partenerii sociali, patronatele, zic să discutăm doar de inflație, dă-o încolo de productivitate, nu mai discutăm de ea. Hai să discutăm și de productivitatea muncii, ne place să o mestecăm doar când ne convine nouă? Noi am lucrat cu materialul clientului, adică cu formula guvernamantală, cu aia am determinat salariul minim, pe cifre și date care ne sunt confirmate în scris cei de la Statistică”, a mai transmis Dumitru Costin.

viewscnt
Afla mai multe despre
salariul minim
bns
dumitru costin
guvern