Tribunalul Dâmbovița a stabilit să ia în discuție contestația DNA împotriva deciziei de eliberare condiționată a lui Ioan Niculae pe 7 decembrie. Hotărârea Tribunalului va fi definitivă.
Proprietarul Interagro află pe 7 decembrie dacă va fi eliberat condiționat sau dacă, dimpotrivă, va mai rămâne în penitenciar. Aceasta este data aleasă de Tribunalul Dâmbovița, dar avocații afaceristului ar putea cere devansarea ei.
Tribunalul Dâmbovița judecă, practic, contestația depusă de DNA, împotriva deciziei Judecătoriei Găești, din data de 21 octombrie, care a decis eliberarea (detalii aici).
Ioan Niculae a formulat prima cerere de eliberare încă din luna august, în condițiile în care a fost încarcerat pe 2 aprilie 2015, când a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare, pentru sponsorizarea ilegală a campaniei electorale a lui Mircea Geoană. Avocații lui Niculae au motivat că acesta a scris cinci lucrări științifice în penitenciar și a avut un comportament exemplar, astfel că au cerut să fie eliberat înainte de termen. Prima cerere a fost respinsă.
Afaceristul este cercetat și de DIICOT, în dosarul gazelor naturale subvenționate, primite de companiile sale de la stat.