ICCJ a respins cererea DNA de arestare preventivă: Ioan Oltean, pus sub control judiciar

ICCJ a respins cererea DNA de arestare preventivă: Ioan Oltean, pus sub control judiciar
scris 10 dec 2015

Fostul secretar general și vicepreședinte al PDL, deputatul Ioan Oltean, a fost plasat sub control judiciar de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins cererea DNA de arestare preventivă, deși Parlamentul o avizase. Decizia nu este definitivă, ci poate fi contestată de DNA la un complet superior al aceleiași instanțe.

Toți suspecții din dosarul retrocedărilor ilegale au ajuns sub control judiciar. Asta după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a respins cererea DNA de arestare a deputatului Ioan Oltean, care a fost plasat sub control judiciar.

Urmărește-ne și pe Google News

Tot ICCJ a decis astăzi, în paralel, ca ceilalți inculpați, printre care fosta șefă a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), Crinuța Dumitrean, însărcinată în luna a opta, să fie eliberată din arest și plasată sub control judiciar. Aceeași decizie a fost luată în privința afaceristului Mihai Rotaru, acționar majoritar al CS Universitatea Craiova, despre care DNA susține că a beneficiat de o restituire ilegală de aproape 110 milioane lei, grație complicității demnitarilor.

Deputatul Cătălin Teodorescu, fost membru al comisiei de acordare a despăgubirilor din cadrul ANRP, a scăpat, la rându-i, de arest, pentru a doua oară în ultimul an, fiindcă Parlamentul a respins cererea DNA. Teodorescu a fost pus sub control judiciar, contra unei cauțiuni de 1 milion de lei. El este trimis în judecată și într-un alt dosar care vizează restituiri ilegale și în care Parlamentul a respins, de asemenea, cererea de arestare, în luna decembrie a anului trecut.

Ioan Oltean este acuzat că a primit 600.000 de euro mită, în curtea unei biserici din Chitila, de la un fost preot, intermediar pentru afaceristul Rotaru, pentru a-și exercita influența pe lângă protejata sa, Crinuța Dumitrean, în vederea aprobării despăgubirii record de 110 milioane de lei (detalii aici). 

În același timp, Ioan Oltean a fost audiat și în dosarul Elena Udrea - Energy Holding, dar este urmărit penal de DNA, încă din 2013, și pe motiv că a avertizat suspecți că urmează să fie percheziționați, în legătură cu fapte de corupție, care îl vizau și pe el.

viewscnt
Afla mai multe despre
ioan oltean
control judiciar
dna
retrocedari