Guvernul a promis, în forma finală a Planului Național de Redesare și Reziliență convenit cu Comisia Europenă, că va introduce o nouă formulă de calcul atât pentru noii pensionați, cât și pentru pensiile deja în plată, cu obiectivul de a menține cheltuielile publice cu pensiile la 9,4% din PIB. Noul sistem confirmă informațiile transmise în premieră de Profit.ro potrivit cărora Exectivul se angajează să nu mai majoreze pensiile ”ad hoc”, ci să le indexeze conform unui mecanism care să asigure menținerea în limita din PIB menționată. Guvernul Cîțu a mai promis să egalizeze vârsta de pensionare pentru bărbați și femei până în 2035, să ofere stimulente pentru pensionarea mai târzie, să revizuiască sistemul de pensii speciale și să majoreze cota la Pilonul II de pensii administrate privat.
Astfel, Guvernul arată că va elabora o nouă lege a pensiilor, cu scopul de a menține cheltuielile totale cu pensiile (inclusiv cu pensiile în plată) la un nivel stabil pe termen lung, 2022-2070, respectiv la 9,4% din PIB, prevâzând și un sistem de limitare a acestor cheltuieli dacă pragul este depășit.
CITEȘTE ȘI Back to School 2021: ce au făcut școlile diferitNoua lege a pensiilor va include:
- o nouă formulă de calcul pentru noiel pensii și pentru pensiile în plată
”Parametrii noii fromule vor fi aleși cu atenție pentru a respecta țința de cheltuieli cu pensiile ca procent din PIB. În plus, acești parametrii nu vor permite creșteri ad hoc ale nivelurilor de pensii”, s-a angajat Executivul.
- o nouă formulă de indexare pentru a respecta țința de cheltuieli cu pensiile ca procent din PIB și mecanismul de prevenire a creșterilor ad hoc
- reducerea semnificativă a posibilităților de pensionare anticipată, introducerea de stimulente pentru majorarea perioadei de angajare și creșterea voluntară a vârstei de pensionare până la 70 de ani, conform creșterii speranței de viață, precum și egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani, până în 2035 - Legea care permite bugetarilor să muncească la stat, doar pe salariu, până la 70 de ani a fost adoptată de Senat chiar la momentul anunțării aprobării PNRR de către Comisia Europeană
CITEȘTE ȘI Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus- introducerea de stimulente pentru amânarea pensionării - Profit.ro a relatat deja că Guvernul pregătește un nou mod de a-i stimula pe români să muncească peste vârsta de pensionare, la stat sau în privat
- revizuirea pensiilor speciale conform principiului contributivității
- întărirea principiului contributivității
- majorarea adecvată a pensiei minime și a celor foarte joase, în mod special pentru persoanele aflate sub pragul de sărăcie
- asigurarea viabilității Pilonului II de pensii prin creșterea contribuției obligatorii la acest sistem.
Guvernul mai arată că întreagă reformă a sistemului de pensii ar trebui finalizată până la 30 martie 2023.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Conform acestui plan, Guvernul își propunea adoptarea unui nou proiect de lege privind pensiile publice, care urma să fie supus aprobării Parlamentului chiar anul acesta.
Prevederile propuse anterior a fi incluse în noua reformă a pensiilor
- Prevederile Legii nr. 127/2019 sunt retrase, inclusiv cele legate de modificarea stagiului de cotizare fix de 25 de ani.
- Cheltuielile cu pensiile vor fi menținute la același nivel - nu sunt preconizate creșteri ad hoc ale pensiilor pe termen scurt și mediu.
- Creșterea echitabilă a gradului de adecvare pentru beneficiarii de pensii minime prin creșteri de pensii țintite pentru a le permite să treacă peste pragul sărăciei.
- Introducerea de noi stimulente fiscale pentru a prelungi viața profesională dincolo de vârsta normală de pensionare.
- Simplificarea sistemului de pensii speciale în măsura permisă de Constituție.
- Introducerea unui nou sistem de calcul al pensiilor bazat pe o formulă stabilă și o indexare automată a pensiilor cu rata inflației, în timp ce este eliminat indicele de corecție.
- Este eliminată pensionarea anticipată.
CITEȘTE ȘI Soluționarea contestațiilor mai rămâne o perioadă la ANAF. Ministerul Finanțelor amână, din nou, preluarea acestei activități de la Fisc, pentru că Guvernul nu a adoptat deciziile prin care schimbă structura celor două instituții CITEȘTE ȘI Bugetul statului a înregistrat în primele opt luni un deficit de 39,36 miliarde lei, 3,35% din PIB. Estimarea pentru tot anul este de 83,8 miliarde de lei- Digitalizarea tuturor dosarelor de pensii fără creșterea pensiei medii (în afară de modificările generate prin creșterea adecvării echitabile pentru beneficiarii de pensii minime).
- Revizuirea vârstei de pensionare în raport cu creșterea speranței de viață atât pentru bărbați, cât și pentru femei, cel târziu până în 2035.
- Îmbunătățirea sustenabilității pentru pilonul II, revenind la unele dintre prevederile anterioare, digitalizând sistemul și permițând o diversificare a categoriilor de active din piața locală în care este permisă investirea activelor fondurilor.
Guvernul a estimat cheltuieli de 100 milioane euro pentru angajarea personalului temporar, achiziționarea unui nou sistem informatic pentru digitalizarea sistemului de pensii și asistență tehnică pentru pregătirea reformelor.