Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunțat marți seara că a fost adoptată o hotărâre de guvern pentru continuarea Programului "Prima casă", căruia i-a fost alocat un plafon similar anilor precedenți, de aproximativ două miliarde de lei.

"Proiectul 'Prima casă', deși au fost vehiculate multe intoxicări și manipulări pe această temă, printr-o hotărâre de guvern adoptată astăzi, iată, continuă și în acest an, 2020, cu un plafon similar acordat în anii precedenți, de aproximativ două miliarde de lei", a precizat Ionel Dancă după ședința de guvern, citat de Agerpres.
