Grupul de Comunicare Strategică: Peste 10.000 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore. 115 decese

Grupul de Comunicare Strategică: Peste 10.000 de cazuri noi de COVID-19, în ultimele 24 de ore. 115 decese
scris 24 feb 2022

Grupul de Comunicare Strategică transmite că până joi la ora 10.00, într-un interval de 24 de ore, au fost înregistrate peste 10.000 de cazuri de COVID-19. De asemenea, au fost raportate 115 decese, dintre care 10 anterioare intervalului de referință.

”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 24 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 10.749 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 115 decese, dintre care 10 anterioare intervalului de referință”, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică (GCS). 

Urmărește-ne și pe Google News

”În ultimele 24 de ore au fost înregistrate  10.749 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 728 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.256 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare”, indiocă datele transmise joi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

În București sunt 3.507 cazuri noi de COVID-19, în județe, bilanțurile zilnice fiind sub 1.000 de cazuri.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este în scădere în toată țara, existând două județe, Suceava și Harghita, care au valoarea acestui indicator sub 3.

În total, până astăzi, 24 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.708.315 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 106.914 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
2.400.333 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 699 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 63.073 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 23.02.2022 (10:00) – 24.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 115 decese (59 bărbați și 56 femei), dintre care 10 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor,  Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna,  Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara,  Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș,  Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 115 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 42 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 52 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

112 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Din totalul de 115 pacienți decedați, 99 au fost nevaccinați și 16  vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60-69 ani și peste 80 ani. 15 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar un pacient decedat nu prezenta comorbidități.

Au fost raportate 10 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Arad, Brăila și Buzău, 1 în luna noiembrie 2021, 1 în luna decembrie 2021, 4 în luna ianuarie 2022 și 4 în luna februarie 2022.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 8.040, cu 357 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.002 persoane, cu 28 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.002 pacienți internați la ATI, 873 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 450 sunt minori, 443 fiind internați în secții, cu 16 mai puțin decât în ziua anterioară și 7 la ATI, similar cu ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.374.451 teste RT-PCR și 8.508.735 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.247 de teste RT-PCR (10.295 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.952 la cerere) și 39.170 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 142.750 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.631 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 74.487 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află o persoană.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.646 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 219 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 23 februarie, 694 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 152.000 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.895 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.557 în Italia, 16.951 în Spania, 209 în Marea Britanie, 138 în Franța, 3.127 în Germania,  99 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia,  12 în SUA, 11 în Suedia,  151 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 8 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 51 în Cipru, 8 în India, 8 în Ucraina, 14 în Emiratele Arabe Unite, 18 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 14 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 4 în Serbia, 14 în Croația, 6 în Portugalia, 6 în Polonia, 2 în Georgia, 2 în Turkmenistan, 2 în Costa Rica și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Kuweit, Nigeria și Mexic. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 201 cetățeni români aflați în străinătate, 40 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 3 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran, unul în Polonia, unul în Bulgaria, unul în Nigeria, unul în Turcia și unul în Croația au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

viewscnt
Afla mai multe despre
bilant covid
infectari covid
morti covid
internati ati covid